„Mihail Sebastian e dublul meu“ – interviu cu scriitorul Lionel DUROY

Publicat în Dilema Veche nr. 738 din 12-18 aprilie 2018
„Mihail Sebastian e dublul meu“ – interviu cu scriitorul Lionel DUROY jpeg

Cînd îmi povestește despre tatăl său, antisemit și rasist, vocea scriitorului Lionel Duroy nu trădează nici o emoție. După mai bine de douăzeci de romane care i-au adus premii și succes la public, scriitorul francez e convins că nimic din ce traversează spiritul omenesc nu e de ocolit, iar literatura e singurul spațiu unde totul poate fi spus pînă la capăt. Ororile de nejustificat, iubirile imposibile sînt materia sensibilă a noului său roman, Eugenia. O carte tulburătoare în două privințe: un roman istoric care povestește masacrul evreilor în timpul pogromului de la Iași din iunie 1941 și o biografie îndrăgostită, care istorisește viața melancolicului Mihail Sebastian. În filigran, Eugenia e de fapt autobiografia unui scriitor umanist: prin admirația pasională pentru dublul său de scriitor, a cărui rațiune de a fi în vremuri terifiante a fost literatura, melancolicul Lionel Duroy se desparte o dată în plus de tatăl antisemit, de ura oamenilor, alegînd iubirea.

E ceva în aerul timpului, în Europa, în Franța, care face ca romanul Eugenia să pară urgent, profetic. Cum v-ați apropiat de acest subiect – rasismul, antisemitismul, ura de celălalt?

Lucrez la această carte de doi ani. E o tristă coincidență faptul că apare în librării într-un moment cînd în Franța au loc acte antisemite de o cruzime inimaginabilă. Acum doi ani însă am fost răvășit de gestul jurnalistei din Ungaria care a pus piedică unui refugiat sirian, e un moment determinant în istoria scrierii cărții. Am fost corespondent pentru războiul din Iugoslavia, am văzut ceva orori în viața mea, dar acest gest e de o cruzime și mai mare. Nu sîntem în război. Faptul că niște refugiați bat la porțile unei țări din Europa e pentru mine extrem de emoționant: e ceea ce au trăit părinții noștri cînd au trebuit să ceară refugiu în altă parte în momentul în care Germania invada Franța. Primești refugiați atunci cînd trebuie să-i primești, iar ungurii, ca și francezii, își permit să o facă. Să vezi cum cineva, persoană privată, dar și jurnalist, deci într-o situație privilegiată, pune piedică unui tată care-și poartă copilul în brațe e un gest de o inumanitate absolută. Mi-am spus în acel moment: iată pe cineva care ar fi putut să participe la pogromul de la Iași.

Ce v-a făcut să vă gîndiți la pogromul de la Iași?

Se împlinesc 40 de ani de cînd am citit Kaputt, cartea lui Malaparte. Aveam 25 de ani și m-a tulburat profund capitolul care se cheamă Les chiens de Iași. Era prima oară cînd aflam despre pogrom. Toată viața am știut că într-o zi o să mă duc în orașul acesta ca să încerc să înțeleg ceva. Gestul jurnalistei ungare m-a decis pe loc. Mi-am zis: asta e, totul o să reînceapă. Inumanitatea celui care și doboară vecinul. Nu vorbim aici de trupele SS, ci de civili care-și detestă vecinul. Între timp m-am documentat, pe măsură ce apăreau documente publicate de Fundația „Elie Wiesel“. I-am spus editorului meu pe loc: pentru următoarea mea carte plec la Iași.

De ce, pentru a scrie despre pogrom, ați ales viața scriitorului Mihail Sebastian? Cititorul are impresia că inventînd-o pe Eugenia, o tînără îndrăgostită de Mihail Sebastian, vă mărturisiți propria iubire pentru Sebastian…

Exact. Mihail Sebastian e dublul meu. M-a surprins să constat asta. L-am descoperit cu mult timp în urmă. La Paris doar la librăria Gibert găsești cărți de ocazie, de obicei epuizate, eu cumpăram tot ce găseam despre România. Într-o zi am dat peste Jurnalul lui Sebastian. A fost o revelație. Din mai multe puncte de vedere. Nu numai pentru ceea ce notează despre pogrom. Întîlnirea mea cu Sebastian este întîlnirea cu un scriitor care are aceeași psihologie ca și mine.

