„Corectitudinea politică e, de fapt, o negare a realității“ – interviu cu Pascal BRUCKNER

Publicat în Dilema Veche nr. 760 din 13-19 septembrie 2018
„Corectitudinea politică e, de fapt, o negare a realității“ – interviu cu Pascal BRUCKNER jpeg

Cunoscut în România mai ales pentru romanele sale, Pascal Bruckner e și un intelectual public angajat, un autor de eseuri pe teme foarte sensibile, așa cum este, de pildă, alteritatea, relația cu celălalt. Cea mai recentă carte a sa este intitulată Un rasism imaginar. Islamofobie și culpabilitate și a apărut la Editura Trei. O carte despre felul în care sentimentul de culpă produs de istoria colonială deformeză felul în care ne raportăm astăzi la musulmani. Corectitudinea politică e, evident, tema centrală a acestei cărți. O polemică interesantă… 

Domnule Pascal Bruckner, cum de s-a ajuns la această situație, cum de a devenit corectitudinea politică un adversar al libertății cuvîntului?

Corectitudinea politică e un soi de balustradă, un paravan de protecție, în plan semantic, dacă vreți, pentru a numi anumite categorii. E un mecanism de bun simț, absolut funcțional. Doar că, încetul cu încetul, s-a transformat într-o ideologie care te împiedică să spui lucrurilor pe nume. Dacă spui lucrurilor pe nume, dacă spui exact ce crezi, riști să stîrnești un scandal, ești arătat cu degetul, pus la zidul infamiei. Corectitudinea politică e puternică în Franța, dar în Statele Unite ale Americii sau în Canada e încă și mai rău. Acolo a devenit într-adevăr un instrument care înăbușă orice altă viziune asupra lumii.

Și care e momentul în care corectitudinea politică s-a transformat în ideologie, în doctrină? Puteți identifica un moment anume în istorie?

Cred că e vorba de anii ’90… Erau anii lui Bill Clinton în Statele Unite. E vorba, mai exact, de momentul cînd lupta pentru drepturile sociale a fost abandonată pentru a fi înlocuită cu o luptă pentru drepturile minorităților. Această trecere a fost urmată de erupția corectitudinii politice. Am văzut asta cu ochii mei, am trăit această transformare, căci pe atunci predam în Statele Unite. Îmi amintesc cum mi s-au explicat noile reguli de urmat în universitate: cum să mă port cu studentele, pe care nu trebuia să le privesc în ochi, cărora nu trebuia să le fac complimente, nu trebuia să vorbesc cu ele într-un birou cu ușa închisă decît dacă discuția era înregistrată pe reportofon. Mi s-a mai spus că e de evitat să iau liftul cu o femeie singură și că orice relație cu o studentă, chiar dacă majoră și chiar dacă a consimțit, era pasibilă de un proces în instanță. Ei, începînd din acel moment, preceptele corectitudinii politice s-au extins la toate minoritățile, astfel încît astăzi totul a culminat cu un sistem care sugrumă orice reflecție, orice gîndire. Un sistem care, după părerea mea, a contribuit în mare măsură la victoria lui Donald Trump în Statele Unite. Asta, pentru că dreapta devenise exasperată de această modă nouă, a corectitudinii politice, venită, evident, dinspre stînga.

E diferită situația din Europa Occidentală de ce se petrece în Statele Unite? Cultural, social, politic?

Da, e diferit, pentru că avem alte tradiții și alte moravuri. Dar sîntem influențați de Statele Unite și tindem și noi, din ce în ce mai mult, să ne închipuim lumea în termeni de majoritate oprimantă versus minorități oprimate. Riscul e deci că ne americanizăm încetul cu încetul, pierzînd, în același timp, ceea ce reprezintă specificitatea culturii europene. E un risc politic foarte puternic. Dar totul e la nivel de limbaj. Corectitudinea politică e poliția limbajului. Dacă, de pildă, apropo de atentatele teroriste, spui că există o legătură cu islamul și că poate e o problemă cu islamul, atunci ești imediat acuzat de rasism, de generalizări… Și imediat vei fi arătat cu degetul.

Cum de vă preocupă islamul și rasismul în relația cu islamul?

