Sindromul Pinter

Publicat în Dilema Veche nr. 112 din 22 Mar 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În luna aprilie 2000, al nouălea Premio Europa per il teatro se acorda la Taormina, în Sicilia, iar beneficiarii lui au fost Heiner Goebbels şi Alain Platel. Atunci s-au anunţat şi următorii premianţi: dramaturgul Harold Pinter şi coregraful Josef Nadj. Între timp, Pinter a primit Premiul Nobel pentru literatură, iar Nadj nu ştiu ce a mai făcut. Poate că - la fel ca şi Pinter - a aşteptat să i se dea odată şi-odată acest premiu: nu este Nobelul, dar orişicît... Lucrul s-a întîmplat abia acum, la-nceputul lui martie 2006, cînd cei doi au fost invitaţi la Torino pentru a primi distincţiile într-un cadru festiv, alături de regizorul Oskaras Korsunovas (inclus, ca şi Nadj, pe lista premiilor "Europa Nuove Realtà Teatrali", acordate pentru a opta oară). Mulţi se-ndoiau că marele dramaturg englez va face călătoria pînă în capitala Piemontului: autoizolat de maladia de care suferă (un cancer avansat), Pinter nu s-a dus nici măcar la Stockholm, pentru a-şi ridica Nobelul. Şi totuşi, în pofida tuturor pronosticurilor - care bănuiau în spatele anunţului o abilă manevră publicitară -, Harold Pinter a venit la Torino. Din păcate, n-a venit doar el (care rămîne unul din marii autori dramatici contemporani), ci şi un spectacol după o piesă de-a lui: The New World Order, în regia legendarului Roger Planchon. TNWO este un text din 1991 al dramaturgului, care n-ar fi pierdut nimic dacă era lăsat să doarmă într-un fund de sertar. A mai avut ghinionul să dea peste el Planchon; ce a rezultat este una din cele mai rudimentare montări văzute la Torino "per il teatro" - una care demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu faci artă (bună) cu bune sentimente. Despre ce este vorba în TNWO? Despre - scurt spus - "noua ordine mondială" (evident). Nu e nici un banc la mijloc - sau, dacă e, atunci is on Pinter, cum se zice; pur şi simplu, marele dramaturg s-a apucat - acum cinşpe ani - să facă "artă cu tendinţă", preluînd clişeele vehiculate de stînga politică şi făcînd din ele bici. "Piesa" sa seamănă cu o mostră de agit-prop postindustrial, în care sînt veştejite tarele Lumii Capitalului - cea care a-ncălecat biata Lume a Treia, cu furtunul de supt bogăţii între dinţi şi cravaşa Puterii-ntr-o mînă... Mă rog, "agit-prop" este o definiţie personală: majoritatea celor care au văzut spectacolul au fost de părere că agit-prop-ul "istoric" (ăla leninisto-stalinist) era mult mai vivace, ba chiar mai vesel (!) decît ce se-ntîmplă în piesa tovarăşului Pinter. Căci, dacă piesa e cum e (dacă n-ar fi fost semnată "Harold Pinter", mă-ndoiesc că cineva în toate minţile ar fi pus-o în scenă), montarea lui Planchon îi dă lovitura de graţie, accentuînd parcă blabla-urile de predică anticapitalistă; jucată de o trupă de actori ce par amatori, deşi nu sînt decît din provincie, TNWO merge cu disperarea atît de departe încît, la sfîrşit, îi întoarce pe comedianţi cu faţa la public şi-l pune pe cel mai ridicol dintre ei (o "veterană" fără nas, dar cu păr lung şi blond) să rostească aceste vorbe profetice: "Nu lăsaţi contestarea să fie aruncată sub pat, lîngă oala de noapte, altminteri, mîine, chiar capul vostru va fi în oală!" Cred că nu mai lipsea decît să se arunce cu fluturaşi în public, chemînd la "lupta cea mare" pe fond de "Internaţională"... Nu a fost singurul spectacol prost văzut la Torino. Ca un făcut, exact cînd toată crema teatrală se pusese la ţol festiv, pregătită să omagieze cîteva din marile nume ale scenei europene (între 8 şi 12 martie, la Torino au "pontat" Jeremy Irons, Michael Gambon, Charles Dance, Michael Billington - temutul critic de la The Guardian -, George Banu şi Ian Herbert - preşedintele