Ce înseamnă acest lucru? Ce fel de scriitor sînteți?

Sînt un melancolic. De pe la 20 de ani, ce mă ține în picioare este încrederea în scris. Am știut dintotdeauna că dacă voi scrie voi ajunge să pot trăi, dar dacă n-aș mai scrie, n-aș vrea decît să mor. E ceva foarte adînc în ființa mea, gîndul că fiecare nouă carte e un răgaz care mi se dă. Timp de doi ani, cît lucrez la o carte, sînt fericit. Cînd o termin, resimt toată melancolia, cît de greu e să trăiești pe lume. Citindu-l pe Sebastian, am regăsit fraze întregi pe care le-aș fi putut scrie eu. Un sentiment incredibil. Pasaje întregi la care îmi spuneam: exact asta gîndesc eu. Melancolia lui Sebastian îmi dădea voie întrucîtva să mă iubesc un pic mai mult, pentru că n-am această iubire de sine. Văzînd că el era ca și mine, conta pe scris ca să poată supraviețui, avea nevoie să se închidă în casă pentru a scrie, pentru a fi lăsat în pace. Trăiesc aceeași relație de iubire cu scrisul ca și Sebastian.

Aș spune că în cazul lui Sebastian e și mai grav. În jurnal, la sfîrșit, nici măcar scrisul nu-l mai iluzionează. Știind cum a murit, e emoționant. Am fost la locul unde a fost strivit de camion. De pe strada Antim, unde locuiau părinții săi, am refăcut parcursul pe jos, pe același traseu pe care a mers în ziua de 29 mai 1945. Avea o geantă, se ducea la universitate, urma să predea cursuri pentru prima oară din nou după ce i-a fost interzis, urma să vorbească despre Balzac. Luase prînzul cu părinții lui și traversa intersecția, ca să ajungă în stația de autobuz. În acel moment a apărut un camion rusesc care nu mai avea frîne. După mărturia unei femei care se îndrepta și ea către stație, Sebastian ar fi fost paralizat de vederea acelui camion care venea spre el, ca un animal surprins de farurile unei mașini, dar era în plină zi. Cînd ai citit jurnalul, într-o anumită măsură moartea sa pare un epilog aproape coerent cu tot ce a trăit. În timpul războiului s-a ascuns și a scris, cu dorința de a supraviețui și, cred, cu dorința totuși de a nu supraviețui. Nu știm cît din moartea sa a fost sau nu un gest voluntar, dar Sebastian era un mare melancolic.

Pentru a reuși acest portret îndrăgostit ați inventat-o pe Eugenia, iubita lui Sebastian. Eugenia e un al doilea dublu.

(rîde) Ați înțeles exact. Sînt conștient că pe de o parte sînt Sebastian, și pe de altă parte sînt, în carte, Eugenia, cu mult mai rezistentă și mai vie decît Sebastian. E încăpățînată, iubește viața, vrea să fie îndrăgostită, vrea să se bată cu dușmanul, în timp ce Sebastian nu ține deloc să-și înfrunte adversarii. Care sînt mediocri, de o mare cruzime, lași, și mă gîndesc aici la marii scriitori contemporani cu Sebastian.

Și Cioran, și Mircea Eliade, și Camil Petrescu sînt personaje în carte. N-aveți nici o milă față de ei…

N-am nici o milă. Cioran l-a dezamăgit complet, la fel și Mircea Eliade. De foarte tînăr nu suport antisemitismul, rasismul, ura gratuită. De asta și revin întruna la gestul jurnalistei din Ungaria. Nu sîntem sfinți, e normal să fim agasați de alți oameni. Dar ura e altceva, ura înseamnă să dorești moartea cuiva. Ce se întîmplă cu un om ca să ajungă la asta?

Aveți un răspuns scriind Eugenia?