Vine de la faptul că am avut două sute patruzeci și șapte de morți în ultimii trei ani… Ultimele victime au fost în această primăvară, la Paris, în apropiere de Operă, cînd un extremist a ucis cu cuțitul trecători, strigînd „Allah Akbar!“. În fine… E o problemă pe care eu o tot semnalez din 1983, în cartea Lacrimile omului alb. Lumea a treia, culpabilitate și ură de sine. Și problema nu încetează să se agraveze. În Franța am avut foarte multe atentate și, prin urmare, e normal să ne preocupe aceste chestiuni. Și cei care sînt cei mai preocupați sînt chiar musulmanii, căci ei sînt primele victime ale propriilor teroriști. Eu cred că dintre intelectualii musulmani trebuie să-i susținem pe cei luminați, liberali, moderniști, și nu pe fanatici, nu pe retrograzi, nu pe cei care n-ar schimba nimic în religia lor.

Dar cum se face că tocmai corectitudinea politică împiedcă o dezbatere autentică despre raporturile dintre Occident și islam?

Asta se întîmplă mereu. Stînga și extrema stîngă nu contenesc să ne explice că atentatele n-au nimic de a face cu islamul, că unele atacuri sînt din vina noastră… ni se amintește că Franța a colonizat, că-și tratează rău imigranții, că îi trimite în cartierele cele mai sărace și că, de fapt, Franța ar trebui să fie supărată pe ea însăși din toate aceste motive. Ecuația pe care acești stîngiști vor să ne o servească e următoarea: victimele sînt făptașii, iar făptașii sînt, de fapt, victimele. Și asta e de nesuportat. E o atitudine pe care o largă majoritate în Franța nu o mai admite. E o negare a realității. Corectitudinea politică e, de fapt, o negare a realității. Nu vrem să vedem ceea ce vedem; vedem, în schimb, altceva, o grilă politică anterioară evenimentului. Deci nu mai putem nici să vedem, nici să auzim, nici să înțelegem.

Cartea începe cu un motto, un scurt citat din romanul autobiografic al lui Salman Rushdie Joseph Anton: „Un nou cuvînt a fost inventat pentru a permite orbilor să rămînă orbi: islamofobia. Să critici violența militantă a acestei religii în incarnarea sa contemporană era considerat drept fanatism.“

Salman Rushdie e un om exemplar, a fost persecutat de islamiști pentru cartea sa Versetele satanice, e în continuare urmărit printr-o fatwa. Pe capul său a fost pusă o recompensă de cîteva milioane de dolari. Salman Rushdie s-a bătut pentru libertate și a fost, el însuși, acuzat de islamofobie. Nu e doar o victimă. Pe deasupra, mai e și acuzat de rasism pentru că și-a permis să interpreteze în felul său Coranul. Asta, în vreme ce dacă mîine un creștin s-ar apuca să scrie un text despre Biblie, dacă s-ar apuca să ia peste picior cutare sau cutare pasaj din Evanghelia după Marcu sau după Luca, nimeni n-ar spune nimic. De altfel, ne petrecem timpul criticîndu-ne propria religie sau Vaticanul sau clerul, iar episcopii nu dau edicte ucigașe pentru a se răzbuna. E un drept pe care l-am cîștigat, acela de a lua distanță față de religiile noastre de origine. Cînd însă Salman Rushdie face asta apropo de islam, e condamnat la moarte. Și mii de oameni îi ard cărțile în Anglia, exact ca la Nürnberg în 1933. Și dacă denunți toate astea, ești acuzat de rasism. Cred că sîntem cu toții căzuți în cap, s-a întors lumea pe dos.

Totuși, rasismul, xenofobia sînt realități în Europa. Cum mai poate fi combătut rasismul real și în același timp denunțat rasismul imaginar?

