Manderlay for ever

Prima tentativă de a vedea Manderlay a fost un eşec. Filmul a rulat la cinema Scala pînă la data de 26 aprilie. Nu am ştiut niciodată cum şi cine face programarea filmelor în săli, nici după ce criterii. Am intrat în sala care era deja în întuneric, convins că voi vedea Manderlay. Pe ecran, imagini cu ofiţeri ai trupelor de grăniceri, pakistanezi şi alţi refugiaţi etc. Am crezut că este vorba de un spot publicitar al celor de la OIM (Organizaţia Mondială a Migraţiilor), menit să-i determine pe români să fie mai empatici cu soarta refugiaţilor. Următoarea scenă îl reprezenta pe bravul ofiţer de grăniceri în pat cu o doamnă cu siliconul în fierbere, gen film sexy cu buget redus. Mă înşelasem: începuse deja filmul Azucena al regizorului Mircea Mureşan. "Aici sînt banii dumneavoastră", în autostrăzile kitsch-ului cinematografic. Am ieşit din sala cu scaunele uzate, cu miros de urină şi pantaloni nespălaţi, cu dezgust. Faţă de filmul ce murdărea şi ecranul. * Ziua a doua, cinema Europa, fost Mioriţa. Trecerea de la mit la realitatea europeană. Boxele sparte şi spotul publicitar oficial anunţă publicul spectator că se găseşte într-un cinema făcînd parte din reţeaua "Eurimages". Mai multe nume de capitale defilează rapid pe ecran. "Bucureşti" este trecut "Bucareşti" - exact aşa cum pronunţă o limbă de francez cînd se vrea a fi "Romanian correct". "Budapeşti", se aude? În sală, publicul obişnuit de la Europa (nu ştiu de ce, dar am mereu tendinţa de a scrie "Evropa"...). Două doamne bine cu căţel, dar venite la film fără căţel, doi studenţi arhetipali, care în anii '80 ar fi dormit pe trepte la Cinemateca din Eforie, ca să prindă un bilet la Tarkovski, un cuplu tînăr în formare, altul mult mai în vîrstă în destrămare. Toată mica lume care încă se mai încăpăţînează să vină la cinema pentru a vedea un film şi nu pentru a se furaja cu popcorn transgenetic made in USA, cu bobul cît vrabia. * Cu harta USA debutează şi filmul Manderlay, în anul de graţie 1933. Cei care au "deja o vîrstă" poate îşi mai amintesc imaginile din manualele şcolare comuniste pentru a ilustra marea criză din 1933. Bidoane de lapte vărsate pe cîmp de către fermieri americani, bumbac ars în grămezi uriaşe şi negri linşaţi de către oameni cu cagule albe şi ţuguiate, ca nişte Oblio diabolici. Multe dintre aceste imagini care v-au bîntuit imaginarul de şcolar le veţi regăsi la sfîrşitul filmului. Manderlay este o insulă în America, un loc în care nu s-a abolit încă sistemul sclavagist, o pată albă pe harta democraţiei. "Manipulatorul cinic" care este Lars von Trier ştie să creeze de minune efectul de insulă, de spaţiu rupt de lume, dar totuşi făcînd parte din ea. Spaţiul, ca şi în Dogville, este teatralizat, fiecare obiect are semnificaţia lui estetică bine precizată. Pînă şi umbrele sînt manipulate de LvT. La finalul filmului, pe pieptul unuia dintre sclavii care par să-şi fi cîştigat pe deplin libertarea, pluteşte preţ de cîteva fracţiuni de secunde umbra unui lanţ. Există scene superbe în Manderlay: coloana de maşini de jucărie ce străbate imensa hartă a Americii, furtuna de nisip, calul în flăcări ce taie cadrul în fugă, camera "înaltă", suspendată. Ochiul atotputernic LvT, care supraveghează, vede şi organizează totul. Chirurgia imaginii. * Se poate broda la infinit pe tema sclaviei şi a dificultăţii de a se elibera de despotism. Îmi place să cred că cei care au văzut filmul la Europa au identificat cele şapte categorii de negri de pe plantaţie cu cele şapte categorii de negri care am fost şi noi pînă în 1989 pe marea plantaţie numită România. Legea lui Mumm, cartea care ar fi trebuit să fie arsă la începutul filmului de îngerul altoit pe tulpină de drac numită Grace, nu este altceva decît un tratat de psihologie reacţionară, dar teribil de eficientă. Psihologie a profunzimilor, caracteristică fiecăruia dintre noi, pentru că ne place să fim protejaţi, "maternaţi", sacrificînd în schimb libertatea. * Arta lui LvT de a da viaţă actorilor subutilizaţi - în acest caz, Danny Glover, negrul bătrîn de pe plantaţie, cel care este de fapt elementul-cheie în redactarea cărţii lui Mumm, cartea servitudinii voluntare. Sau Bryce Dallas Howard, cea care interpretează rolul lui Grace, actriţa ce izbuteşte să se poziţioneze pe graniţa extrem de fină între idioţenie şi imbecilitatea bine intenţionată. Şi care, din activistă asexuată, devine o fiinţă umană pradă slăbiciunii şi poftelor declanşate de frumuseţea brută şi brutală a negrilor manderlayeni. * Episodul morţii copilului, cireaşa de pe tort. Ultimele resturi de mîncare care, utilizate în hrana unui copil bolnav, sînt mîncate pe furiş de o negresă bătrînă, înduioşătoare prin sinceritatea ei. "Dacă aţi şti cît pămînt am mîncat în viaţă..", spune ea pentru a se dezvinovăţi de furtul mîncării. Grace este nevoită să o sacrifice, ca urmare a voinţei democratice a comunităţii, după ce, atenţie, o adoarme cu cuvinte frumoase. Cei care văd aici doar o satiră la adresa societăţii americane şi a pedepsei cu moartea cred că se înşală. LvT pune la lucru demonul care zace în fiecare dintre noi, aducîndu-ne în faţă dificultăţi de a alege între justiţie şi umanitate. * Sînt multe de spus. Prea multe. Lars von Trier merge mai departe. Pregătiţi-vă pentru episodul trei. El este deja pregătit. În ultimul cadru al filmului, statuia Părintelui Naţiunii americane este ştearsă metodic de praf cu o perie imensă. Praf nobil... _____________ * Lars von Trier a împlinit pe 30 aprilie 50 de ani.