Să tot vină vacanţa!
Joi 26 mai, pe la orele 12, cînd am intrat la Bookfest, în cea de-a doua zi a Tîrgului, m-au potopit două reacţii. Una de jale, alta de nostalgie.
Pustiul din jur m-a năucit. Dacă eram cîteva zeci de persoane în ditamai perimetrul de trei, patru pavilioane. La Editura Vremea, unde am făcut primul popas (În căutarea unor istorii uitate, de Mihai Sorin Rădulescu), mi s-a spus că miercuri, în prima zi, vizitatorii chiar că s-au numărat pe degete! Cum să nu mă las numaidecît electrocutat de suita de flashback-uri din Bookarest-urile anilor ’90, cînd ne călcam literalmente cu miile în picioare printre etajele Teatrului Naţional, sub ochii patern-obosiţi ai lui Mihai Oroveanu, sufocîndu-ne de bucurie intelectuală şi isterie dialogală, cărînd din greu sacoşe cu bucoavne şi sorbind asiduu beri la Motoare, cînd trăgeam şi cîte patruzeci de „semnale de carte“ într-un singur număr din Litere, arte & idei, unde redactam în extaz acele „Călătorii cu biblioplanul“, cea mai ardentă chestie pe care am scris-o vreodată în numele libertăţii (de lectură) postcomuniste!
Nu am lipsit de la nici o ediţie a Bookarest, Bookfest şi Gaudeamus, în aceşti 20 de ani. M-am lăsat extatic vampirizat de lansările de carte şi socializarea aproape sinucigaşă, am infuzat optimism cultural, am admirat, ignorat sau bîrfit intens, aşa cum se cade în cuprinsul breslei, m-am amăgit conştient, făcînd respiraţie gură la gură cititorilor, cum că tot ce facem are un rost, că nu-i dracul fesenist aşa de negru şi că Dreapta, patriotismul, aristocraţia spirituală încă deţin taina şi puterea Rostului pe lume. Întîlneam în tîrg, pe atunci, zeci şi zeci de scriitori, efectiv la tot pasul. Era firesc, de nu chiar obligatoriu, să fii văzut ore în şir, fie şi numai sîmbăta sau duminica, printre standuri, în vreme ce acum, cale de patru zile, nu cred că am strîns treizeci de mîini şi am schimbat două, trei ocheade cu neprietenii. De bună seamă că fervorile începutului nu-şi puteau menţine tăria, motivaţiile, forţa molipsitoare. Dar nici nu-mi puteam închipui că voi ajunge să citesc aşa un text dezarmant, absolut descurajator, precum articolul Simonei Sora din Dilema veche de acum două săptămîni, în care autoarea deplîngea furia neputincioasă (dar nu mai puţin devastatoare) a unei adolescente faţă de afirmaţia mamei sale cum că ea, fiica, ar citi Dostoievski, afirmaţie care i-a atras dispreţul coroziv al colegilor de clasă!
„Ochiometric“, nu pot spune că am văzut la Bookfest mai mulţi oameni de vîrsta a doua şi a treia, decît teenageri, dar un lucru e cert: faţă de mulţimea copiilor între 3 şi 10 ani pe care i-am văzut în 2005 şi 2006 la Salonul Cărţii de la Paris, veniţi cu părinţii, cu şcoala sau grădiniţa, fie tolăniţi pe cărţi colorate şi jocuri intelectuale, fie ţopăind lîngă scene şi ecrane, alături de actori şi păpuşuoaie livreşti, colorînd, răsfoind ş.a.m.d. – aleile Bookfest-ului arătau ca un loc de joacă pustiit, străin de tot ce va să zică natalitate, simţul prevederii, perspectiva zilei de mîine. Degeaba avem grijă de azilul de bătrîni care sîntem, dacă nu ne îngrijim din vreme de cultura nepoţilor stimulaţi să frecventeze librăriile şi bibliotecile viitorului. Se impune în regim de urgenţă un proiect comun al Uniunii Scriitorilor cu Ministerul Învăţămîntului, mass-media şi ONG-urile din domeniu, cu UNITER, ba chiar şi companii coregrafice, grupări sportive etc., adică tot ce poate cuprinde şi susţine lumea cărţii în ochii publicului în formare. Nu ştiu nimic despre numărul vizitatorilor şi cifra de vînzări (numai la Humanitas am fost martor cînd s-a atins al treilea miliard!), dar cuvîntul de ordine mi s-a părut a fi: desfrunzire. Poate unde au fost şi zile calde, taman bune de ieşit în natură şi dat buzna pe grătare. Nici lungirea orarului pînă la 10 seara nu cred că va fi sporit încasările, sleind, în schimb, uneori pînă la isterizare şi leşin, bietele energii ale personalului editorial. Din mai multe locuri am auzit sugestia (pe care o susţin fără ezitare) de a face, la Bookfest şi Gaudeamus, din noaptea de sîmbătă spre duminică ceva asemănător Nopţii Muzeelor şi institutelor culturale, cu valuri de rolleri ahotnici de noutăţi, evenimente unicat, discount-uri şoc ş.a.m.d.
