Cînd B e înainte de A*

Publicat în Dilema Veche nr. 183 din 13 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă informaţiile furnizate de familii sînt corecte, Michelangelo Antonioni (94 de ani) a murit doar cîteva ore după Ingmar Bergman (89 de ani)... Vorba unei prietene de la Roma: "Ce se întîmplă?!" Se întîmplă că amîndoi aveau o vîrstă foarte înaintată şi că morţile lor "în serie" pot fi o simplă coincidenţă... Desigur însă că nu cred asta; cînd am fost sunat de BBC - a doua zi după ce făcusem necrologul lui Bergman - pentru a face acelaşi lucru şi pentru Antonioni, nu m-am putut abţine să găsesc asemănări între cele două figuri tutelare ale cinematografului modern. Căci ele chiar există: de la cele mundane (amîndoi au murit "uşor, liniştiţi, împăcaţi") la cele mondene (amîndoi au fost iubiţi de femei superbe - Monica Vitti fiind un fel de Liv Ullmann meridională) şi pînă la cele "filozofice" (lipsa de comunicare - între bărbat şi femeie, la Antonioni, între bărbat şi femeie, dar şi între Om şi Dumnezeu, la Bergman) sau pur cinematografice (de la începuturi firesc de convenţionale la "(r)evoluţiile" estetice care i-au făcut inconfundabili). După cum există deosebiri: Bergman a fost un anxios, un fel de "medieval" modern (vezi şi întoarcerea la Evul Mediu în două dintre cele mai cunoscute filme ale sale - A şaptea pecete şi Izvorul fecioarei), în vreme ce Antonioni a fost strictamente modern, fără nici un interes pentru trecut (Misterul de la Oberwald, adaptare după L’Aigle ¹ deux tŸtes de Cocteau, este excepţia care confirmă regula şi mai curînd un import livresc). Bergman era un mistic contrariat, care ştia dinainte că nu va găsi Răspunsul, dar totuşi îl căuta, pentru că resorturile profunde ale existenţei sale erau marcate de o matrice teologică (familie de pastor etc.); Antonioni era un ateu, mai mult angoasat decît anxios, pentru care marile spaţii urbane conţineau tot misterul de care avea nevoie. Bergman era un nordic nocturn iar lumea sa (mereu aceeaşi: personală, narcisiacă, "indecent" de intimă), un tărîm spongios, umed, tîrziu-romantic; Antonioni era un italian din nord, mai temperat decît cei din sud, dar totuşi solar, "sec", iar lumea sa, una sofisticată, "branşată", cosmopolită. Bergman nu se simţea în largul său dincolo de spaţiul (geografic, dar mai ales afectiv: insula Farö & casa...) pe care-l cunoştea - dovadă că a făcut un singur film în afara Suediei (Oul de şarpe), care este un fiasco; Antonioni a cochetat cu "mondializarea" avant la lettre, ducîndu-se chiar pînă în China pentru un documentar (automat interzis de autorităţile locale!) şi făcînd trei filme de referinţă în Anglia, SUA şi Spania (Blow-up, Zabriskie Point, Profesiune: reporter), dintre care primul este o capodoperă. La Bergman, în fine, te întîlneşti cu Bergman, aşa cum la Fellini te întîlneşti cu Fellini iar la Tarkovski, cu Tarkovski: sînt cineaşti autoscopici şi autosuficienţi, pentru care Lumea încape într-un Stil, iar Stilul e Omul; la Antonioni, în schimb, nu te întîlneşti numai cu Antonioni - chit că Stilul este imediat recognoscibil - ci chiar cu Lumea contemporană lui: practic, poţi reconstitui anii ’60-’70 din filmele sale ca şi cum ar fi vorba despre nişte documentare. În mod ciudat, nu există nici un text despre Antonioni în cartea despre cinema pe care am publicat-o la Polirom: există numai referiri incidentale - în vreme ce Personei lui Bergman i-am dedicat cel mai lung eseu (plus ilustraţia copertei); or, pe Antonioni l-am şi cunoscut (la festivalul de la Capalbio, în 2004), "comunicînd" cu el prin soţia sa, Enrica Fico. Despre "patriarhul cinematografului italian" (cum l-a numit un cotidian) am scris, de fapt, puţin, deşi îi văzusem totalitatea filmelor (inclusiv puţin cunoscutele N.U./Netezza urbana şi Amorosa menzogna, două scurtmetraje documentare în care neorealismul lăsa să se ghicească, deja, abstracţiunea frapantă din Eclipsa). În 2002, la festivalul de la Veneţia, revăzusem Aventura într-o copie restaurată şi redescoperisem un "thriller" (vezi Dilema /septembrie 2002). Şi tot într-o Dilemă mai veche (anii ’90) am scris despre antologica scenă a Bursei din Eclipsa: unul din marile momente de cinema "în priză directă". Cum spunea şi Cristi Puiu în declaraţia din Evenimentul zilei, era "inevitabil să-ţi placă Antonioni". Aş adăuga: Şi Bergman! Fotografiile amîndurora stau în biblioteca mea, veghindu-mă în timp ce scriu. Una din întrebările puse în siajul morţii lor este semnificativă: mai "spun" ceva tinerilor aceşti doi mari cineaşti? Sincer, sînt sceptic: lentoarea amîndurora probabil că îi ţine la distanţă. Răgazul contemplaţiei este un lux pe care omenirea l-a pierdut şi ceea ce eu consider a fi un privilegiu - a sta minute lungi să asculţi dialogurile personajelor lui Bergman sau să urmăreşti angoasa Monicăi Vitti în momente în care scenariul pare să fi luat o pauză - devine o caznă pentru cei obişnuiţi cu clipurile (e vorba şi despre o maturitate emoţională pe care, e limpede, tinerii nu au cum s-o aibă). Dar mai cred că e vorba şi de ceea ce eu numesc "glanda cinematografică": un tip de sensibilitate care nu are nici o legătură cu vîrsta sau gradul de inteligenţă - aşa cum nici "urechea muzicală" nu are (cunosc oameni înfricoşător de inteligenţi care pur şi simplu nu înţeleg Cinematograful!). Cei care văd "ideologie" în Blow-up ratează, cred, ceva esenţial legat de această aventură pe celuloid: a sta să filmezi (şi apoi, să priveşti) un gazon londonez nu ţine de nici o "ideologie" - alta decît, eventual, aceea a Privirii. Şi nu e vorba de nici o "cerebralitate" aici - dimpotrivă: cred că cinematograful lui Antonioni este unul din cele mai sensibile din cîte există! Pentru că este vorba - pur şi simplu - de a simţi: foşnetul frunzelor dintr-un parc din Londra - ecou al ultimelor, uluitoare, 8 minute din Eclipsa în care "nu se întîmplă nimic" - nu este altceva decît intuiţia tradusă în imagini a acestui adevăr absolut, cu atît mai demn de crezare cu cît pare paradoxal: "misterul lumii nu e invizibilul, ci vizibilul"! O imagine face cît o mie de cuvinte - de aceea se vorbeşte atît de puţin, în Blow-up (în filmele lui Antonioni, în general). După cum, la Bergman, dialogul este esenţial pentru că despre asta e vorba - oameni care vorbesc, vorbesc, vorbesc, fără ca prin aceasta să se înţeleagă mai bine... Dacă ar fi să iau două imagini din fiecare pentru a le arăta cuiva mult mai tînăr, spunîndu-i: "Uite, ăsta este Antonioni, ăsta este Bergman!", cred că aş alege - totuşi - scena tenisului imaginar din Blow-up (pentru primul) şi aceea a jocului de şah cu Moartea din A şaptea pecete (pentru al doilea): sînt în asemenea măsură "iconice" încît - într-o lume mai bună - probabil că ar fi intrat în cultura populară... Printre tot mai puţinii cinefili, au intrat deja: la aflarea veştii despre moartea lui Bergman, un user de pe un forum virtual a scris: "A aflat răspunsul la principala sa întrebare". Iar altul i-a răspuns: "I-a dat şah mat Moartea. Frumos meci, totuşi". * Vorba lui Radu Cosaşu, la aflarea veştii...

