Mutilarea fecioarelor

Publicat în Dilema Veche nr. 433 din 31 mai - 6 iunie 2012
Mutilarea fecioarelor jpeg

● Tatiana Niculescu Bran, În Ţara lui Dumnezeu, Editura Polirom, 2012.

„Cea mai mare problemă o am cu femeile mutilate genital şi înfibulate. Chiar dacă unele au născut unul, doi, uneori patru copii, tot mai sîngerează şi mor pe capete înainte să le pot ajuta în vreun fel. Mi-au trebuit cîţiva ani buni pînă să le cîştig încrederea şi să le dau curaj să mărturisească ce le doare. Odată cu extragerea clitorisului se petrece nu numai o mutaţie fiziologică şi hormonală, dar parcă li s-ar anihila şi un organ esenţial al comunicării: rar exprimă ce se petrece în trupurile şi în sufletele lor. Au o anumită resemnare în privire, pe care şefii religioşi ai triburilor şi imamii ar cataloga-o probabil drept binecuvîntată sfială şi semn al stîrpirii instinctelor păcătoase... Continua durere le aduce uneori în ochi un fel de detaşare faţă de propriul martiriu, care mă urmăreşte şi noaptea, în somn. Sînt nişte antilope gingaşe şi mute aceste femei răstignite pe altarul spaimelor şi al sălbăticiei masculine!“ Aceasta este vocea doctorului Bertrand care, ajuns într-un spital dintr-o ţară nenumită, situată undeva în zona Cornului Africii, încearcă din răsputeri să denunţe internaţional şi să obţină interzicerea ritualului mutilării genitale a fetelor.

Un sprijin important ar putea veni din partea lui Laurent Beauregard, noul consilier al ambasadorului francez, un tip educat şi fascinat de personalitatea misteriosului poet Rimbaud, cel ajuns în Africa unde se presupune că s-a îndeletnicit cu vînzarea de arme şi sclavi. Consilierul, alături de care se află Marie, logodnica sa, depune eforturi pentru a înţelege cultura, religia şi tradiţiile din această parte a lumii, împrietenindu-se cu Humed, şeful unui trib afar. În centrul acestui pătrat cultural-politic alcătuit din patru figuri simbolice – un umanist, un diplomat, o sentimentală şi un tradiţionalist – se află doi copii: André, fiul de zece ani al consilierului, dintr-o căsătorie anterioară, adus să-şi petreacă vacanţa în deşert, şi Hani, nepoata puţin mai mare a şefului de trib. Băiatul francez, cu imaginaţia înfierbîntată de poveştile cu piraţii somalezi, soldaţii din Legiunea Străină şi filmul Războiul stelelor, se împrieteneşte cu micuţa afară, visătoare şi nerăbdătoare, în inocenţa ei, să treacă prin sîngerosul ritual al solotei, excizia genitală şi coaserea ce-i vor aduce puritatea de fecioară, ritual pentru care este pregătită pe ascuns de către femeile din trib. Una dintre acestea este chiar servitoarea consilierului şi apropiata logodnicii lui.

Romanul se încheagă din alternanţa vocilor tuturor acestor personaje (nouă cu totul, căci li se adaugă şoferul consilierului şi spiritul convertitului Rimbaud) care, la fel ca în convenţia narativă devenită clasică (utilizată sub forma fluxului conştiinţei în Valurile Virginiei Wolf sau în chip de monoloage/mărturii în Mă numesc Roşu de Orhan Pamuk), intră într-un dialog indirect al diferenţei şi alterităţii ce reflectă poziţiile lor ireconciliabile de democraţi laici vs fundamentalişti religioşi, francezi vs africani, catolici vs musulmani, triburile afarilor vs triburile Issa. Pe lîngă filmul Războiul stelelor, al cărui subiect era ciocnirea violentă a unor civilizaţii imaginare, un alt simbol al acestei confruntări este însăşi poziţia geografică a ţării, situată „pe ultima punte de pămînt ce a rămas între Africa şi Arabia“, deasupra unor plăci tectonice aflate într-o permanentă activitate de ciocnire, glisare, desprindere. Relaţiile dintre toate aceste personaje au, inevitabil, o tectonică a lor. Din cauza atitudinii prudente a consilierului care, dintr-un amestec indecibil de diplomaţie, respect şi laşitate, nu(-şi) permite intruziunea în cultura locală denunţînd ritualul, doctorul încearcă s-o atragă de partea lui pe logodnica consilierului. Marie, avînd şi amintirea tragică a pierderii unui copil, se simte neglijată şi îndepărtată de Laurent care, la rîndul lui, nu găseşte forma propice de comunicare cu şeful de trib, călăuza, dar nu şi complicele lui, păstrătorul tradiţiei şi pregătitor al solotei (ritual moştenit de la faraonii egipteni) pentru propria sa nepoată. Un alt cuplu care nu poate depăşi barierele culturale este cel format de Marie şi servitoare, aceasta din urmă păstrînd şi ea secretul asupra pregătirilor ritualului. Numai cei doi copii, care se joacă cu un pui de gazelă şi beau pe furiş Coca-Cola, se apropie suficient de mult pentru un prim sărut, fără să ştie însă că zilele inocenţei lor sînt numărate. Îndreptăţiţi fiecare să acţioneze conform cu convingerile lor, cu toţii sînt prinşi, de fapt, în plasa unei fatalităţi cultural-religioase. Finalul romanului anunţă izbucnirea revoltelor populare africane, ritualul fetei căpătînd semnificaţia unei ofrande aduse acestui colţ de lume unde Rimbaud (de care e obsedat consilierul catolic) – împreună cu dublul său convertit la Allah (venerat de şoferul musulman) – devine un laitmotiv ecumenic.

