Molecule fundamentale
● Food, This Is Not A Miracle, ECM, 2015.
Prin Food au trecut, de la înființarea la finele anilor ’90 încoace, o sumedenie dintre artiștii prezentați în această rubrică, cu precădere dintre cei norvegieni – Eivind Aarset, Morten Qvenild, Nils Petter Molvær, Arve Henriksen. Trupa e un soi de numitor comun al acestor muzicieni (ori cel mai mic multiplu comun, ar spune fanii mai înflăcărați ai grupului). E vorba de un grup pilon al muzicii abstracte, în care molecule fundamentale precum ritmul, nota, melodia sînt deconstruite pe un nivel superior de abstractizare și reasamblate din altfel de materie primă decît cele cu care sîntem obișnuiți în muzicile populare și clasice.
Alcătuit din saxofonistul britanic Iain Ballamy și electro/bateristul norvegian Thomas Strønen, grupul Food se află pe acest album la moment de strîmtoare, fără comitetele de invitați cu care ne au obișnuit, lipsă pe care încearcă să o compenseze prin participarea unuia din mai vechii colaboratori, vedeta muzicii avangardiste austriece Christian Fennesz – experimentalist și remixator care încearcă să lucreze cu cît mai multă lume de pe planetă (cu sau fără voia acestora, Fennesz fiind un pasionat al remixului improvizațional). Austriacul apare pentru a treia oară la rînd pe un album Food, însă de data asta pentru a extinde nucleul grupului la statut de trio și nu doar ca membru al unei lungi liste de invitați.
Compozițiile de pe This is Not a Miracle sînt creditate în totalitate bateristului Thomas Strønen, însă nu e tocmai un album solo în sens clasic, muzicianul acționînd mai degrabă ca arhitect asupra unui mix de compoziții și improvizații acumulate în jam session-uri de studio. Similar unui alt caz prezentat recent în această rubrică – proiectul Mehliana –, e dificil de stabilit unde se termină compoziția și unde începe improvizația, în primul rînd datorită structurii premeditate în majoritatea pieselor, dirijate de o percuție electronică ce le conferă pe ici, pe colo un puls regulat, chiar dacă unul de hipotensiv. Dincolo de funcția uzuală de privighetoare tînguită a saxofonului lui Bellamy, Fennesz rămîne elementul de interes aici și albumul va plăcea sau ba în funcție de cît place sau displace Fennesz cu glitch-urile și texturile sale ostentativ digitale. Patronul casei de discuri ECM s a ocupat de mixajul final, proiectul Food fiind una din feblețile sale de cînd i-a răpit din portofoliul Rune Grammofon.
Albumele precedente, cu contributori precum Henriksen, Molvær sau Aarset, au fost mai bogate în surprize și cotituri. Puținătatea actualului format al grupului se manifestă în ceea ce pare a fi unul din cele mai minimaliste albume Food. Pe de altă parte, e și un exercițiu în accesibilitate din partea unor muzicieni care au explorat persistent granițele spațiului sonor numit muzică. Saxofonul duios se află în centrul majorității pieselor, adesea grav și solemn, lent și elefantin, uneori complementat de cîte o vibrație de chitară ori o încordare de moog. Restul lucrurilor care se întîmplă aici sînt tentative de a bruia armonia saxofonului și de a umple momentele sale de odihnă într-un mod discret, care ar putea tinde spre ambiental dacă n-ar fi vorba de texturi digitale pe care nici un ambient natural nu le poate produce. În viziunea muzicală a lui Fennesz nu este loc pentru note muzicale ori aranjamente tradiționale și nici pentru sunete naturale, așadar, rezultatul devine un contrast persistent între zbaterea digitală, menținută politicos sub un anumit nivel al volumului, și fragmente de melodie minimală și volatilă. E genul de arhitectură sonoră dificil de reprodus după ce ai capturat-o o dată în înregistrare, așa că rămîne de speculat ce formă va căpăta în prezentările live din turneul de promovare a albumului.
Food vor concerta în seara de 9 iulie în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna. Mai multe la garana-jazz.ro.
Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.