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Iar aţi văzut filmele alea? - TIFF 2009, ediţia a 8-a
Cluj Sonata TIFF-ul, ca Făt-Frumos din lacrimă, creşte într-un an ca alte festivaluri în cinci....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Două scrisori de la TIFF
Dragă Andrei Dăscălescu, m-am bucurat mult că ai primit premiul pentru debut pentru Constantin şi Elena!...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
(Încă o) scrisoare din străinătate
Dragă Luiza, Ce tare că ne-am întîlnit la Clermont-Ferrand!...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Berlin 59: Umbre politice şi urme personale
Vineri 13 februarie. La ora la care scriu aceste impresii (v), festivalul de la Berlin - a 59-a ediţie - încă nu s-a încheiat, dar cred că se pot face unele pronosticuri....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Trei scrisori din străinătate
Dragă Adela, ne-am ratat la Viena... În singura zi în care tu mai erai acolo ai preferat Zoo-ul, pe care eu nu l-am văzut deloc, deşi am stat aproape zece zile....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
DocumFest: o primă ediţie
Este pentru prima oară cînd am participat la un festival de film aflat la ediţia întîi....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Per aspera ad Mostra
PRINTRE "ARISTOTELI" Înainte de a pleca la Veneţia, pentru a 65-a Mostră, am făcut o vizită la Workshop-ul Aristoteles - desfăşurat, anul acesta, la Sibiel. Şi zău dacă nu m-am simţit mai bine!...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Documentarul românesc, dincolo de graniţe
La sosirea pe aeroportul La Rochelle, vameşul îmi cere viza de Franţa....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O participare de grup la ''Sunny Side of the Doc''
Asociaţia profesioniştilor de film documentar din România, DocuMentor, a organizat în perioada 24-27 iunie prima participare a unei delegaţii de cineaşti români la tîrgul de film documentar "Sunny Sid...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cannes 61: o lume care dă pe-afară
Cine ar fi crezut că tocmai Sean Penn (angajatul, anti-Bush-ul, antipaticul...) se va dovedi unul dintre cei mai buni preşedinţi de juriu din istoria recentă a Festivalului de la Cannes?...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Portret de familie cu oglindă retrovizoare la New York
În TGV-ul care mă duce de la Lisabona - via Hendaye - la Paris... Am recitit ce am scris, în decembrie 2006, despre festivalul TIFF-Tribeca de la New York (organizat în parteneriat cu Inst...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Berlinala 58: mai mult trupă decît elită
Decretat - de către o comentatoare recentă - "mai exaltant" decît Festivalul de la Cannes, Festivalul de la Berlin (a 58-a ediţie) nu a fost decît un pariu ratat de a confirma acest lucru... ...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
1 an (2, 3...) cu filmul românesc
Adevărul e că nu l-am văzut venind, acest aşa-zis "nou val"... (Eu nu-i spun aşa, ci "neorealism", dar astea sînt chichiţe de critic.) Or vedea criticii mai clar, dar nici ei nu sînt clarvăzători....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Drumul spre Salonic
Mariei Dinulescu Cresc odată cu TIFF-ul de Salonic: a ajuns la a 48-a ediţie, exact vîrsta mea....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Ambasador pe trei continente
Îmi permit să parafrazez titlul volumului de memorii al distinsului meu vecin, dr....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
ASTRA FILM FEST: Declaraţii şi tendinţe
Dan Alexe, cîştigătorul Marelui Premiu, cu filmul Cabală la Kabul, este de formaţie filolog şi locuieşte în Belgia....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
ASTRA FILM FEST: Efecte speciale într-o clădire gri
Totul se întîmplă într-un singur loc: Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Dilema lui Duka
Cinemateca AstraFilmFest a ajuns la finalul ediţiei de vară....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Tatăl, fiul şi sfîntul Torum
Pe 26 septembrie, la Muzeul Ţăranului Român, Cinemateca AstraFilmFest programează un film documentar care pune faţă în faţă două lumi total opuse, una tradiţională şi conservatoare, cealaltă flexib...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Venezia 64: cu Lancia prin lagună
Anul acesta am avut din nou plăcerea de a fi invitat de firma Lancia la Festivalul de Film de la Veneţia....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cronică dublă la Anonimul
Ziua 1 (Cristi Luca): După ce duminică ratasem marele premiu la Loto, totodată singura mea şansă de a deveni milionar în euro, luni m-am îmbarcat pe Pasager, în drum spre Sfîntu Gheorghe....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Un campion balcanic, niciodată european interviu cu Cristi PUIU
Cinemateca AstraFilmFest programează pentru seara de 5 septembrie, la Clubul Ţăranului din Bucureşti, Un campion din Balcani, documentar realizat în 2006 de Reka Kincses....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Berlinala 57: filme categoria pană
Dacă cineva crede că e aşa o mare chestie să mergi zece zile la Berlin şi s-o vezi pe Jennifer Lopez într-unul din cele mai proaste filme făcute vreodată (şi Dumnezeu ştie cît de lungă e lista asta!),...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la un festival la altul
Petrol şi Borges la Solothurn În aceeaşi zi în care preşedintele Bush rostea - în "Raportul despre starea naţiunii" - fraza istorică privind reducerea cu 20%, în următorii 10 ani, a consu...

