Portret de familie cu oglindă retrovizoare la New York

Am recitit ce am scris, în decembrie 2006, despre festivalul TIFF-Tribeca de la New York (organizat în parteneriat cu Institutul Cultural condus de Corina Şuteu); am făcut-o şi pentru că - iată, mea culpa! - nu am scris şi despre a doua ediţie a acestui festival (prima s-a chemat "Talking about a Revolution", a doua, "The Golden Age of Romanian Cinema"), dar şi pentru a "intra în atmosferă". Şi, dacă tot (m-)am recitit, trebuie să vă reproduc o ditamai enormitatea aşternută atunci, senin, în paginile revistei pe care-o citiţi: în 2006 - scriam eu acolo -, Filmul Românesc a fost pe val; în 2007, posibil ca norocul să se fi terminat... Vă daţi seama!? 2007 - adică anul celui mai mare succes al Filmului Românesc, Palme d’Or-ul pentru 4,3,2 (başca "Un certain regard" pentru California Dreamin’ - nesfîrşit) - era "verdictat" de mine drept un an în care nu prea era înţelept să ne punem mari speranţe! Ce-i drept, îmi menajasem o portiţă de scăpare, enumerînd nişte excepţii - printre care şi Mungiu... Ce-i drept, sînt întotdeauna prudent cînd vine vorba de predicţii (Oscarurile included). Ce-i drept, am scris/spus, de nenumărate ori, că un critic vede (adesea) mai clar, dar că nu este nici el, totuşi, un clarvăzător. Ce-i drept, în fine, cred că nimeni (incluzîndu-l pe Mungiu însuşi) nu prevedea premiul de la Cannes. Ediţiei a doua a festivalului făcut într-un tandem-în-3 (oare cum s-o numi, "tridem"?) de Corina Şuteu, Mihai Chirilov şi Peter Scarlet (directorul Tribecăi) i-a urmat, la nici cinci luni după, o amplă Retrospectivă organizată la Lincoln Center de alt important critic newyorkez, Richard Pe