De la Cancan la Ministerul Culturii. 100 de zile cu Lucian Romaşcanu“, aşa se cheamă ancheta realizată de Răzvan Chiruţă în Suplimentul de cultură nr. 582 de acum două săptămîni, o anchetă-bilanţ a primelor o sută de zile din mandatul celui de-al 24-lea ministru al Culturii de la Revoluţie încoace. Concluzia acestui bilanţ intermediar este că, din cauza mandatelor ministeriale foarte scurte (practic, durata medie de ministeriat la Cultură este de un an şi ceva mai mult de o lună), nimeni nu mai ştie cu ce se ocupă cu adevărat această instituţie; mai mult, nici măcar la ce mai poate fi bună, în afara unor banale activităţi administrative. Practic, Ministerul Culturii este doar o instituţie de reglementare şi monitorizare, cum spune cineva în anchetă, nu mai este de mult un operator cultural. Altfel spus, cultura din România se produce şi se consumă în ciuda lipsei de interes, voinţă şi viziune din partea instituţiilor finanţate de la buget.

Spre exemplu, în ancheta de două pagini din Suplimentul de cultură cu privire la proiectele ministerului, singura dată cînd apare cuvîntul „literatură“ este în numele Muzeului Literaturii Române din Iaşi, care a pierdut o casă memorială în detrimentul Academiei Române căreia oricum nu-i pasă. Cartea n-a prezentat interes pentru nici unul din ultimii nu ştiu cîţi miniştri ai Culturii („Ministerul habar nu are ce se întîmplă din punct de vedere cultural la sate. Cultura în rural este pur şi simplu abandonată“, spune scriitorul Dan Lungu, actualmente senator USR); Institutul Cultural Român a dispărut de ani buni din peisaj (fără Google, nu ştiu cine mai este preşedinte acolo în acest moment); iar Uniunea Scriitorilor a devenit un organism administrativ care se preocupă exclusiv de operele autorilor de peste 50 de ani (distribuie premii şi finanţări de reviste pentru propriii membri), fiind o instituţie ruptă de prezentul şi, mai ales, de viitorul literaturii, preocupată să conserve, nu să stimuleze literatura.

Încă nu avem o lege a cărţii, nu există subvenţii pentru librării independente sau pentru biblioteci la sate, nu există burse şi programe de rezidenţă pentru tinerii scriitori, doar nişte finanţări pentru publicarea/traducerea unor cărţi şi reviste. Singurul merit al Legii timbrului literar, aberantă şi criticată de toţi actorii pieţei de carte din România, este de a fi arătat că cineva s-a gîndit totuşi, preţ de cîteva minute, la carte. Altfel, pe măsura lipsei de interes şi de viziune din aceste instituţii culturale româneşti se află doar hazardul. Din cînd în cînd se mai întîmplă ceva şi aflăm că aceste instituţii există pe undeva, conduse de cineva, făcînd ceva, nu se ştie ce, asta în timp ce tirajele cărţilor scad constant, librăriile agonizează peste tot în ţară (acolo unde există), iar analfabetismul funcţional al absolvenţilor învăţămîntului românesc – „condus“ acum de un agramat preocupat de manualul unic, singurul lucru la care-l duce mintea – pare că va depăşi anul viitor pragul de 50%. Într-un viitor apropiat, cînd declaraţiile ministrului Educaţiei vor avea subtitrare cu AutoCorrect pentru a fi înţelese de cei care vorbesc limba română, cărţile se vor vinde la pachet cu Abecedarul.

De ani buni, doar iniţiativele private mai mişcă lucrurile cît de cît în zona cărţii. Cluburi de lectură, donaţii la biblioteci, caravane prin licee, turnee cu scriitori. La începutul toamnei, la inițiativa și cu susținerea agenției de publicitate Friends\TBWA, Fundaţia Friends For Friends (www.FFFF.ro), cea care acordă şi Premiile Superscrieri pentru jurnalism, a lansat Programul „Prima Carte“, dedicat scriitorilor nepublicați în volum, prin care oferă unui autor care nu și-a făcut încă debutul cadrul necesar pentru a-și finaliza și publica prima carte de ficţiune. (De la concursul de debut sponsorizat de Banca Unicredit acum nişte ani, cred că e prima dată cînd o instituţie – şi încă una din sectorul privat – investeşte timp şi bani într-un proiect dedicat motivării şi sprijinirii tinerilor scriitori.)

În cadrul acestui program, am avut privilegiul, Florin Iaru şi cu mine, să citim 108 extrase de manuscrise (fragmente de romane sau proze scurte), selectînd cîteva care, în urma unui program intensiv de mentorat ce va dura o jumătate de an, vor fi, sperăm noi, finalizate şi recomandate spre publicare la o editură românească de top – Fundaţia Friends For Friends oferind, în plus, şi o susținere financiară pentru promovarea cărții. În ultimii șase ani de zile de cînd predăm creative writing, cele mai frecvente întrebări pe care le primim Florin Iaru și cu mine sînt legate de cum se pregătește un manuscris, care sînt cele mai bune edituri unde să fie trimis și ce trebuie făcut dacă manuscrisul e respins. Prin acest program ne asigurăm că cele mai bune idei de proză au o şansă în plus să fie transformate în manuscrise publicabile la oricare dintre marile edituri de la noi. Autorii selectaţi pentru acest program de mentorat, care va dura pînă în vara lui 2018, vor fi anunţaţi sîmbătă, 18 noiembrie, la ora 17, în cadrul unui talk ce va avea loc la Apollo 111, în cadrul Zilelor Superscrieri. (Gala Premiilor Superscrieri se va desfăşura luni, 20 noiembrie, la Sala Studio a TNB.)

Una dintre marile surprize ale acestui program a fost că cele peste o sută de manuscrise depuse aparţin unor oameni care nu provin din mediul cultural, ci din cel bancar, economic, din IT, marketing, consultanţă, antreprenoriat. Altfel spus, interesul pentru literatură s-a deplasat masiv în afara mediului literar. Aspect care ridică nişte întrebări şi care ar putea fi o sursă de îngrijorare (fiind acesta semnul suprem al descentralizării) pentru instituţiile prăfuite ce pretind că se ocupă de literatura română, avînd iluzia că deţin monopolul creaţiei literare, eventual că mai şi controlează pîrghiile canonice. De altfel, estimez că scriitorii independenţi, neafiliaţi şi indiferenţi la structuri unionale, care scriu pe cont propriu – aşa cum există pe orice piaţă de carte normală – produc şi vînd deja mai multă literatură decît o fac membrii Uniunii Scriitorilor. Oricum, rămîne de văzut cum va arăta literatura de mîine, cine o va scrie şi, mai ales, cine o va mai citi. 

P.S. Zilele acestea se (re)deschid două noi librării în Bucureşti: Cărtureşti (str. Edgar Quinet 9) se va transforma într-o librărie de carte engleză, cu Vlad Niculescu (de la fosta Anthony Frost) ca librar, într un spaţiu unde va mai funcţiona micro-galeria Receptor și espresso barul Brewtiful Cafe; şi Librarium (în foaierul Teatrului Naţional), în chip de librărie tradiţională însoţită şi de două puncte de plasare și preluare comenzi pentru comerţul online de carte. De altfel, Librarium TNB se va inaugura joi, 16 noiembrie, de la ora 18, cu o discuţie despre cărți, muzică şi filme cu Laura Câlțea (Blogul unei cititoare de cursă lungă), Alex Tocilescu şi subsemnatul.