Despre miracol în postmodernitate

Publicat în Dilema Veche nr. 629 din 10-16 martie 2016
„Cei doi vor fi un trup“ jpeg

Amînînd dimensiunea istorică cu care voiam să împresor tematica în debutul acestui serial, mă văd aruncat în miezul temei de o întîlnire cinematografică cu miraculosul.

Singurul lucru care jenează cu adevărat într-o discuție de salon despre religie este metafizica, ideea că ființa este primordial nematerială, nelimitată de universul receptat cu cele cinci simțuri, cu vocația expresă de a se elibera de acest univers în ultimă instanță prin moarte. Acest lucru jenează atît confortul intelectual al unei umanități supuse gravitației, cît și confortul social al unei religii recepte. Armistițiul între individul egocentric și universul de dincolo de el față de care s a închis este operant atîta timp cît nu se umblă la duhuri. Religia receptă este folositoare ordinii sociale, coeziunii și idealurilor naționale, identității și chiar turismului cultural și patrimonial. Duhul suflă unde vrea și sparge barierele comunitar-identitare, permite culegerea spicelor sîmbăta și integrează samarinenii în dialogul metafizic. Duhul face din miracol starea de normalitate, starea de bine metafizic.

Miracolul din Tekir (2015, regia Ruxandra Zenide, producția Alex Iordăchescu), un film onest în asumarea tuturor prezumțiilor ideologice ale postmodernismului, abordează tema miraculosului în singurul registru pe care-l acceptă societatea n.0: dezinhibiție, dezagregare, deziluzie, desființare.

Filmul pune în scenă acest fenomen social, excluzînd cu grijă orice context istorico-politic, cu ironica și neverosimila excepție a unei ma­șini decapotabile din anii ’50, care se citește ca un moft vintage. Ca­zinoul din Constanța, un monument Art Nouveau, desăvîrșește decontextualizarea în sensul inițial al alegerii stilistice, globalizarea prin artă. Astfel, filmul este o alegorie pură. Spațiul social s-a subțiat la maximum (puține personaje sau fi­guranți), iar referințele religioase par cu dinadinsul confuze. Biserica din sat ar fi ortodoxă, dar reveren­da preotului pare catolică, personajul prin­cipal e o tătăroaică, dar provine dintr-un sat de lipoveni, iar motto-ul trimite la o legendă musulmană a lacului Tekir. Identități fragile și multiple, spiritualitate fără conotare culturală, fără conținut dogmatic.

Miracolul constă în faptul că o fecioară, Mara, dintr-un loc nenumit, cu puterea paranormală de a identifica și utiliza pentru vindecări nămolul lui Tekir, primește în vis chemarea de la iubitul dispărut pe mare de a-l întîlni într-o scăldătoare de nămol și rămîne însărcinată. Nu numai că ne par baliverne dintr un punct de vedere materialist, dar și un amestec aproape insuportabil de referințe la „miturile fondatoare“ ale creștinismului și aluzii la credințele neolitice în fertilitatea htonică. Dar cînd Nicu Steinhardt ne spune că nu a văzut credință mai mare decît la acele tinere evreice care la prima lor sarcină speră și cred că l-ar putea purta în pîntece pe Mesia, oare ne smintește?

Poate această fecioară însărcinată, acuzată de vrăjitorie de către satul care suferă de golirea mării de pește și izgonită printr-un linșaj evitat la limită de către preot, să-și transforme experiența mistică în produs de lux „vintage“ pentru o societate ajunsă la limita materială a dorinței? După izgonirea din sat, Mara se angajează îngrijitoare într-un sanatoriu de lux pentru stimularea fertilității, și aici i se cere să-și reproducă „miracolul“ la adresa doamnei Lili, o pacientă „impură“ sexual, prin dublarea terapiei cu serviciile unui gigolo, și moral, prin mărturisirea în joacă de a fi asasinul soțului ei. Pacienta vrea beneficiul miracolului, dar este absolut incapabilă să se raporteze sincer la el. Ea „crede“ cît timp nu o costă nimic să creadă. Oare a crede e mai mult decît o afirmație verbală? Ce presupune mai mult? Înseamnă încredințare, suspendare totală a controlului inhibitor. Scena din film indică foarte bine această repulsie față de încredințarea către o ființă a priori imperceptibilă, repulsie ce crește în momentul în care apar indicii de percepție. Referința pare a fi la groaza lui Bezdomnîi în fața indiciilor că profesorul Woland ar putea fi…, numai că iazul de nămol nu este un duh malefic, ci un daimon incert și indecis, nu departe ca epifenomen de îngerul care tulbură apa la scăldătoarea Vitezda. Doamna Lili – omul recent – respinge violent indiciul lumii de dincolo, care i descoperă imensul handicap ontologic, lipsa ființei. Miracolul nu este o distracție. Urmează o retragere în derută în cochilia indiferenței spirituale. S-a terminat joaca.

Dar joaca pe care o practică omul recent, cea a satisfacerii dorințelor, se alimentează din materia aproapelui, are nevoie de perdanți. În jocul acesta, unii cîștigă ceea ce alții pierd. Miracolul este batjocorit în acest univers, suspectat, incediat, izgonit. Peisajul dezolant al nămolului care se scurge pe pămîntul arid, marea încețoșată, învolburată și neprietenoasă, universul fizic suferind parcă un declin iremediabil creează impresia sfîrșitului. Sîntem la sfîrșitul lumii? În film nu apare nici un copil, în afară de cel din pîntecele Marei.

Mara, abandonată de calul ei care se sperie de duhurile nămolului, dată afară din sanatoriu fiindcă e gravidă, furată de toți banii de către gazdă, se urcă într-o barcă și se lasă în voia mării. Act de încredințare naturii, sub forma apei dătătoare de viață, în slujba căreia se aflase ca vraci. Miracolul final este nașterea pruncului pe mare.

Dar adevăratul act de cre­din­ță, în adevărul Marei, este al preotului Andrei. Nu nu­mai că o salvează de la linșaj, ci pleacă chiar în căutarea ei, în căutarea adevărului ei. Oare se poate ca Mara să spună adevărul? Oare însemnă că preotul Andrei o iubește pe Mara dacă e dispus să creadă în adevărul miracolului ei? Așa ne provoacă un interlocutor al lui Andrei, preot vîrstnic. Căutarea Marei devine aventură cavalerească, preotul Andrei își părăsește rolul social, de paroh al satului, se dezbracă de reverenda pe care i-o transmite diaconului și se încredințează căutării Marei. Este un act irațional de credință, mijlocită de dragoste.

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est European al Academiei Române.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?