● Andrei Pandele, Bucureştiul mutilat, cu fotografii de Andrei Pandele, Dan Vartanian, Dan Dinescu, Sorin Vasilescu, Peter Derer, Şerban Lăcriţeanu, Andrei Bîrsan, Nic Hanu, Radu Ştefănescu, Editura Humanitas, 2018. 

„Ca arhitect, am aflat mai devreme despre intenţiile lui Ceauşescu de a «sistematiza» oraşul. Am vorbit cu cîţiva prieteni, ne-am gîndit să facem relevee fotografice. Nu era însă posibil în timp util. De altfel, fotografierea era formal interzisă; şi în plus nu se găseau filme. M-am decis atunci să înregistrez viaţa oraşului avînd în fundal repere urbane ameninţate cu dispariţia. Interesat de evoluţia «lucrărilor» de mutilare şi de efectul lor asupra locuitorilor zonei, am revenit de numeroase ori, încercînd să fixez pe peliculă impresii directe. În 1983-84 mă prefăceam că doar mă plimb prin cartier… Organele m-au oprit în repetate rînduri. Nu făceam nimic ilegal, însă activitatea mea li se părea dubioasă. Legitimaţia de ziarist sportiv m-a scos de cîteva ori din încurcătură… Deşi făcute la întîmplare, demolările se desfăşurau urgent. Revenind în acelaşi loc după o săptămînă, nu mai găseam o anume casă“, povesteşte în loc de prefaţă arhitectul, urbanistul şi fotograful Andrei Pandele (n. 1945), căruia îi datorăm, prin albumele sale, imaginea unui Bucureşti mutilat de un dictator vanitos, anxios şi incult.

Cu complicitatea unora dintre arhitecţi, Ceauşescu a demolat, în prima jumătate a anilor ’80, nu mai puţin de şase kilometri pătraţi din centrul istoric al oraşului, adică 20.000 de proprietăţi (60.000 de familii au fost forţate să se mute la bloc), 19 străzi şi aproximativ 30 de monumente istorice şi clădiri de patrimoniu: biserici, mănăstiri, sinagogi, muzee, hanuri, hale, spitale, stadioane, altele fiind salvate prin translatare datorită unui arhitect pe nume Eugen Iordăchescu de la Institutul Proiect Bucureşti.

„Din ordinul unui tiran primitiv şi megaloman, în Bucureşti s-a demolat pe timp de pace mai mult decît au distrus două războaie mondiale plus două cutremure mari (cele din 1940 şi 1977). O suprafaţă imensă din oraşul istoric a fost rasă de pe faţa pămîntului. «Marele Conducător» dorea să transforme tîrgul patriarhal şi Micul Paris al bunicilor noştri într-un Phenian utopic. Să dărîme întregul oraş şi să înlocuiască vechile clădiri cu decoruri de operetă“, mai scrie cu vădită amărăciune şi ciudă Andrei Pandele, ale cărui cîteva pagini aşezate în loc de prefaţă la acest album fotografic (urmate la final de cîteva consideraţii tehnico-legislative asupra distrugerii patrimoniului) sînt suficiente ca să-ţi dea imaginea mentală a dezastrului ştergerii memoriei unui oraş. Aproape 200 de fotografii alb-negru, realizate de nouă fotografi, sînt mărturia felului cum arătau cartierul Uranus şi împrejurimile sale, cum au fost distruse şi, în cele din urmă, ce orori au fost construite în loc. Există şi o secţiune cu fotografii de la cutremurul din 4 martie ’77, eveniment care l-a inspirat pe Ceauşescu, folosindu-l ca pretext pentru planul său urbanistic distructiv, plus o secţiune cu imagini de stradă din aşa-zisa „Epocă de Aur“. Un album deopotrivă fascinant şi înfiorător, ca orice corp mutilat. 

● Albert Vrăbiuţă, Dacia 50. Autoturismul, cu fotografii de Albert Vrăbiuţă şi texte de Ana-Cristina Irian şi Valentin Maier, Editura Omnia Photo, 2018. 

