Un baladist funk
● John Scofield, A Moment’s Peace, Emarcy, 2011.
Ca să fiu în ton cu spiritul momentului, John Scofield amestecă pe acest album cîteva piese proprii cu cîteva „manglite“. Din fericire, în muzică e în regulă să treci compozitorii originali doar la finele booklet-ului CD-ului, în baza socotelii că interpretarea poate fi o artă în sine. În cazul de faţă, chitaristul reuşeşte cu brio să-i facă pe ascultători să confunde contribuţiile originale cu preluările. N-a prea stat în acelaşi loc pentru mai mult de unu, două albume, însă John Scofield se poate lăuda că i-a însoţit în astfel de momente pe Miles Davis, Jack DeJohnette, Charlie Mingus, Herbie Hancock şi mulţi alţii de calibru ceva mai mic. Observ că în jazz acest gen de enumerări ale colaborărilor din postură de sidekick sînt folosite drept carte de vizită, într-o lume în care nu te prea poţi recomanda prin videoclipuri sau scandaluri de superstar. Aşa că jazzerii îşi întreţin CV-urile ca orice om al muncii, trebuie că sînt mai activi pe LinkedIn decît muzicienii din alte sfere. Considerînd o regulă din zona resurselor umane, uneori e indezirabil să ai o listă prea lungă cu locuri de muncă în care n-ai petrecut prea mult timp. E un semn că ori eşti un geniu care nu se simte împlinit nicăieri, ori un nesuferit care nu prea îşi împlineşte atribuţiile. Bănuiesc că e posibil şi să aparţii ambelor categorii în acelaşi timp. Nu îmi dau seama cărei categorii îi aparţine Scofield – are o sumedenie de albume proprii şi cam tot atîtea în colaborare cu diverşi muzicieni pe care îi schimbă (sau care îl schimbă) mereu. Pe cel mai recent album al său e ajutat de alţi patru jazzeri care îi împărtăşesc stilul mercenar (şi niţel cîrpaci) de lucru, fiind la rîndul lor recruţi în zeci de proiecte. E vorba de Larry Goldings – chitară, Scott Colley – bass şi Brian Blade – tobe.
A Moment’s Peace e un album de balade, un obicei mai vechi la care Scofield revine din cînd în cînd (vezi şi compilaţia Slo Sco ce i-a pecetluit porecla). Aşa cum rockerii se bazează pe balade pentru a cîştiga adepţi din afara publicului-ţintă, şi pentru jazzeri genul e o portiţă ce invită la degustare public din afara genului. Majoritatea baladelor lui Scofield au, cel puţin la nivelul chitarei protagonistului, o componentă funk, zvîcnită, deci nu se adresează neapărat sentimentaliştilor şi emotivilor, continuînd să satisfacă tabieturile şi aşteptările ascultătorilor de jazz. Elemente subtile de folk american (= country) sînt inserate pe ici, pe colo. Puţin mai ciudat e, cum avertizam în primul paragraf, că printre aceste balade Slo Sco îşi amestecă propriile piese cu cover-urile, în proporţii aproape egale, reflectînd astfel mersul general al carierei sale, un du-te-vino iterativ între albume proprii şi prestaţii de suport pentru alţii. Majoritatea muzicienilor preferă să separe compoziţiile originale de preluări grupate pe albume tribut, însă Scofield practică tactica cercetătorilor români: cînd n-are destule piese şi nici chef să mai facă altele, lungeşte albumul cu cover-uri, dar o face într-o manieră suficient de profesionistă încît să nu realizezi asta fără o analiză amănunţită. Găsim aici preluări Beatles („I Will“), una din favoritele lui John Coltrane („I Want to Talk About You“), una popularizată de Nat King Cole („Gee Baby, Ain’t I Good to You“), un standard preluat de cam toată lumea din jazz („You Don’t Know What Love Is“), o preluare Abbey Lincoln („Throw It Away“) şi una de la Carla Bley („Lawns“). Alegeri parţial obscure, ce nu distrag şi nu sînt prezentate în notă discordantă faţă de piesele lui Scofield („Simply Put“, „Johan“, „Mood Returns“, „Already September“, „Plain Song“). Albumul se încheie cu un tribut adus celebrei opere gershwiniene Porgy & Bess, hitul „I loves you, Porgy“.
Pe ansamblu e un album comod atît pentru echipa chitaristului, cît şi pentru ascultători. E ideal ca jazz digestiv, dar probabil incapabil să atragă atenţia dacă e auzit din întîmplare în fundal. Pentru Slo Sco este un rînd nou adăugat la CV, cu bibliografia corect întocmită.
John Scofield’s Hollowbody Band vor concerta pe 12 iulie în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna (12-15 iulie). Mai multe la www.garana-jazz.ro.
Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.
