Marius CHIVU | Feedbook

Cuba cotidiană

● Cosmin Bumbuţ & Elena Stancu, Cuba continuă, Editura ART, 2012. 

Dacă 2012 a fost un an foarte slab pentru proză (urmează tîrgul de carte unde vor mai fi lansate cîteva romane ce vor salva, poate, onoarea prozei), literatura de călătorie, în schimb, a cunoscut un revival neaşteptat. La o simplă evaluare, cărţile româneşti de călătorie ale ultimilor ani sînt puţine: Cartea de la capătul lumii. Noua Caledonie: la un pas de paradis de Ioan T. Morar (Polirom, 2007), Prin praf şi vise de Roxana Valea (RAO, 2008), El Camino. 800 de kilometri pe jos de Veronica Drăgoi (Miron, 2009), Vînd kilometri de Mihai Barbu (ART, 2010), Nepal internet-cafe de Răzvan Marc (Minerva, 2011), cărţile lui Bogdan Teodorescu (Tritonic) şi, eventual, Ultimul canibal. Jurnal de antropolog de Hanna Bota (Cartea Românească, 2011). (În paranteză fie spus, nici editurile nu s-au înghesuit să-i traducă pe maeştrii reportajului şi literaturii de călătorie: Ryszard Kapuscinski şi Bill Bryson au cîte o singură carte, la care mai putem adăuga Călătorind Spre Babadag de Andrzej Stasiuk şi Ay, Cuba! de Andrei Codrescu).

Ai fi tentat să spui că nici în acest caz, al genului travel, nu avem tradiţie, în plus, jurnaliştii în stare să scrie ample reportaje cu valenţe literare sînt puţini (pentru că presa noastră e ca vai de ea), iar scriitorii români oricum nu scriu non-ficţiune, din lipsă de interes personal sau editorial, dar şi pentru că, de ce să n-o spunem, nu sînt în stare. Dacă însă ai curiozitatea să laşi deoparte exemplele clasice ale lui Dinicu Golescu, Nicolae Milescu (al cărui Jurnal de călătorie în China este o traducere după Martino Martini, apropo), Calistrat Hogaş sau Geo Bogza şi să cauţi ce cărţi de călătorie s-au mai scris la noi în ultimele două secole, vei fi uimit de numărul şi varietatea titlurilor. În interbelic, perioada în care aproape toţi scriitorii scriau reportaje de călătorie, a fost o explozie a cărţilor din genul travel, apoi, după anii ’60, au continuat să apară încă şi mai multe titluri (la Editura Sport-Turism, mai ales), şi i-aş menţiona aici pe Ioan Grigorescu, Traia Filip, Mircea Noaghiu şi, mai ales, pe Ionel Coman, alpinistul care a scris nenumărate cărţi despre munţii şi expediţiile sale din toată lumea. Nu trebuie uitat, fireşte, hit-ul din 1977 al lui Romulus Rusan, America ogarului cenuşiu, poate cea mai celebră carte de călătorie din perioada postbelică. Revenind la ce s-a publicat anul acesta, numai Editura Humanitas a scos patru titluri: Oare chiar m-am întors de la Athos? de Dan C. Mihăilescu, Ultimul tango la Buenos Aires de Justina Irimia, Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India de Sega şi, cu voia dvs., Trei săptămîni în Himalaya. La Editura Corint, Cella Eftimescu a publicat aventura ştiinţifică de a fi Voluntar în Insula Paştelui, iar la Editura Vellant, Alexandru Andrieş a povestit cum a fost Cu mătuşa prin România, mătuşă care, trăind în Australia, s-a hotărît să facă un tur al patriei cu nepotul muzician drept ghid.

După cum se vede, am inclus în genul travel (proteic şi încăpător prin definiţie) cărţi dintre cele mai variate: expediţii şi ascensiuni montane, excursii şi călătorii (spirituale), voluntariate şi experienţe cu substrat ştiinţific, scrise în forma reportajului, a jurnalului sau a romanului biografic. Nu e aici locul şi nici intenţia mea de a le analiza în specificitatea lor, nici de a le comenta valoarea literară (sînt, cum altfel, de toată mîna), mi s-a părut însă necesar să fac acest lung intro profitînd de cartea-album Cuba continuă, singulară în peisajul cultural/editorial românesc din mai multe motive. Întîmplarea face ca şi Ay, Cuba!, cartea deja menţionată a lui Andrei Codrescu şi apărută tot anul acesta, să fie semnată, de fapt, de doi autori: scriitorul de origine română şi fotograful David Graham; însă diferenţele sînt majore la ambele niveluri: acolo unde Andrei Codrescu scrie ca un prozator interesat de tot, Elena Stancu face reportaj orientat; iar în ceea ce priveşte imaginile, lucrurile stau taman invers – David Graham fotografiază ca un reporter, în timp ce Cosmin Bumbuţ este un autor în fotografie. De altfel, cele două titluri au fost editate/marchetate diferit: Ay, Cuba! este o carte (paperback) de „călătorie socio-erotică“ (conform subtitlului) cu poze, pe cînd Cuba continuă se prezintă ca un album fotografic cu reportaje narative şi/sau de atmosferă, astfel că, dacă sînteţi interesaţi de Cuba, cele două cărţi sînt perfect complementare.