Tocmai. Există destul rasism în lumea reală pentru a nu mai adăuga încă unul, cel pe care eu îl numesc rasism imaginar – adică exact această libertate pe care o avem de a critica religia. Un lucru e interzis și așa trebuie să și rămînă: e interzis să persecuți credincioșii. Dar în același timp trebuie remarcat că, dacă există o minoritate persecutată în lumea întreagă, inclusiv în lumea musulmană, aceasta e constituită din creștini. Țin să vă reamintesc că recent, în Indonezia, la Surabaya, zeci de creștini au fost uciși de un grup de jihadiști care au intrat într-o biserică și s-au detonat. În Irak, în Siria, în Liban, în Egipt, în Yemen, în Libia, peste tot creștinii sînt persecutați de musulmani. Or, despre christianofobie nu se vorbește. Se vorbește doar de islamofobie. De ce această dublă măsură? Nu fac decît să pun o întrebare… De ce ar avea cineva dreptul să-i persecute sau să-i extermine pe creștini, de oricare ar fi, ortodocși, catolici, protestanți, armeni, și de ce vorbim de rasism imediat ce încercăm să aducem în discuție anumite dogme ale islamului radical, care, din ce s-a văzut recent, e un islam care ucide. Ceea ce s-a întîmplat recent în Indonezia și la Paris demonstrează că în numele lui Dumnezeu și al unei interpretări maximaliste a religiei sînt uciși oameni nevinovați. Și asta e insuportabil. Și, încă o dată, musulmanii progresiști sînt primele victime ale acestor crime în serie.

15 wc paris salon du livre de paris 2017 pascal bruckner 004 jpg jpeg

Sînteți de acord deci că și musulmanii sînt victime, că există și această dimensiune de victimă…

Care? Haideți să vedem cine sînt victimele. Unul dintre principiile extremei stîngi e să afirme că toți musulmanii sînt victime. Și că islamul e o religie oprimată. Întîi de toate, e fals. Apoi, dacă musulmanii sînt victime, e din cauza propriilor conducători, din cauza propriilor extremiști, din cauza orbirii unor teologi și imami care sînt incapabili să reformeze sau să modernizeze religia. Da, sînt victime. Sînt propriile victime. Și ale extremiștilor. Nu cred însă că musulmanii din Franța sînt victime. Drept dovadă, ei rămîn în Franța. Avem peste cinci milioane de musulmani în Franța. Și nu doar că rămîn, ci vin în masă, din tot felul de țări, pentru a trăi la noi. De ce? Pentru că Franța îi emancipează pe musulmani, le permite să se elibereze de propria religie sau să trăiască credința într-un mod mai relaxat… Motiv pentru care francezii de religie musulmană sînt în general fericiți să trăiască în Franța, mai degrabă decît să fi rămas în țările maghrebine sau în Orientul Mijlociu, acolo unde, de altfel, sînt războaie civile, atentate și alte fenomene destul de violente.

Dar este islamul compatibil cu democrația, cu libertățile civile?

Nu se pune problema dacă e sau nu compatibil. El trebuie să devină compatibil. A priori, nici o religie nu e compatibilă cu democrația. Nici creștinismul, nici iudaismul, nici islamul. Doar că, după niște secole, cu timpul, au început să devină. Ideea e că și islamul trebuie să devină compatibil cu legea republicană, cu această orînduire. Oricum, aici nu avem de ales. Nu putem face o excepție pentru musulmani. Nu putem face excepție pentru islam în vreme ce catolicii, ortodocșii, mozaicii, budiștii, confucianiștii s-au conformat legilor comune în Europa. Musulmanii trebuie să se înscrie și ei pe acest curs. Nu e de acceptat nici o excepție de la această regulă.

Dar de ce e atît de importantă religia în acest proces al integrării?

Pentru că mulți oameni au venit la noi din state africane întîi de toate ca musulmani și abia în al doilea rînd ca algerieni, ivorieni sau tunisieni. Religia a fost numitorul comun, un substitut de identitate. Dincolo de aceste mase de imigranți sînt toate noile ideologii: wahabismul din Arabia Saudită, ideologia Fraților Musulmani, foarte activă, și aceasta – vă amintesc că marele vostru vecin la Marea Neagră, Turcia, e un fief al Fraților Musulmani și că Recep Erdogan e unul dintre marii apărători ai Fraților Musulmani. Mai sînt salafiștii, takfiriștii… Toți aceștia încearcă să-i asmută pe musulmani împotriva orînduirii occidentale. Trebuie să rezistăm și să facem, din acești musulmani, francezi, români, unguri, germani, englezi la fel ca ceilalți. E o misiune de lungă durată și foarte dificilă.

Avem nevoie, deci, de un nou mod de întrebuințare pentru multiculturalism. De unde ar trebui început?

Nu, ceea ce nu-mi place la multiculturalismul de tip anglo-saxon e că îl menține pe fiecare în cultura de origine. Și că, prin urmare, evită să construiască o bază comună. Faimosul melting-pot anglo-saxon nu mai funcționează în Anglia, de pildă. Trebuie să fim toleranți, bineînțeles, și fiecare trebuie să poată să-și exercite drepturile religioase, trebuie să existe locuri de cult și institute religioase musulmane, fără îndoială. Doar că nu trebuie să arătăm nici un fel de toleranță față de cei care nu sînt toleranți în ceea ce ne privește. Și mai e ceva – și aici, nu trebuie să avem nici o toleranță, aici nu e loc de negociere: moravurile occidentale, egalitatea dintre femei și bărbați, dreptul fiecăruia de a crede sau de a nu crede, libertatea de conștiință, libertatea femeilor de a se îmbrăca cum vor, toate acestea nu sînt negociabile. Aici e după cum spune o maximă latină: „La Roma fă ca romanii!“ Cine nu e de acord cu aceste principii nu poate rămîne în spațiul european. Și asta, fără excepții.

S-a văzut, într-adevăr, că multiculturalismul poate produce anumite conflicte culturale. Dar credeți mai degrabă în ideea franceză a asimilării? E „asimilaționismul“ preferabil multiculturalismului?

Într-adevăr, există un conflict aici. Dar libertatea există. Femei care poartă văl sînt cu miile în Franța, doar că vălul e interzis la școală, la fel cum semnele religioase în general sînt interzise: crucea, chipa, vălul, toate. Franța a interzis burka, adică vălul integral, în 2010. Și a avut dreptate. Sîntem în avangardă în Europa cu această măsură. Iar eu cred că burka trebuie să fie interzisă din rațiuni de securitate și de vizibilitate. Și vă amintesc că mai e o țară care tocmai a interzis burka: Marocul. Nu putem spune că e o țară antimusulmană, căci regele e descendent al profetului. Și Algeria a interzis burka la școală. Da, trebuie să fim toleranți, dar e nevoie și de limite. Există limite dincolo de care nu se poate trece. Cînd vezi fetițe de șapte ani purtînd văl integral pentru că așa vor părinții lor, trebuie să intervină legea și să spună că nu e voie. Și asta trebuie să se întîmple și în Franța: faceți ce vreți, unde vreți, dar așa ceva, în Franța, e de netolerat.

Putem înțelege această carte ca pe o continuare a Tiraniei penitenței?

E în primul rînd o continuare a cărții mele Lacrima omului alb, e o reflecție despre conștiința încărcată a occidentalilor și despre concesiile pe care societățile noastre sînt dispuse să le facă în numele acestor învinovățiri pe care le adresează grupuri fanatice sau teroriste sau regimuri dictatoriale. Cultura occidentală e arătată cu degetul, i se spune că e cea mai rea cultură din lume, că a oprimat universul întreg – ceea ce nu e adevărat, evident. Și, în acest sens, e o continuare a Tiraniei penitenței.

Mai aveți timp să scrieți și literatură? Romane?

Sigur că da. Tocmai am terminat de scris un roman. Încerc să-mi fac timp pentru toate, să fac ce-mi place. Scriu romane, piese de teatru… Nu fac decît asta. Scrisul e meseria mea. Am timp, sînt foarte organizat, lucrez foarte mult, nu abandonez nimic din ce-mi place să fac.

Vă simțiți mai liber în literatură decît atunci cînd scrieți eseuri?

Depinde… Nu neapărat. Literatura presupune alte constrîngeri. E greu să scrii romane. Pentru că trebuie să inventezi o lume. Cred că în Franța sînt mai cunoscut pentru eseuri decît pentru romane, chiar dacă am, și acolo, un public pentru romane. În România e mai degrabă invers. Aici, oamenii preferă romanele. Esențial e să ai două creiere, două genuri. Mie îmi place să le folosesc pe amîndouă. 

(interviu difuzat la Radio România Cultural)

a consemnat Matei MARTIN

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.