● Alexandre Jardin, Romanul familiei Jardin, traducere din limba franceză de Marieva Cătălina Ionescu, Colecţia „Cartea de pe noptieră“, Editura Humanitas, 2011.

E lată bine! Atîta nebunie libertinară de mult n-am mai găsit într-o carte. Alexandre Jardin scrie aici o proză sclipitoare despre amoralitatea exuberantă a propriei familii. El, „romancierul sîrguincios al sentimentalităţii solare“, se hotărăşte să renunţe la edulcorările romanţioase şi să privească adevărul în faţă: adevărul propriei alcătuiri, dedus din adevărata viaţă a celor în mijlocul cărora a crescut. Prin urmare, întocmeşte un soi de monografie de familie, evocînd figurile importante (inimaginabile figuri!), scenele memorabile (curate lovituri de teatru comic sau absurd), păienjenişul relaţiilor amoroase, politice sau mondene (toate – aventuri radicale), laolaltă cu reflexul ambidextru al scriitorului de a-şi adora şi a-şi renega această „amprentă genetică“. 

Comedia celor din familia Jardin e constant enormă. Pentru ei gravitatea e aproape o grosolănie, toţi sînt „mari iubitori de viaţă şi consumatori de contradicţii“, nici unul dintre ei nu se lasă „infectat de spiritul prudenţei“. Poligamia lor e un spectacol acrobatic, iar istoriile lor îţi arată ce se întîmplă atunci cînd realitatea are talent. Nu-i vorbă, şi „intimii“ lor sînt pe măsură: de la Serge Gainsbourg şi Alain Delon, pînă la tenia Zoé, cîinii dislexici sau maimuţa toxicomană Zara. Depănările lui Alexandre Jardin îţi dau sentimentul de irealitate, dar incredibilul poveştilor lui are grijă să fie mai întîi de un şarm-şic-ştaif irezistibil. Începută cu bunica scriitorului (Archebuza, o aristocrată a amorului deocheat) şi cu bunicul (Piticul Galben, un vichyst potent prin ’42-’43), „grădina“ Jardinilor creşte mare, luxuriantă, carnivoră, exotică, seducătoare.