în exerciţiu al Asociaţiei internaţionale a criticilor de teatru...), nivelul montărilor a fost de la "mediocru" la "submediocru" şi la "sub orice critică". Submediocru (şi foarte lung: 5 ore bătute pe muchie!) a fost spectacolul de deschidere - Troilus şi Cressida al lui Shakespeare, în viziunea lui Luca Ronconi. În lumea teatrală, cînd spui "Ronconi" e ca şi cum ai spune "Antonioni" în cinema (presupunînd că Strehler a fost un Fellini). Şi, ca şi Antonioni, Ronconi activează în continuare - cu rezultate pe care ar fi preferabil să le ţină secrete. Sigur, aici intervine un algoritm normal şi natural: nimeni nu se aşteaptă ca un maestru să producă numai capodopere pe bandă rulantă. Artiştii - se ştie - sînt zilieri perpetui şi neobosiţi ai talentului propriu; posedaţi de arta lor, au zile mai bune şi zile mai rele. Problema e că ei înşişi nu-şi dau seama care e ziua "bună" şi care aia "rea"; ei produc în continuare, la kilogram, şi e treaba criticilor să separe grîul de neghină. Între anii '60-'70, de pildă, Harold Pinter a fost unul dintre cei mai apreciaţi - şi jucaţi - dramaturgi contemporani. În paralel, a scris scenarii glorioase (The Servant, The French Lieutenant's Woman, The Betrayal - acesta din urmă, după propria lui piesă) pentru Joseph Losey, Karel Reisz şi alţi mari regizori de film. Nobelul nu i-a fost acordat atunci, cînd era pe creasta valului, ci acum, cînd a-nceput să ia poziţii foarte critice la adresa administraţiei Bush şi a războiului din Irak. Nu e nici o noutate că Academia de la Stockholm încurcă merele cu perele, făcînd din "bunele sentimente" (dar de ce "bune"!?) argumentul suprem în materie de nobelizare - într-un mod care-l face, cu siguranţă, pe Gide (autorul butadei aferente) să se răsucească în mormînt. Şi astfel, acum, lumea se duce la o montare după Pinter ca la pomul lăudat - iar dacă piesa e scrisă după 1990, iese descumpănit, sau mai rău: "maestrul nu mai e ce-a fost!". Acest sindrom (pe care l-am numit, în titlu, "sindromul Pinter") este omniprezent în lumea artistică, iar criticii - care stabilesc "trend-urile", uneori pur şi simplu pentru că aşa vrea muşchii lor - ar trebui să ştie mai bine. Oskaras Korsunovas - un regizor lituanian trentagenar - este, în acest moment, pe creasta valului. Scuze - am spus "este"? A fost - pînă acum; pînă la Torino; pînă la montarea cu Maestrul şi Margareta - o montare de-acum 4-5 ani, anterioară, aşadar, celei după fraţii Presnyakov, Playing the Victim (de asemenea arătată la Torino). După Maestrul..., recunosc că n-am mai avut nervii şi curiozitatea să văd şi montarea următoare: nu sînt critic de teatru, aşa că pot fi scuzat. Căci romanul lui Bulgakov (pe care s-a exersat, în trecutul ceauşist, şi a noastră Cătălina cea Buzoianu) devine, în viziunea lui Korsunovas, o simplă jumping board, saltea pentru giumbuşlucuri vizuale. Saltea - sau, mă rog, masă: una circulară, aşezată în centrul scenei, care serveşte de drum (rotită, şi cu o duduie pe ea, dă impresia de mers), de "pîlnie" absorbantă (unde altundeva decît în infern?) şi, fireşte, de masă - masă-masă. Montarea lui Korsunovas este în acelaşi timp inventivă şi leneşă: există găselniţe foarte simpatice (o cursă între o maşină şi o motocicletă, făcută doar din gestică şi onomatopee, ca-n filmele mute), problema fiind însă că lituanianul nu ştie cînd să se oprească: momentul nopţii vrăjitoreşti este spectaculos la-nceput (proiecţii de umbre chinezeşti pe un ecran), dar el durează şi durează şi durează, pînă cînd nu-ţi mai doreşti decît să se termine naibii o dată, mai ales că este însoţit de urletele şi ululaţiile fetelor rele în călduri... Impresia mea despre ce face Korsunovas este că teatrul său este esenţialmente unul de gaguri - unele funcţionează, altele