“Am exclus termenul de entertainment din muzică” – interviu cu Adrian DESPOT
Adrian Despot (n. 1976) a absolvit secţia de Pedagogie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi School of Audio Engineering din Köln. Din 1996 este vocalistul trupei Viţa de Vie (www.vita devie.ro), alături de care a lansat de curînd, împreună cu Gazeta Sporturilor, al şaptelea album – Fetish.
Viţa de Vie în concert: 17 aprilie, Fabrica (Bucureşti); 23 aprilie, Romexpo (Bucureşti); 24 aprilie, Club Flex (Arad)
Au fost colaborările cu Gazeta Sporturilor (pentru album) şi cu Tuborg (pentru clipul piesei „Eşti mai frumoasă cînd plîngi“) o oportunitate sau o necesitate pentru a scoate acest al şaptelea album?
Cîte puţin din fiecare. Sîntem o formaţie independentă care, de mai bine de cinci ani, îşi produce singură atît albumele cît şi videoclipurile. Am primit o mînă de ajutor din partea Gazetei Sporturilor în ceea ce priveşte distribuţia şi marketingul pentru album, iar relaţia cu Tuborg reprezintă începutul unui proiect mai amplu şi al unei prietenii frumoase. Probabil că am fi reuşit şi fără ajutor, aşa cum am făcut-o şi pînă acum, însă ar fi fost mult, mult mai dificil. Este foarte plăcut să primeşti susţinere în împlinirea viselor, mai ales în contextul actual cînd starea de visare pare mai degrabă un hazard.
Rock-ul are personalitate, arată cu degetul, cheamă la trezie şi trage semnale de alarmă.
Se mai poate face rock împreună cu casele de discuri?
Aici răspunsul este clar, nu. Dar nu de ieri, ci de cîţiva ani buni încoace. Trăim epoca globalizării forţate, a depersonalizării întru uniformizare, iar acest proces are nevoie de o coloană sonoră uniformă, care să lase ascultătorilor impresia că viaţa e perfectă şi să le distragă atenţia de la efectele procesului în sine. Muzica promovată trebuie să fie identică şi sterilă pentru că scopul ei este acela de a steriliza.
Muzica rock nu se supune acestui algoritm, nu joacă hora asta, şi atunci este evident pe poziţia de outsider. Rock-ul are personalitate, arată cu degetul, cheamă la trezire şi trage semnale de alarmă. Adică face mult zgomot, iar zgomotul nu e bun pentru că deranjează somnul. Naţiunii.
Dat fiindcă fiecare album al vostru a „concurat“ cu precedentul, care au fost provocările voastre ca trupă de data aceasta? Ce aduce Fetish ca să fie cel puţin la înălţimea Egon-ului?
Fetish reprezintă începutul unei noi modalităţi de abordare a muzicii, privită atît în plan creativ cît şi ca scop, utilitate. Muzical, Fetish este un album făcut din zîmbete. În sala de repetiţii, improvizam instrumental pe temele etalate, iar în momentul în care ne surprindeam zîmbind, fără să ţinem cont de factura şi genul piesei, ştiam că aveam o idee bună care merită aprofundată.
Apoi, am exclus termenul de entertainment din muzică şi din texte şi am introdus noţiunea de predică sau muzică-armă. Am realizat că avem puterea de a-i influenţa pe oamenii care ne ascultă şi atunci trebuie să o facem în bine. Am spus nu pasivităţii şi egocentrismului, am conştientizat că sîntem responsabili pentru efectele pe care le poate avea muzica noastră şi atunci trebuie să luptăm, prin intermediul ei, pentru crezurile noastre. Ne-a luat 14 ani să ne trezim, asta înseamnă că am dormit suficient şi că acum sîntem odihniţi şi pregătiţi.
Sistemul este conceput să-i orbească pe oameni cu sclipirea formei şi să-i adoarmă prin cîntecul insalubru al mass media
Nu vă asumaţi, însă, şi un mare risc „predicînd“? De pildă, cînd spuneţi: „Mori pentru ideea ta / Mori pentru dreptatea ta / Fii pregătit să mori / Mori pentru pămînt / Pentru tot ce este sfînt etc.“, versurile astea sînt destul de... riscante. Dacă cineva le ia în serios?
Plec de la premisa că publicul nostru este un public deştept, care nu ia ad litteram fiecare cuvînt, independent de context, ci are capacitatea să urmărească şi să înţeleagă propoziţii şi fraze. Nu îmi place să fac comentarii de limba română pe textele noastre, însă „mori“, în acest context, este echivalent cu „luptă“ (la imperativ). Luptă pînă la capăt pentru propriile idealuri şi principii, cele care obişnuiau să definească oamenii: dreptatea, adevărul, onoarea, verticalitatea, libertatea, identitatea şi speranţa, transformată şi ea, într-un mod absurd şi tragic, în ideal. Şi poate, cel mai important dintre toate, smerenia. Ţi se pare riscant să rememorezi toate aceste idealuri în zilele noastre?
Dar s-ar putea să ai dreptate, sistemul este conceput să-i orbească pe oameni cu sclipirea formei şi să-i adoarmă prin cîntecul insalubru al mass media, transformîndu-i în consumatori obedienţi. E riscant, într-adevăr, dacă se trezeşte vreunul?
Verbul care defineşte omul modern este „a avea“, iar mintea este instruită să se concentreze numai pe stomac. Pe vremea părinţilor mei, verbul esenţial era „a fi“, iar mintea se concentra, în primul rînd, pe suflet. Întîmplător sau nu, sufletul este locul în care se ascunde Dumnezeu. Nu vreau să asist impotent la schimbarea modei şi, chiar dacă nu le ia nimeni în serios, versurile acestea sînt crezul meu şi este datoria mea să le cînt. Am doi copii şi nu vreau, peste cîţiva ani, să se întoarcă de la şcoală şi să-mi spună că azi, la limba română, la lecţia despre arhaisme, au învăţat cuvîntul „suflet“.
După aceşti 14 ani şi cîteva albume bune, totuşi, cît de „împliniţi“ vă simţiţi?
Împlinirea din punct de vedere muzical creşte de la album la album. E ca la Bridge. Cu cît cîntăm mai mult cu atît devenim mai buni, mai pricepuţi în transformarea stărilor în muzică şi sedimentăm experienţa acumulată pentru a pleca întotdeauna de mai sus. Din fericire, pe măsură ce evoluăm, ne cresc şi pretenţiile, şi atunci riscul să facem ceva mai slab scade.
Nu te-a tentat pe tine sau pe vreunul dintre colegii tăi ideea unui album solo?
Fiecare album Viţa de Vie este o compilaţie de cinci albume solo, fiecare membru se exprimă atît cît doreşte, fără constrîngeri. Din această cauză, nu se poate spune că Viţa de Vie are un stil unitar. Cu siguranţă, fiecare dintre noi are părţi neexploatate în cadrul formaţiei, iar cînd va veni momentul potrivit, e foarte posibil să apară şi albume solo. Însă, cel mai probabil, muzicienii vor fi aceiaşi. Sîntem prieteni, ne-am format împreună şi ştim exact ce să cerem unul celuilalt, fără să folosim prea multe cuvinte.
a consemnat Marius CHIVU.