„Pe o peliculă de film alb-negru, mai multe maşini aşezate pe două benzi parcurg în zigzag drumul care duce direct de pe ecran către privitor. Pe un fundal sonor metalic, cu sunet de trompetă, o voce ne anunţă: «Start în proba de inteligenţă şi creaţie! Pe şoselele ţării a demarat în val triumfal primul autoturism românesc!» Se derulează imagini din interiorul Uzinei de Autoturisme Piteşti acolo unde, spune vocea, «pe benzile de montaj se încheagă într-o cadenţă de unul la 12 minute autoturismul românesc, cu o producţie anuală de 40.000 de bucăţi».“ Secvenţa descrisă în prefaţa acestui album fotografic, scos cu ocazia semicentenarului, este din anul 1968, cînd, pe 20 august, ieşea pe poarta fabricii primul autoturism Dacia, modelul Dacia 1100, „noul născut al industriei“. Era, de fapt, un Renault 8 cu motor Sierra de 46 CP fabricat, sub licenţă Renault, exclusiv din componente franţuzeşti. Pînă în anul 1999, cînd Renault a preluat Dacia, închizînd astfel cercul, au fost fabricate două milioane de autovehicule de toate tipurile.

Textul care deschide albumul, în variantă bilingvă română-engleză, este atent documentat şi oferă nenumărate informaţii şi cifre, unele mai surprinzătoare decît altele pentru cei care, ca şi mine, n au fost preocupaţi pînă acum de istoria automobilismului în România. Nu ştiam de Dumitru Văsescu, un pionier al constructorilor de automobile, care prin 1875 circula pe străzile Parisului şi Bucureştilor cu un automobil cu aburi construit de el însuşi. Sau: primul examen oficial de conducere a avut loc pe 10 ianuarie 1908, din ordinul prefectului Poliţiei Capitalei, testul constînd în verificarea capacităţii şoferului de a frîna la aruncarea unui sac cu fîn în faţa maşinii. Sau: primul autocamion adus în ţară, în 1911, era destinat transportului butoaielor cu bere de la fabrica Bragadiru. Sau: industriaşul Malaxa a produs, la Reşiţa, în 1946-1947, şi o serie mică de autoturisme. Sau: primul autobuz românesc a fost construit în 1955 la Uzina „Vulcan“ din Bucureşti şi purta numele de M.T.D., de la „Mao Tze Dun“. Sau: în anul 1965, populaţia României deţinea un număr de 9261 de autoturisme, toate din import. Sau: în anii ’70, Dacia 1300 a fost exportată, 30% din totalul producţiei, în cincizeci de ţări din Europa, Asia, Africa, America de Sud şi de Nord, sub nume precum Denem, Delta şi Aro Familia. Istoria autoturismului prezentată de Irian şi Maier cu multe detalii şi note (plus citate din scriitori ca Adriana Bittel, Adrian Oţoiu, Ioana Nicolaie sau regizorul Alexandru Tatos) oferă şi elemente de cercetare antropologică în genul celor făcute de Irina Nicolau: înscrierea pentru cumpărare cu o perioadă de aşteptare de la trei la cinci ani, restricţionarea benzinei şi a circulaţiei în anii ’80, recuzita canistră-furtun-pîlnie din portbagaj, sau husele îmblănite – abţibilduri – mileuri – cap de schimbător de viteze – căţelul de jucărie care dădea din cap – prelata ş.a.

Altfel, albumul reuneşte fotografii cu 26 de autoturisme Dacia, imagini de ansamblu şi detalii (o minigalerie cu acestea poate fi vizualizată pe site-ul revistei noastre), realizate de fotograful Albert Vrăbiuţă pe străzile Bucureştiului în perioada 2016-2017. Fotografiile sînt însoţite şi de note de teren, mici istorii orale culese de fotograf de la proprietari sau vecinii de stradă. Un album informativ şi nostalgic despre un autoturism transformat de comunism în ideal şi simbol.