În pat

O revistă lunară (bogat) ilustrată, care se prezintă - cam ambiguu - drept "cea mai curajoasă revistă de femei", publică în numărul din luna aceasta o mică anchetă pe tema "Ce faci în pat cînd nu dormi sau nu faci sex". Un prim răspuns ne este oferit, involuntar, de postul de televiziune ce-i nemureşte pe Monica şi pe Iri şi care a lansat emisiunea "Direct în pat cu...", unde sînt invitate vedete mediatice, patul aflîndu-se pe post de înlocuitor al canapelei psihanalistului. Ancheta din revistă se limitează la prezentarea sumară a şase cupluri tinere care ar reflecta tendinţa generală, anume că "din cauza ritmului accelerat al vieţii, cuplurile petrec mai mult timp împreună în pat decît în oricare alt loc". Nu aflăm lucruri picante, nici spectaculoase: cuplurile acceptă prezenţa în pat, în scopuri ludice, a căţelului, pisicii ori copilului, se uită la televizor, îşi permit fantezii nevinovate - mănîncă stafide, fac fotografii, joacă "rîme în reţea pe telefoanele mobile" sau "întind cabluri pe deasupra patului şi fac tot felul de instalaţii ca să se audă mai bine" (?), ori pur şi simplu stau în picioare şi sar, precum copiii mici. Aceste activităţi sînt comentate de o doamnă dr. psiholog, pentru care, spre exemplu, "rîmele" şi cablurile denotă "un spirit ludic dezvoltat care întreţine relaţia"; dar, atenţie, "odată ce vor epuiza potenţialul ludic al patului, riscă să se îndepărteze, mai ales că legătura lor nu beneficiază de o comunicare reală". O singură tînără din cei doisprezece protagonişti declară că citeşte şi scrie în pat, unde îşi petrece de altfel 80% din timpul de-acasă (ea citeşte, iar partenerul ei o fotografiază, mă rog, "editează poze"). Comentariul doamnei psiholog e surprinzător: "Cei doi îşi consumă o mare parte din timp realizînd activităţi pragmatice în spaţiul intim. Patul îşi pierde valoarea pentru cuplu..." De ce este cititul în pat o activitate pragmatică, mi-e greu să înţeleg. E drept că acest tip de mefienţă faţă de lectura la orizontală nu este o noutate. În nişte Reguli de bună cuviinţă pentru civilitatea creştină (1703), Jean-Baptiste de la Salle (care va fi canonizat în anul 1900) consideră că este indecent "să conversezi, să glumeşti sau să te joci în pat; nu imitaţi anumite persoane care se ocupă cu lectura sau au alte treburi (...), nu rămîneţi niciodată în pat cînd nu dormiţi" (citez după Pascal Dibie, Etnologia dormitorului , Grasset, 1987). Se uită aici legătura dintre lectură şi latinescul lectus , pat. Romanii aveau trei feluri de paturi: cele individuale, lectuli , cele conjugale, lectus genialis, şi cele cu trei locuri aşezate în încăperea unde se lua masa, triclinia. Dacă se trezeau înainte de ivirea zorilor, mai leneveau în pat la lumina slabă şi tremurătoare a unei feştile din cîlţi şi ceară numită lucubrum, cuvînt de la care au derivat a elucubra şi elucubraţii (Jerôme Carcopino, Viaţa cotidiană la Roma, 1939). Cert este că în lectuli se citea şi, după cum tocmai am văzut, se mai şi elucubra. E o practică pe care o regăsim de la Renaştere încoace, iar exemplele (celebre) sînt numeroase. O eroină a lui Chaucer - aminteşte Alberto Manguel în Istoria lecturii (Actes Sud, 1998) - socotea că a citi în pat e o ocupaţie mai plăcută decît jocurile de societate. În timp, lectura în pat, înainte de a adormi, devine un obicei curent. La unii scriitori, patul este şi spaţiul actului creator. Proust nu scria decît culcat, cu foile pe genunchi şi sprijinindu-se în pernă. Tot în pat îşi primea, noaptea tîrziu, prietenii; îi invita la o cină frugală, dar rafinată, cu şampanie adusă de la restaurantul Hotelului Ritz (povestind o astfel de întîlnire, Mauriac îşi aminteşte de petele de cerneală de pe cearşafuri). Edith Warton scria în pat pe un soi de platou, lăsa foile de hîrtie să cadă pe jos, iar secretara le aduna apoi şi le bătea la maşină. În ultima perioadă a vieţii, cînd locuia lîngă Palais-Royal, Colette rămînea practic tot timpul în pat ("patul-plută", cum îl numea), citea (lectura ideală în această poziţie ar fi, după Colette, Mizerabilii lui Victor Hugo) şi scria pe o tăbliţă pe care i-o făcuse cadou contesa de Polignac. După ce vreme de decenii scrisese la o masă de cafenea, Nathalie Sarraute a ales şi ea, la bătrîneţe, patul. Asemenea unor Carlos Onetti, Antoine Blondin sau Lobo Antunes. "A citi în pat - spune Alberto Manguel - este o activitate egocentrică, imobilă, liberă de convenţiile sociale obişnuite, ascunsă lumii şi care, pentru că se petrece între cearşafuri, în zona desfrîului dar şi a lenei vinovate, are ceva din atracţia lucrurilor interzise." Un recent sondaj (consemnat de Evenimentul zilei) arată, în chip neaşteptat, că "o partidă de sex păleşte şi în faţa unei cărţi bune". Acel "şi" se referă la faptul că din alte sondaje reiese că "30% dintre bărbaţi ar fi gata să renunţe total la viaţa sexuală pentru o sumă de 2 milioane de dolari, iar 9% ar renunţa dacă nu ar mai fi nevoiţi să muncească vreodată". Concluzia - această frază, sub o fotografie în care un domn (cu ochelari) citeşte, iar doamna (fără ochelari) stă alături pe canapea, cu capul în mîini, privind în gol şi respirînd prin toţi porii o imensă plictiseală: "O carte bună, un cont gras sau odihna pe viaţă bat întotdeauna sexul". Toate speranţele ne sînt - încă - permise.