Ghidul xenofobului: islandezii

Publicat în Dilema Veche nr. 376 din 28 aprilie - 4 mai 2011
Ghidul xenofobului: islandezii jpeg

● Richard Sale, Ghidul xenofobului: islandezii, traducere din limba engleză de Ines Hristea, Editura Nemira, 2011.

Iată că seria Ghidul xenofobului, adusă la noi de Nemira (începînd din 2009), nu a ajuns la fundul sacului, cum tare mă speriasem la un moment dat, ci continuă bine mersi, adică simpatic şi isteţ, cu noi investigaţii de moravuri naţionale. O ediţie „caldă“ e chiar acest volum despre „recii“ islandezi – popor insular cu vreo 300.000 de membri pe inventar, oameni greu încercaţi de prohibiţia la bere pînă în 1989 (eliberator an!). C-or fi fost neam de vikingi sau de celţi, ei sănătoşi le-au dus pe toate, de la pescuit pînă la îndelungata tutelă daneză, ba chiar au găsit timp şi pentru o orchestră naţională, pentru un Muzeu de Falologie (!), pentru un Nobel literar (Halldor Laxness, în 1955) sau pentru performanţa de a fi cea dintîi naţie care a ales o femeie ca şef de stat.

Întrucît tac, islandezii fac tot felul de lucruri, multe surprinzătoare. Dar şi tăcerea lor e cu dichis. Încruntarea taciturnă, „care reprezintă normalul pentru insulari“, ar fi născută „din obişnuinţa de a lua în faţă vîntul iernii“. Pe de altă parte, mulţi dintre islandezii care beau – în tăcere – o cafea sînt tăcuţi pentru că nu obişnuiesc să pună zahărul în ceaşcă, ci să ţină un cub de zahăr în gură. În al treilea rînd, limba lor – cum spune şi un vers local – e mult prea dificilă pentru a o folosi la „politeţuri“, „gargară“ etc. În schimb, exprimarea în scris a devenit „o ocupaţie naţională“. În vechime, un bard local creştea o turmă de 120 de vaci pentru a avea suficientă piele de viţel pe care să-şi aştearnă opera. Astăzi, circulă zvonul că va fi ridicată o statuie „în cinstea unicului islandez care n-a scris niciodată o poezie“. 

Altminteri, la fel ca toată lumea, şi islandezii sînt foarte români.
 

dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.

Parteneri

x downloader com UgIOnc mp4 thumbnail png
Un videoclip generat de AI care îl arată pe Papa Francisc în Rai a stârnit furie. Îmbrățișări cu Regina Elisabeta, Maradona, Prințesa Diana și Muhammad Ali
Un videoclip generat de inteligența artificială care îl prezintă pe Papa Francisc în Rai, alături de Michael Jackson, Prințesa Diana și Regina a stârnit furie online și a fost catalogat drept „dezgustător”.
Dragos Pătraru. Sursa: Facebook
Ce trebuie să știi dacă mănânci pâine cu maia de la Hanul Boieresc. Dragoș Pătraru: „Se găsește din ce în ce mai multă pâine în regulă”
Dragoș Pătraru a făcut o analiză asupra pâinii cu maia din comerț. Jurnalistul care prezintă Starea Sănătății a analizat etichetele mai multor sortimente de pâine din comerț și a emis câteva concluzii despre care vom vorbi în cele ce urmează.
La BT Arena din Cluj, peste 6000 de suflete au venit la spectacolul - „Autentic Românesc- din inimi de Români”
Ce i s-a întâmplat Laviniei Goste, după cel mai mare concert de folclor: „Sala a fost martora unui eveniment rar”
Sâmbătă, 26 aprilie, Clujul a fost inima care a bătut pentru toți românii.
pana curent spania zboruri getty jpg
Spania deschide o anchetă pentru sabotaj informatic după cea mai gravă pană de curent din ultimele decenii. Teoriile conspirației inundă internetul
Autoritățile spaniole au declanșat o anchetă judiciară privind un posibil act de sabotaj informatic asupra infrastructurii critice, în urma unei pene de curent de proporții care a afectat luni după-amiază Spania, Portugalia și părți din sudul Franței.
Victor ponta   george Simion Foto Mediafax 1 (1) jpg
Strategia folosită de candidații care vor votul electoratului lui Călin Georgescu
În ultimii ani scrutinul prezidențial a adus victoria candidatului de dreapta împotriva candidatului PSD.
Carol Popp de Szathmáry (© Wikimedia Commons)
Carol Popp de Szathmáry - unul dintre cei mai importanți artiști din România secolului al XIX-lea
Carol Popp de Szathmáry (n. 1812- d. 1887) se numără printre cei mai importanți artiști care au activat în teritoriul românesc în secolul al XIX-lea. Profesorul și istoricul de artă George Oprescu l-a situat între pictorii cei mai semnificativi ai perioadei: Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu.
atac arbaleta Captura video png
Un bărbat supărat pe feministe și telenovele postase on-line planurile unui masacru. A atacat cu arbaleta mai multe persoane, după care s-a sinucis
Un bărbat înarmat cu o arbaletă și o armă de foc a atacat două femei, sâmbătă după-amiaza, în Leeds, UK. Individul postase pe Facebook planurile „masacrului”.
Igor Dodon FOTO Socialistii md jpg
Prorusul Igor Dodon vrea să redenumească Partidul Socialiștilor din Republica Moldova în Partidul Suveraniștilor
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, intenționează să schimbe denumirea formațiunii în Partidul Suveraniștilor, afirmând că doctrina actuală a PSRM este mai apropiată de suveranism decât de socialism.
Donald Trump FOTO AFP
„Nu putem avea încredere în roşcovanul ăla”. Mesajul localnicilor din regiunile miniere din Ucraina către Trump: „Aceste resurse sunt ale noastre”
În timp ce Kievul şi Washingtonul pregătesc un acord care să aloce Statelor Unite o parte din patrimoniul minier al Ucrainei, localnicii din zonele respective îi transmit un mesaj preşedintelui american Donald Trump: „Nu profitați de noi, aceste resurse sunt ale noastre”.