Cum despre arta fotografică a celebrului Cosmin Bumbuţ ar fi inutil să mă pronunţ, oricum nu am competenţe în domeniu – am doar admiraţie însoţită de exclamaţii de uimire; mă voi concentra, în schimb, pe textul scris de Elena Stancu, absolventă a filologiei bucureştene, actualmente redactor-şef adjunct la revista Marie Claire. De altfel, această combinaţie şi colaborare dintre artistul fotograf şi reporter dă singularitate şi valoare acestei cărţi-album şi, mai ales, inaugurează o formulă. Cei doi nu sînt interesaţi de politică, sînt însă fascinaţi de oameni şi de locuri. Politica (pentru că, inevitabil, vorbind despre Cuba-unul-din-ultimele-refugii-ale-comunismului, la asta ne gîndim în primul rînd) este aici prezentă doar prin inserturile din sloganurile de propagandă în contrapunct la imaginile şi frazele de atmosferă sau care surprind oameni comuni ducîndu-şi viaţa lor comună. Ochiul de jurnalist iscoditor al Elenei Stancu, vînînd detalii şi poveşti de viaţă de la cubanezii întîlniţi, înregistrează viaţa de zi cu zi, gesturile şi istoriile mici ale oamenilor prinşi în plasa Istoriei mari a unei dictaturi. Relatarea jurnalistei nu are nimic apăsător sau dramatic, nu e preocupată de senzaţionalul şi spectaculosul politic, nu urmăreşte să facă în mod direct dezvăluiri despre suferinţa deprivărilor şi a interdicţiilor de tot felul, ci surprinde umanul de dincolo de politic. Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu s-au dus în Cuba din curiozitate (care, între timp, s-a transformat în fascinaţie), poate chiar pentru a se lepăda de prejudecăţi, şi nu pentru a schimba lumea. Cuba continuă e o declaraţie de dragoste în cuvinte şi imagini, nu are o agendă. Or, această lipsă de interes pentru temele mari şi preocupare pentru (supra)vieţuirea cotidiană încarcă paginile, deopotrivă cu text şi cu fotografii, de o mare înţelegere a acelei lumi.

Plaja, străzile, casele, localurile, cartierele, toate beneficiază de privirea şi simţul pentru detaliu al jurnalistei, care înregistrează mirosurile, zgomotele şi culorile cu mare acuitate. Elena Stancu ştie să pună acea lume în fraze, uneori lirice, alteori narative, să surprindă ritmul şi atmosfera din jur la fel de bine cum Cosmin Bumbuţ decupează decorul şi portretizează personajele. Care personaje sînt şoferi, măcelari, cîrciumari, mecanici de locomotivă, fermieri, crescători de cai sau de cocoşi pentru lupte, antrenori de baseball, fotografi amatori, muncitori, speculanţi, pescari, muzicanţi, poeţi, funcţionari sau revoluţionari. O lume săracă, asemănătoare cu cea românească din comunism (nu au voie să-şi taie vitele, produsele bune merg la export, unele „nu există, dar se găsesc“, benzina e scumpă, nu au voie să călătorească etc.), dar o lume fericită, care cîntă şi dansează tot timpul. Doar Carlito, prietenul celor doi, visează libertatea capitalismului, nu e singurul, dar e cel mai vehement critic al comunismului. Altfel, cei doi călători (care, la un moment dat, sînt pe cale să năşească acolo o fetiţă) întîlnesc tot felul de personaje şi istorii amuzante sau absurde, oricum memorabile: cineva taie un porc pe o terasă deasupra unei şcoli de balet, cineva a văzut 432, un poet a scris versuri despre Galaţi, Slatina sau Baia Mare, altcineva ştie de Doroftei şi îşi aminteşte de Ceauşescu, într-un autobuz se întîlnesc cu Eliades Ochoa, prind la televizor un discurs în direct al lui Fidel Castro, cunosc pe cineva care l-a adăpostit pe Che Guevara, altcineva le povesteşte cum a ucis negri în războaiele din Africa din anii ’70 ş.a.

O carte-album splendidă şi profund umană care vorbeşte despre Cuba şi cubanezi în cel mai onest şi adevărat mod.  


1 comentariu 2051 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 455, 1-7 noiembrie 2012

O plimbare prin alt timp

Am avut șansa să văd pozele lui Cosmin Bumbuț din seria Cuba în perioada TIFF 2012. Am rămas cu certitudinea că, în urma acelui vernisaj, am devenit un om mai bun! :)

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cristina COMANDAŞU

Extraordinarul Daniel Barenboim

Extraordinarul Daniel Barenboim

Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la București pe extraordinarul pianist și dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit și veșnic tînăr – proiectele sînt multe și împlinirile pe măsură. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● „Teneși, diverse culori, la prețuri incredibile“ – mă îmbie un anunț publicitar. Nu pot să spun decît că sportul alb, oricît de colorat ar fi, se numește tenis. Iar încălțările, oricît de ieftine, se numesc teniși. (M. M.)

● Din discuţiile aberante din viaţa de toate zilele. O doamnă mi-a povestit cum vecinul ei îi ţinea socoteala de cîte ori trăgea apa de la WC noaptea; o alta – cum n‑a plecat ea să lucreze un timp în străinătate pentru că n‑au lăsat-o băieţii ei, care au în jur de 30 de ani, pentru că n-ar mai fi avut cine să le gătească. (I. P.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI