Ora albastră

Publicat în Dilema Veche nr. 361 din 13 - 19 ianuarie 2011
Ora albastră jpeg

Alonso Cuerto, Ora albastră, traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți, Colecția Raftul Denisei, Editura Humanitas Fiction, 2010

Să vedeţi ce face acest scriitor peruan ultramatur dintr-o coafeză! Ce personaj complicat, ce simbol dramatic (şi aproape naţional) al supravieţuirilor cu grele cicatrici pe suflet!

Miriam e numele ei, ţine (la Lima) salonul de coafură „Smaraldul din Anzi“ şi nu apare în carte decît după vreo 160 de pagini de căutări prin tot Peru-ul întreprinse de personajul principal, un avocat prosper. Ce voia el de la coafeză? – să vadă cum arată femeia pe care tatăl lui, ofiţer combatant împotriva extremiştilor senderişti, o violase, ca pe atîtea altele, dar de care, apoi, se îndrăgostise. Drumul său pînă la ea, condus cu dexterităţi detectivistice, devine treptat unul mai de profunzime, zgîndărindu-l la corazón cu mărturiile violenţelor bezmetice din acele vremuri deloc îndepărtate şi cu ceva întrebări despre „partea cealaltă a realităţii“, despre trăirea în suferinţă şi umilinţă etc. Apoi, în sfîrşit, intră în scenă Miriam, frumoasă şi neliniştitoare, iar ceea ce mai rămăsese din vechea rutină de viaţă a avocatului se face ţăndări. Legătura dintre cei doi, cvasiincestuoasă la urma urmelor, nu va limpezi mai nimic din vechile mistere, dar va scoate, într-un fel, destinele din istorie, urzind în jurul lor un soi de poezie tragică.

E un scriitor interesant Alonso Cueto. Proza lui e rapidă, tensionată, întrepridă, omniatentă, cu fraze-conglomerat şi descrieri expeditive. Cuvintele lui par să mestece frunze de coca – sînt delirant de lucide, au ochii larg deschişi şi nu stau să se odihnească niciodată. Prin asta şi prin acest abisal personaj Miriam, Ora albastră răstălmăceşte în chip splendid ideea „literaturii de coafeze“.
 

dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.

Parteneri

zodii jpg
Zodiile care nu suportă să piardă. Nimeni și nimic nu le stă în cale
În zodiac, există câteva semne pentru care cuvântul „înfrângere” nu există în vocabular. Aceste zodii sunt adevărați luptători, competitivi din fire, motivați de ambiție, mândrie sau dorința de a demonstra că pot fi cei mai buni.
Sabalenka jpg
Ce a apărut pe chipul Arynei Sabalenka după ce a pierdut un punct a lăsat mască pe toată lumea
Aryna Sabalenka este cea mai în formă jucătoare de tenis a momentului.
china barci foto x png
Două vase s-au răsturnat pe un râu din China. Nouă persoane decedate și 70 rănite
Nouă persoane au murit și 70 au fost rănite după ce două ambarcaţiuni care transportau turişti s-au răsturnat pe un râu din sud-vestul Chinei.
bulgaria saracie jpg
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Indiferent cine va ieși președinte, încă din primele luni de mandat va avea în față o serie de provocări. Experții chestionați de „Adevărul” susțin că urmează o perioadă delicată, în care România riscă să intre într-o perioadă de turbulențe economice ce ar putea să culmineze cu o criză majoră.
Paradă de Ziua Victoriei în Moscova. Foto EPA-EFE
Ce va proclama Putin de Ziua Victoriei: rescrierea istoriei atinge un nou nivel
Portalul Comisiei Europene care combate dezinformarea promovată de mass-media pro Kremlin – EU vs Disinfo - analizează comportamentul propagandei ruse cu ocazia celebrării, peste câteva zile, pe 9 mai, a Zilei Victoriei în Cel de-al Doilea Război Mondial.
Groenlanda SUA FOTO Shutterstock
Trump nu exclude ideea de a folosi forța militară pentru a controla Groenlanda: „Avem nevoie de ea pentru securitatea internaţională”
Președintele Donald Trump a declarat că nu exclude posibilitatea de a folosi forța armată pentru a obţine controlul asupra Groenlandei.
vladoradeapebrate jpg
Dezvăluiri despre metodele arhaice ale unui celebru antrenor român de fotbal. Își pregătea atacanții cu ajutorul unui tun
„Adevărul” a demarat un serial dedicat poveștilor din sport, cu personaje uitate, dar cu amintirile lor prețioase.
presedinte foto presidency jpeg
Puterea reală a președintelui României: ce spune Constituția
Deși candidații promit schimbări majore, puterea președintelui României este limitată de Constituție. Legea fundamentală stabilește clar ce poate și ce nu poate face șeful statului.
Nicolae Dobrin, fcarges ro jpg
Un mister vechi de jumătate de secol a fost rezolvat: De ce nu a jucat Nicolae Dobrin la Mondialul din 1970
Timp de peste jumătate de secol, absența lui Nicolae Dobrin de pe teren la Campionatul Mondial din Mexic 1970 a fost unul dintre cele mai mari mistere ale fotbalului românesc.