Istoriografia europeană a rămas lung timp captiva diviziunilor geopolitice ale comunităților creștine, dintre care cea mai vizibilă este schisma dintre Apusul și Răsăritul creștin.
Puterea spirituală indică renunțarea la puterea socială. În finalul marii predici de pe Munte din Evanghelia după Matei, Iisus avertizează asupra pericolului falșilor prooroci, care deturnează puterea spirituală.
Este sau nu Iisus Mesia? Răspunsul lui Iisus este condiționat. Da, este, dar a fi Mesia nu este ceea ce-și închipuie fariseii și cărturarii că ar trebui să fie. Astfel, El începe practic prin a desființa lectura politică a mesianismului. Dar atunci ce vrea Iisus de la contemporanii săi? Mesajul este de căutat în cu totul altă direcție decît ceea ce s-ar numi întemeierea unei religii. De unde clasica interpretare a lui Ernest Renan, conform căruia creștinismul ar fi creația lui Paul din Tars.
De la Vasile Lupu, pe care un patriarh ecumenic îl numește ca fiind „în locul și după chipul împăraților de demult“, la Constantin Brâncoveanu, istoria țărilor române e plină de „firi împărătești“.
Limbile vernaculare s-au ridicat la rang de limbi politice tot în Occident în contextul competiției dintre două tipuri de monarhii, laică și bisericească.
Cel mai la îndemînă este să începem cu termenii ajunși la maturitate conceptuală și instituțională în modernitate, după ce s-a operat cu multă suferință umană separarea acestora, adică statul și Biserica, fiind conștienți că precizia expresiei din context contemporan se șubrezește cu cît ne raportăm la epoci mai îndepărtate.
Dimensiunea civică este potențată de o nouă dimensiune, propriu-zis transcendentă. Manifestația este cu totul și cu totul atipică: fără violență, prin relaționare pașnică și prietenoasă cu restul societății urbane
Duo sunt desemnează un text de la sfîrșitul secolului V care a făcut o imensă carieră intelectuală în elaborarea teoriei supremației pontificale romane.
Pe cît de măreață și inaccesibilă poate apărea Basileia ton ouranon, căutarea ei îl conduce pe credincios în cu totul altă direcție decît îndepărtata boltă cerească.
Termenul teocrație s-a încărcat cu conotații polemice începînd cu Reforma, iar Hegel l-a condamnat definitiv dîndu-i sensul de regim al alianței dintre tron și altar în monarhiile catolice dinaintea și din vremea Revoluției franceze.
Textul lui Eusebiu a reușit să închidă tema divinității imperiale ex oficio, în schimb a deschis o lungă dezbatere teologico-politică asupra sacerdoțiului imperial, în contextul paradoxal al unei religii fără jertfă.
La Ierusalim, Constantin ridică o rotondă deasupra mormîntului gol al Mîntuitorului și o basilică la picioarele acestuia, iar la Constantinopol ridică sfîntul Constantin o basilică rotundă, în centrul căreia dispune în cerc douăsprezece cenotafuri, pentru cei doisprezece apostoli.
Pe 12 octombrie am sărbătorit în termeni oficiali ziua națională a Spaniei, în termeni istorici reunirea Castiliei cu Aragonul într-un regat, în termeni vizionari ziua hispanității, ziua care cu 524 de ani în urmă deschidea civilizației crescute în micile, dar curajoasele regate hispanice perspectiva unei civilizații universale și un destin lingvistic fără egal (a doua limbă a lumii).
Cea mai veche și cea mai explicită referință la responsabilitatea colectivă se află în Cartea Facerii, episodul Sodomei și al Gomorei. În dialogul cu Domnul, Avraam se arată surprins de perspectiva unei judecăți globale care nu ar distinge responsabilități și merite personale.
Nu este Augustin singurul autor și mai ales nu este responsabil în mod absolut de alunecarea creștinismului spre religie, dar el este creatorul inițial al confuziei între înțelesurile diferite pe care le oferă dicționarele noastre cuvîntului religie.
Formînd o națiune ideală, regina și țăranul și-au permis luxul duhovnicesc al curăției sufletești, al gîndului smerit, al răbdării și al dragostei. Ei se nasc acum în conștiința națională ca icoane ale unei comunități în care a fi este mai important decît a avea.
„Pămîntul dreptății“ ca societate formată din adeziuni libere și totale la idealul autolimitării este forma ideală și scopul primelor comunități creștine. Ele presupun în primul rînd un abandon total în mîinile unui lider charismatic, în limbaj sociologic, al unui purtător de grijă.
Cadrele rigide ale socialului pe care le-am evocat în articolele precedente păreau a se contrapune libertății spirituale, iar uneori chiar a o anula. Ce este acest corp social, pe care filozofii l-au numit politeia, statul sau chiar Leviatanul?
Problema egalității dintre bărbat şi femeie în societăţile arhaice nu se pune ontologic. Ea nu constă în termenii comparaţi şi pe care i-am dori puşi în stare de egalitate, ci în însuşi fenomenul egalităţii. Societăţile arhaice se tem de egalitate, întrucît competiţia se declanşează între egali.
„Feminismul“ evanghelic pare să fi fost lăsat în umbră de o întemeiere patriarhală a primelor comunități creștine, patriarhalism moștenit și continuat de Biserică de-a lungul secolelor.
Pe alocuri nestăpînita predilecție a românului spre zeflemea își găsește paradoxale victime – între acestea se înscriu și admirabilele mironosițe. Nimic din originea cuvîntului nu justifică această conotare, dacă nu cumva tocmai batjocura care transformă albul în negru.
Încetarea politicilor agresiv ateiste după 1989 a creat impresia revenirii creștinismului în sfera publică, dar bilanțul ultimilor 25 de ani arată că așteptata reîncreștinare a societății românești nu s-a petrecut. În plus, confruntarea cu globalizarea culturală a lăsat creștinismul izolat în raport cu sistemul de valori.
Miracolul este o relație intimă cu Dumnezeu, inefabilă, irepetabilă ca atare, greu de povestit sau de descris și în cele din urmă nedemonstrabilă. Cu toate acestea, el produce dorința de a-l comunica, nevoia de a-l împărtăși, imboldul de a-l multiplica narativ.
Miracolul din Tekir (2015, regia Ruxandra Zenide, producția Alex Iordăchescu), un film onest în asumarea tuturor prezumțiilor ideologice ale postmodernismului, abordează tema miraculosului în singurul registru pe care-l acceptă societatea n.0: dezinhibiție, dezagregare, deziluzie, desființare.
Dezbaterile în jurul alegerii noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române au scos la iveală un fapt pe drept cuvînt scandalizant, şi anume prezenţa în Adunarea Naţională Bisericească a unor laici al ...
Am crezut multă vreme că mă pot mărgini la o dezbatere politică de idei în rarele ocazii cînd chiar era vorba de proiecte politice generoase şi că nu este cazul să intru în polemică sterilă despre per...