nu, nu asta-i problema; problema mea este că, sincer, am aşteptări mai mari de la teatru decît să-mi arate cum se poate vizualiza o descriere de roman. Chestia asta o fi utilă, nu zic, dar, dacă teatrul rămîne la acest nivel - de "trusă de scule", cum ar veni - cred că are o problemă. Spun astea, amintindu-mi încîntarea - copilărească - de acum 6 ani, cînd am văzut pentru prima dată, la Taormina, un spectacol de Alain Platel (Iets op Bah - iată, încă mai ţin minte titlul!). Căci "un Platel" nu poate fi povestit şi, deşi ceea ce se întîmplă pe o scenă într-un spectacol de-al său ar putea fi descris ca "un haos entuziasmant", nimic nu e gratuit sau de prisos în montările belgianului: este o formă de teatru total, ca o tabula rasa a tot ce s-a făcut şi ca o schelărie, fără graniţe între artele care-o (în)locuiesc - coregrafie, circ, karaoke... -, care, pentru că se întîmplă pe scenă, ţine de teatru. Şi, deşi foarte diferit - la drept vorbind, la antipodul veselei "nebunii" plateliene! -, cele două spectacole ale lui Heiner Goebbels, văzute tot la Taormina, mi-au rămas pe retină: precise, reci, matematice - ca nişte filme de Greenaway răsturnate pe tabla de şah a scenei... Pentru a nu mai vorbi despre bucuria imensă, intensă şi mereu "reîncărcată" a vizionării spectacolelor lui Josef Nadj - descoperit mai întîi la Bucureşti, cu Comedia Tempio (în 1991), şi-apoi urmărit la Avignon (Le cri du caméleon), din nou la Bucureşti (Les commentaires d'Habacuc) şi-apoi la Paris (Duet)... Vin, aşadar, aceste premii mult prea tîrziu? Nu - în cazul lui Platel şi Goebbels (în 2000), da - în cel al lui Pinter şi Nadj, acum. Doar că, indiferent de premii şi de "bunele sentimente" care-i animă pe cei ce le dau, există nume inconturnabile - în fiecare artă -, iar aceste nume trebuie răsplătite pentru ceea ce au făcut. Mai bine mai tîrziu decît niciodată... Torino

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Prin biblioteci (II)
Iată, aşadar, cîteva din temele pe care le dezvoltă Alberto Manguel (folosesc versiunea franceză, La Biblioth
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cînd o să se oprească?
Într-unul din articolele precedente, pomeneam în treacăt de o casă "închisă şi pustie" din Piaţa Romană, chiar lîngă Academia de Studii Economice. Acolo, la nr. 7, a fost casa profesorului Lalu....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
În pat
O revistă lunară (bogat) ilustrată, care se prezintă - cam ambiguu - drept "cea mai curajoasă revistă de femei", publică în numărul din luna aceasta o mică anchetă pe tema "Ce faci în pat cînd nu dorm...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Atenţie! Pericol de prăbuşire
Ce-şi poate dori cineva mai mult decît să i se ridice o statuie chiar în faţa casei în care a trăit?...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Pasolini şi lupta de clasă
Cinematograful se numea, la început, Studio Cujas, după numele străzii pe care se află (în plin Cartier Latin, între Sorbona şi grădina Luxembourg)....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Parcul Bordei
Cînd scriu aceste rînduri nu ştiu încă soarta Parcului Bordei, pe care era vorba să o decidă ieri Consiliul municipal, la a treia reexaminare a unei situaţii extrem de încîlcite....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Spiritul sărbătorilor de iarnă
Anul acesta am hotărît, ca şi anul trecut, că nu voi "face" brad....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Acum o suta de ani în Bucureşti
Alături de observaţii de fiecare zi privind degradarea oraşului nostru, aici va fi vorba, măcar uneori, de cărţile care au ceva de spus despre înfăţişarea de altădată a Capitalei....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Încă un incendiu suspect?