Am scris L’Hiver des hommes și am scris Eugenia ca să caut un răspuns. Vă mărturisesc că am scos din Eugenia un capitol întreg. Credeam că așa cum e ea acum, cartea părea terminată. Se termină cu moartea lui Sebastian, rotund, pentru că așa începe, Eugenia află că Sebastian tocmai a fost ucis în accident. Îmi sun editorul și-i spun că am terminat, dar că n-am terminat. Sînt pe cale să scriu o scenă care s-ar întîmpla în 1946-1947, unde Eugenia îl întîlnește pe cizmar. Inventez personajul cizmarului, dar care a existat în istoria pogromului: printre asasini a fost și un pantofar care și-a omorît vecinii evrei cu o bară de fier, copiii inclusiv. După ce citesc, editorii îmi spun: nu merge, e o miză imposibilă. Nu se poate să nu reușesc să o fac pe eroină să se confrunte cu un călău. Un subiect din care făcusem o întreagă carte mai înainte, L’Hiver des hommes. Am petrecut o iarnă întreagă discutînd cu criminali de război pentru a încerca să înțeleg cum puteau suporta psihologic faptul de a fi bombardat într-o sîmbătă dimineața o piață din Sarajevo, știind că cei dinăuntru erau în majoritate femei și copii. La nivelul limbajului, nimic nu reieșea. Spun că au avut motive să o facă, justifică tot timpul ceea ce nu se poate justifica pentru că de fapt, dacă n-ar mai reuși să justifice ceea ce nu se poate justifica, ar muri pe loc.

Eugenia e hotărîtă să nu închidă ochii în fața ororilor, e martorul prin care nejustificabilul ajunge la noi în toată cruzimea sa. Cum se scriu astfel de pagini aproape naturaliste?

Dinadins le-am scris. Nu sînt prea mul-te, totuși. N-am descris ce s-a întîmplat în trenuri: copii pe cale să moară de sete și tatăl care le dă să bea propria urină ca să-i facă să reziste o oră în plus. Am povestit scenele de stradă ale pogromului, pentru că atîta timp cît nu era scris nu puteam înțelege cît de intens violent era totul. Am scris factual. Odată ce scrii despre pogrom, nu ajunge să sugerezi lucrurile, e nevoie să poți atinge cu degetul oroarea absolută. E capitolul cel mai lung din carte, mai bine de douăzeci de pagini, nu mai reușeam să dorm cînd l am scris. Există însă personaje care mă reconfortau, precum consulul italian. Mă agățam de personajul lui, cînd spune că pleacă la Napoli, iar Eugenia e în stare să plece cu el, e ca o gură de aer proaspăt.

De unde vă vine această încredere totală în literatură?

Eu am învățat să trăiesc din cărți. Am părăsit școala repede, am avut o copilărie frămîntată. Eram foarte prost crescut, în sensul cel mai strict, provenind dintr-o familie numeroasă și săracă. Pe noi nu ne-a crescut de fapt nimeni, sau am fost crescuți așa cum crești niște oi. Ce e viața și ce e lumea am început să conștientizez cînd am început să citesc. Pe la 14-15 ani am început să înțeleg că resimțim cu toții aceleași angoase, iar nenorocirile se află toate descrise în cărți. Nu ne rămîne decît să citim Idiotul de Dostoievski sau Război și pace, sau altele. Despre ură afli mult mai multe dintr un roman decît din viață.

Cum ați ales numele Eugenia?

Mi-ar fi plăcut ca una dintre fiicle mele să poarte acest nume. Am ținut o conferință la Iași la Institutul Francez și am cunoscut o doamnă din public, cam de vîrsta mea, ne-am împrietenit. Am rugat-o să-mi spună cum se numeau tinerele în România anilor 1935. Între altele, cu scrisul ei caligrafic, a scris Eugenia, diminutiv Jana. L-am ales pe loc. Știu de ce. În Eugenia eu aud „ingenuu“, cu sensul de inocent în ale vieții. Eugenia crede că lucrurile încă se mai pot aranja. Ea luptă. Nu și Mihail Sebastian, un mare neliniștit, un melancolic.

a consemnat Cristina HERMEZIU 

Cristina Hermeziu este jurnalistă și scriitoare. Cea mai recentă carte publicată este Vedere din Turnul Eiffel, Editura Junimea, 2017.

Foto: Hannah Assouline

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.