Adevarul.ro

image
Litoralul românesc dincolo de iluziile Instagramului. „Nu vă lasați păcăliți” VIDEO
În era rețelelor sociale, fotografiile perfecte de pe litoralul românesc sunt omniprezente, atrăgând turiști din întreaga țară în locuri care par să fie scoase dintr-o destinație exotică. Dar realitatea din spatele acestor imagini idilice este adesea surprinzătoare.
image
Pandemia viitorului. Cu ce boală ne-am putea confrunta peste 20 de ani
Virusul gripei aviare care s-a răspândit în rândul bovinelor din America ar putea să se transmită, mai departe, la om. Este semnalul de alarmă pe care îl trag inclusiv specialiștii români. Cât de posbil este să ne confruntăm cu o nouă pandemie a explicat pentru „Adevărul” medicul Gindrovel Dumitra.
image
Oaspeți filmați în cele mai intime momente. Industria închirierilor pe termen scurt se confruntă cu un nou fenomen
O vacanță s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie care a descoperit cu groază că a fost înregistrată cu camera ascunsă în timp ce se dezbrăca într-o cameră închiriată.

HIstoria.ro

image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.
image
Nicolae Ceaușescu a făcut de gardă la catafalcul lui Tudor Arghezi / FOTO
De un asemenea privilegiu nu s-a bucurat nici un scriitor în Istoria României.
image
Mihail Sebastian, sub teroarea bombardamentelor: „Războiul vine spre noi”
Pentru Sebastian, vara anului 1944 este una a angoaselor, a singurătății, a fricii de moarte și, așa cum știm astăzi, este ultima lui vară.