Se răspîndeşte sistemul de a distruge casele vechi pentru a reintroduce terenurile în circuitul imobiliar. Se pare că, de mai mulţi ani, el se practică şi la Moscova....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Proprietatea intelectuală în Europa Centrală
La Brno, în mijlocul Europei, a avut loc conferinţa despre legislaţia ciberspaţiului, la care am avut, şi eu, un cuvînt de spus. Am văzut acolo că spaţiul fizic, tangibil, este deja bine legiferat....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Regia Autonomă de Tîlhărie Bucureşti
- scrisoare deschisă dlui Gheorghe ARON, director RATB - Bună ziua, mă numesc M. Chivu şi sînt dependent de transportul în comun....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Skyline
Ce ne lipseşte într-un oraş ca al nostru? Un răspuns la care nimeni nu pare să se gîndească ar fi: dangătul clopotelor, măcar duminica dimineaţa, şi cerul de deasupra noastră....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre o umbrelă
Masă în bucătărie. Într-un colţ al ei stă un personaj numit Eu. În colţul opus, alt personaj, cu un nume la fel de spectaculos ca al primului, Tot eu. În alt colţ, stă cuminte o umbrelă....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Casa colonelului
Scopul în care sînt scrise, de la o săptămînă la alta, aceste rînduri, este dublu....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Tărăşenii
"Dacă stai la masă la unul din cei mari, ia seama ce ai dinainte: pune-ţi un cuţit în gît, dacă eşti prea lacom. Nu pofti mîncările lui alese, căci sînt o hrană înşelătoare....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O ticăloşie
Acum două săptămîni, în nr. 145 al Dilemei vechi (3-9 noiembrie), am scris despre Casa părăsită. Adresa ei este nr. 1 de pe strada Theodor Ştefănescu....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
C(in)e mai e britanic?
Discuţia despre clişeele şi stereotipurile din cinematografia Regatului Unit, care a urmat ultimei proiecţii de la cinema Studio din cadrul Festivalului de Film Britanic, a evoluat spre tema identităţ...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
După prima şedinţă
În Bucureşti şi în ţară, soarta vechii arhitecturi româneşti, atît de vulnerabilă, interesează doar pe cei, puţini şi încă răzleţi, care au înţeles că forma cea mai expresivă a identităţii noastre naţ...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
N-am nici o scuză
Mă scuzaţi că vă deranjez, sper să nu vi se pară exagerat dacă o să vă rog să vă faceţi puţin timp să citiţi această rubrică, acest articol, vreau să zic, ştiţi, nu e chiar o rubrică, adică, sigur, ar...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Casa lui Rapino
În această dimineaţă însorită, una din ultimele ale toamnei, un bărbat în salopetă albastră sapă în grădină....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Google reorganizează informaţia erotică
Considerînd, pe bună dreptate, că dragostea este, în esenţa ei, o simplă problemă de căutare, Google a anunţat cu cîteva luni în urmă că va lansa versiunea beta a noului său produs, Google Romance (ww...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Casa părăsită
Numai Dumnezeu ştie cîte case din Bucureşti sînt părăsite şi lăsate să se macine în mizerie....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
To blog or not to blog
Îndemnată să-şi noteze fragmentele de existenţă cotidiană, fără nici o preocupare stilistică, fără efort analitic sau dorinţă de transfigurare, cu automatismul care ar fi, chipurile, garantul autentic...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mărcuţa
Ascunsă în dosul unei cortine de blocuri, în stînga şoselei Pantelimon, cum apucăm drumul spre ieşirea din Bucureşti, bisericuţa pe care o caut iarăşi, după ani şi ani, apare la capătul străzii Biseri...

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.