<i>Little Things</i>
O cucoană înlăcrimat/disperată încearcă să se sinucidă, cu toate că nu-i foarte convinsă - cine-ar fi? În flashback-uri meşteşugite îl vedem pe domnul ex, surprins în flagrant de mitocănie şi adulter - cucoana amînă momentul fatidic şi încearcă un apel la unul din serviciile care oferă asistenţă telefonică pentru sinucigaşi. "Dacă vreţi să vă omorîţi din dragoste, apăsaţi tasta unu"... Bim-bim-bem-bim-bem-bim-bem, aşteptaţi vă rog, muzică ambiental enervantă, echivalentul fetei din Ipanema via lifturi, o ştiţi - cucoana, care nu mai e disperată, ci siderată, apasă mecanic... "Dacă vreţi să folosiţi otravă, apăsaţi tasta..." F... şi p... şi c... - vreau un om, nu un robot, zbiară cucoana la capătul puterilor. "Bună ziua, cu ce vă putem fi de folos?" "Am un pistol şi..." "Ce tip? Automat, cu butoiaş?" "Un pistol... negru!!!" "Aşteptaţi, vă rog!" Bim-bim-bem-bim-bem... Această variantă prescurtată a celui mai aplaudat scurt de ficţiune din competiţia "Anonimului" dunărean nu se vrea decît un tease (premiantele vin şi la Bucureşti, în octombrie) şi o consemnare de drept. Dar Hold Please (Australia 2006, regia Chris Cudlipp) n-a fost singurul premiat în deltă - juriului i s-a părut că descoperă, în două filme teribil de diferite şi straniu de asemănătoare, povestea de dragoste supremă şi imposibilă. În Le temps des cerises (Franţa 2005, regia Jean-Julien Chervier), doi bătrîni care nu vorbesc aceeaşi limbă (ea recită din şansonete, el bate cîmpii despre demonstraţii) se întîlnesc, se iubesc... şi gata. În Love Close-Up (România 2006, regia Sebastian Voinea), doi tineri care nu vorbesc aceeaşi limbă (ea e rusoaică, el o rupe englezeşte "a little"), se întîlnesc, se iubesc... şi gata. Scena de dragoste din primul e atît de "in your face" încît nu vezi nimic; în al doilea aproape nu există, dar ai senzaţia că vezi (şi trăieşti) totul. Before Sundown, să zicem. Şi să mai zicem că, de departe, cel mai de impact scurt al selecţiei s-a numit Terra Incognita (Elveţia 2005, regia Peter Volkart), mostră de inventivitate sensibil/vizuală, care aminteşte stilistic de Zelig, cu diferenţa uriaşă că "eroul" lui Woody Allen se afla, ca din întîmplare, în cele mai divers/importante momente ale istoriei, în timp ce Igor Leschenko, eroul lui Volkart, caută un anume loc, fără încetare, pînă în ziua în care dispare... Deloc întîmplător, acest film a primit menţiunea specială Ovidiu Bose Paştina, în cel mai emoţionant moment al festivalului. Nu l-am cunoscut niciodată pe Bose - îmi doresc să cred că Terra Incognita i-ar fi mers la suflet.