După Spovedanie la Tanacu (2006), unde a abordat în manieră non-fiction celebrul caz al exorcizării (devenind şi punct de plecare pentru recentul film al lui Cristian Mungiu, După dealuri), şi Nopţile Patriarhului (2011), ficţiune istorică contemporană unde a oferit imaginea unei Biserici ortodoxe prinse, pe fondul morţii Patriarhului, în luptele interne de putere şi intrate într-o prelungă criză morală şi de identitate, Tatiana Niculescu Bran pare că s-a specializat în abordarea, la limita jurnalismului cu ficţiunea, a subiectelor tabu, controversabile din realitatea curentă. Chiar dacă rămîne în zona religiei, înlocuind patriarhalismul ortodoxist cu cel tribal, cu acest nou roman se aventurează pe teritorii culturale îndepărtate, la propriu şi la figurat, pe care însă pare să le acopere cu brio. Prin comparaţie cu celelalte romane, acesta este cel mai ambiţios şi, cu siguranţă, a fost şi cel mai solicitant pe parcursul elaborării. Căci În Ţara lui Dumnezeu conţine un surprinzător de solid background istoric, politic şi religios al Africii, construind, cît se poate de plauzibil, profilurile şi motivaţiile psihologice ale personajelor prinse într-o complexă şi complicată intrigă etică, unde nimeni nu deţine monopol pe adevăr şi pe dreptate. Din acest punct de vedere, al echilibrului între perspectivele cultural-religioase aflate în conflict, romanul este remarcabil. Însă nu doar prin efortul documentării, cît mai ales prin felul în care informaţia a fost asimilată la nivel narativ, la nivelul discursului, prin fine observaţii psiho-sociale, prin felul poetic în care viziunea dogmatică este filtrată în funcţie de caracterul fiecărui personaj. Altfel spus, remarcabil este felul în care scriitoarea menţine, pe parcursul acestei naraţiuni integratoare, aceeaşi cotă între etic, ideatic şi estetic. Singurul aspect neconvingător stilistic ar putea fi vocea băiatului, care mie mi s-a părut deseori inadecvată, suprasolicitată, din raţiuni narative de reflectare, să ofere prea multe informaţii şi intrînd, astfel, în contradicţie cu presupusa lui inocenţă şi predispoziţie spre joacă. Un alt reproş fiind acela că schema narativă are ceva previzibil în ea, putînd fi confundată cu un oarecare tezism.

Venind din partea unei prozatoare românce, romanul aduce o contribuţie surprinzătoare temelor atît de actuale şi de universale ale conflictului dintre rase şi culturi, a intoleranţei religioase, a condiţiei femeii în societăţile tradiţionale ş.cl. În Ţara lui Dumnezeu are în faţă, ca şi Cartea şoaptelor a lui Varujan Vosganian, o foarte probabilă carieră internaţională.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Premieră pentru cercetători: un urangutan, observat folosind plante medicinale pe o rană deschisă
Nivelurile ridicate de inteligență ale urangutanilor au fost recunoscute de multă vreme, parțial datorită abilităților lor practice, cum ar fi folosirea instrumentelor pentru a sparge nuci și a căuta insecte.
image
Ilinca Tomoroveanu, amintiri din turnee: „Aveam impresia că, dacă aș fi trăit cu 100 de ani în urmă, ne-ar fi dus cu trăsura până la hotel“ VIDEO
Ilinca Tomoroveanu, o prezență distinsă a scenei românești, a murit în urmă cu cinci ani, la 2 mai 2019, dar moștenirea sa este neprețuită.
image
Caz revoltător în Parcul Natural Apuseni. Polonezi prinşi cu 22 de maşini într-un raliu off-road clandestin FOTO
Un grup de polonezi, îmbarcaţi în 22 de maşini de teren, au fost opriţi de rangerii Parcului Natural Apuseni. Polonezii veniseră pentru un raliu în munţi, dar au fost nevoiţi să renunţe, alegându-se şi cu amenzi de 50.000 lei

HIstoria.ro

image
Judecarea şi condamnarea lui Iisus - reevaluare judiciară
Una dintre cele mai mari religii ale lumii, cu vocaţie universală, Creştinismul, nu s-ar fi născut dacă nu ar fi avut loc procesul judiciar soldat cu condamnarea la moarte şi crucificarea fondatorului său, Iisus din Nazaret (cca 6 î.e.n. - cel mai probabil 30 e.n.). Pentru a i se înţelege pe deplin semnificaţiile şi a-i surprinde rolul biblic conferit, este nevoie de plasarea lui în ansamblul evenimentelor legate de existenţa Mântuitorului.
image
Carol I, fotografiat în timpul Războiului de Independență
Fotografia este interesantă din mai multe puncte de vedere: este una dintre rarele apariții ale domnitorului Carol I, într-o postură mai degajată.
image
Cuza, în umbra masoneriei?
După 1990, multe dintre subiectele considerate tabu în epoca anterioară au început să fie discutate în societatea românească și, foarte des, în registrul senzaționalului.