Scheme clasice

● Avishai Cohen, Almah, Warner Jazz, 2013.  

Prin ţările de limbă germană au devenit foarte populare petreceri precum cele organizate sub egida Kibbutz Klub, care promovează un mix de world music levantesc (de petrecere) şi trash pop post-sexual

– o iniţiativă în direcţia testată şi la noi prin reabilitarea intelectualizată a manelelor, dar cu baze ceva mai rafinate şi fără portofele rătăcite (de fapt, aprecierea manelelor în Occident e legată de asimilarea nenuanţată a genului, în acelaşi conglomerat stilistic cu alte exotisme est-mediteraneene, precum turbofolkul bosniac, mizrachi-pop-ul israelian şi unele variaţiuni turco-greceşti). Caracterul exotic al acestor muzici e dat şi de unghiul orb în care stăm, cu privire la muzica Levantului. Un motiv important este că pe Internet (inclusiv YouTube) numele şi titlurile din zona respectivă sînt adesea listate în grafie non-latină, ceea ce le face mai dificil de descoperit. Astfel că, atunci cînd un artist din zona respectivă reuşeşte să intre în vizorul internaţional, are mari şanse să suresciteze şi să fie îmbrăţişat drept o revelaţie exotică. Fenomenul e recurent, indiferent de gen – recent, l-am avut pe Omar Souleyman în zona pop, cu cîţiva ani în urmă, Orphaned Land luau prin surprindere publicul heavy metal, iar bassistul Avishai Cohen aduce în jazz propria briză de prospeţime revelatoare. 

Cohen are beneficiul pasului de avangardă căruia s-ar cuveni să îi urmeze chiar o modă, în contrapondere cu cealaltă forţă inovatoare în jazzul european actual, avangarda scandinavă. Artistul oferă o alternativă ce pare să prindă la noi mai bine decît oferta scandinavilor, ba chiar şi decît a artiştilor consacraţi de peste Ocean. Un artist jazz are la noi succes live, dacă ştie să se adreseze şi publicului din afara genului. Tehnicieni desăvîrşiţi, precum Vijay Iyer, care pretind ascultătorilor să se ridice la anumite standarde, să se transforme din ascultători în analişti, au avut mai puţină trecere prin părţile noastre, care nu ne lăsăm cu una, cu două intimidaţi de sofisticare şi experiment. Cohen, în schimb, ne-a zgîndărit o coardă sensibilă cu vocea sa duioasă, cu spiritul mediteranean şi mixul de influenţe folk latino-arabe. 

Cu albumul

, Avishai Cohen continuă să implementeze reţeta succesului, însă se îndepărtează de aşteptările inerţiale, propunînd un material gîndit în schema muzicii clasice, în detrimentul vibrantelor balade sefardice cu care ne-a obişnuit (din păcate, şi al vocii sale şarmante). În acest scop, basistul beneficiază de acompaniamentul unui cvartet de corzi şi al unor colaboratori mai vechi: Nitai Hershkovits (pian), Ofri Nehemya (tobe), Yoram Lachish (la mai multe instrumente din familiile violoncelului şi oboiului, principal responsabil cu orientarea camerală a materialului). Cea mai mare parte din compoziţii sînt interpretări rearanjate în cheie „de cameră“ după lucrările unor clasici: trompetistul jazz Thad Jones („A Child is Born“), compozitorul sovietic de început de secol XX Vladimir Zakharov („On a Black Horse“), cîntăreaţa libaneză Samira Tawfik („Arab Medley“), dar şi compozitori israelieni de muzică clasică mai puţin cunoscuţi la noi – entertainerul armatei israeliene Moshe Vilenski („Southern Lullaby“) şi venerabilul Ram Da-Oz („Kumi Venetze Hasadeh“, singura piesă cu voce de pe album). Printre acestea sînt inserate unele compoziţii ale lui Cohen ce includ o prelucrare de folclor regional exotic („Kefel“) şi o reinterpretare simfonică a piesei „Hayo Hayta“ de pe albumul său din 2011. 

Cohen continuă să fie experimental, însă, de această dată, experimentul constă în contrastul dintre disciplina clasică a cvartetului de corzi şi tendinţele improvizaţionale ale membrilor de formaţie jazz. Cele mai neobişnuite elemente de pe album nu mai sînt de natură folclorică, cu care artistul ne-a obişnuit, ci cele de inspiraţie ruso-militară (preluările după Zakharov şi Vilenski), sugerînd ambiţii cu care artistul riscă să iasă din sfera de largă popularitate. Rămîn curios cu privire la direcţia viitorului album, ce va fi prefigurat în miniturneul care opreşte şi pe la noi.

Avishai Cohen Trio vor concerta pe 6 noiembrie la Sala Radio din Bucureşti. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.