Dacă e să dau seamă de ce cărţi am adus la vizuină, apoi să ştiţi că Humanitas a inaugurat o nouă colecţie, „Vintage“, unde au apărut acum amintirile lui Radu Rosetti şi notele de drum în România, din 1937, ale lordului Sacheverell Sitwell, a reeditat în condiţii de lux (şi cu adaosuri esenţiale) cartea lui Gabriel Liiceanu din 1995 despre Cioran (cea mai completă biografie existentă, plus textul filmului din 1990) şi a lovit piaţa cu un nou jurnal cărtărescian: Zen, care va face, ca de obicei, valuri de admiraţie şi turbare. Tot la Humanitas, Ioana Pârvulescu deschide cu brio (Lumea ca ziar) seria caragialiană dinspre centenarul din 2012, Alex Ştefănescu prezintă romanul Mirelei Stănciulescu, Emoţia, în termeni de manifest pentru resensibilizarea fiinţei noastre literare, Vlad Zografi ne surprinde cu un nou volum de teatru (Toate minţile tale), iar posteritatea lui Dinu Pillat îşi regăseşte Tinereţea ciudată. Să vă mai spun cu ce delicii am citit şi prezentat necruţătorul eseu antifreudian al lui Michel Onfray?!
Dacă de la Polirom am înşfăcat noul roman al lui Haruki Murakami, IQ84, şi Iubirile croitoresei, de María Dueñas, de la Doxologia din Iaşi m-am ales cu o străveche încîntare, de mult visată: reeditarea Epifaniei lui Daniel Turcea („cele din urmă poeme de dragoste creştină“), apărută cu binecuvîntarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: fericit moment, cred, pentru resituarea acestui minunat caz literar şi religios, vecin deopotrivă cu Ioan Alexandru şi Dorin Liviu Zaharia.
Două apariţii somptuoase: vol. II din Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească, tratatul coordonat de Mihai Dim. Sturdza la Simetria, şi Elitele şi arhitectura rezidenţială în Ţările Române (sec. XIX-XX), de Narcis Dorin Ion, album apărut la Oscar Print.
La Eikon, Aurel Sasu – autor şi al unor incitante glose la Memoriile lui Valeriu Anania – îngrijeşte ediţia Constantin Fântâneru, Poezia lui Lucian Blaga şi gîndirea mitică, iar Dora Mezdrea reuneşte toate textele lui Vasile Băncilă despre Nae Ionescu, „un cavaler prestant al spiritului“. De la RAO am plecat cu primul volum din Jurnalul lui Gombrowicz şi cărţoiul lui Larry L. Watts despre România ca oaie neagră (şi, în răstimpuri, cal troian) în turma păstorită de Kremlin, KGB, GRU and comp. (Fereşte-mă, Doamne, de prieteni). Cu aceeaşi carte-n plasă avea să-mi iasă-n drum şi Stelian Tănase, care m-a cadorisit cu noul lui roman, Moartea unui dansator de tango. (Apropo de întîlniri, chit că, vă ziceam, mult mai rare ca altădată, nu-mi pot ascunde bucuria unor iuţi, dar calde întretăieri cu Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Bujor Nedelcovici şi Dorin Tudoran, cu Neagu Djuvara şi Andrei Pippidi, cu Ioana Pârvulescu, Aurel Sasu, George Arion, Mircea Vasilescu, dar şi cu Irina Petrescu, Victor Rebengiuc şi Valentin Uritescu.)
Dacă mă uit şi la Doar adevărul Annei Politkovskaia (Meteor Pres), la cele zece volume de Opere Pavel Chihaia, de la Ex Ponto, la romanele lui Ismail Kadare şi Nikos Kazantsakis de la Humanitas, la evocările lui Virgil Alexandru Dragalina din Escadrila de Nistru (Editura Militară), la binevenita editare, de către Institutul Cultural Român, a Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniu, despre care presimt că voi scrie cît de curînd, ori la şirul de romane de la RAO, Litera, Corint, ART, Nemira, îmi dau seama că vacanţa pică taman bine!
Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Şi aşa mai departe? Viaţă literară IV: august 2008 – mai 2010, Humanitas, 2011.