Fără îndoială, Cartea roşie a lui C.G. Jung este evenimentul editorial major al ultimilor ani şi în România. Caligrafiată de Jung însuşi cu litere gotice şi însoţită de desene, mandale, picturi elaborate, Cartea roşie a fost pentru mult timp „cartea secretă“, „Sfîntul Graal al Inconştienului“ sau „reactorul nuclear al tuturor operelor sale“, cum a numit-o istoricul şi îngrijitorul ediţiei prime, profesorul Sonu Shamdasani. Începută în 1914, în plină confruntare a lui Jung cu propriul inconştient, Cartea roşie a fost întreruptă în 1930, reluată în 1953 şi lăsată neterminată în 1961, la moartea psihiatrului elveţian. Păstrată pînă de curînd într-un seif din Zürich, Cartea roşie a început să fie tradusă şi publicată abia după 2000. La începutul lui septembrie, va fi lansată şi traducerea românească ce urmează să apară la Editura Trei (datorată doamnelor Viorica Nişcov şi Simona Reghintovschi), o premieră editorială care sincronizează psihologia autohtonă cu cea europeană şi, cine ştie, poate va deschide, mai ales după publicarea operelor complete ale lui Jung, o nouă epocă în jungianismul românesc. 

De ce nu a publicat Jung însuşi uluitoarea desfăşurare a inconştientului eliberat din Cartea roşie, care a reunit, în final, ansamblul manuscriselor, transcrierilor, ciornelor, încercărilor de a surprinde totul? În primul rînd, pentru că manuscrisul nu a fost niciodată încheiat, definitivat, redactat pînă la capăt şi nici n-ar fi putut fi. Apoi pentru că, prin postularea propriei căi, prin desenele sale mandalice despre care a scris şi în opera antumă, nu a vrut să-şi influenţeze în nici un fel propriii pacienţi – dimpotrivă, a vrut să demonstreze „universalitatea unui arhetip“. De ce însă moştenitorii lui Jung nu au ajuns decît în 50 de ani de la moartea sa la o variantă posibilă a Cărţii roşii – iată o întrebare care ar putea da unele indicii despre o evidentă schimbare a receptării în zilele noastre. S-ar putea ca în cei aproape 100 de ani – de cînd Jung a început să-şi noteze şi să reprezinte în imagini propriile fantasme precognitive, să le „joace“ dramatic, cu un curaj de care puţini savanţi ar fi fost în stare şi care l-a dus de cîteva ori în pragul nebuniei – să se fi schimbat ceva în imaginaţia mitopoetică a posibililor săi „spectatori“, căci cartea de faţă trebuie privită, „ascultată“, apoi citită. 

Imaginaţia activă (imaginatio vera) pe care Jung o punea la lucru după suspendarea conştiinţei este privită astăzi, şi în Occident, cu mai multă înţelegere şi deschidere decît acum un secol, iar ceea ce s-a numit „recîştigarea sufletului“ şi depăşirea alienării spirituale a vremurilor noastre este considerată – nu doar în medii religioase, spiritualizate, sau new-agiste – un recurs inevitabil pentru înţelegerea propriei situări în lume. Pesemne doar aşa – printr-o schimbare interioară mai vastă decît sîntem dispuşi să acceptăm – cartea aceasta ezoterică despre experimentarea şi expunerea propriilor fantasme într-o formă dramatică a ajuns, după anul 2000, să fie un boom editorial în toate limbile în care a fost tradusă, în ciuda preţului prohibitiv (absolut firesc, de altfel) pentru reproducerea unui facsimil caligrafiat cu caractere gotice şi însoţit de picturi simbolice, mandale, desene dintr-altă lume. Succesul cărţii (care va fi, desigur, şi al ediţiei pregătite de Editura Trei) s-a datorat, fără îndoială, şi editării ştiinţifice echilibrate, asigurate de profesorul de istoria psihologiei de la University College Londra, Sonu Shamdasani, singurul agreat de cele cinci ramuri actuale ale familiei Jung pentru a alcătui Cartea roşie. Colaţiunile şi notele sale din introducerea la ediţia engleză – reluată şi în cea românească – sînt esenţiale pentru cronologia cărţii revelate, dar şi pentru confruntarea cu opera academică a lui Jung, care îşi are în ea sursa primă. Pentru savantul londonez de origine sindhi, cea mai bună introducere la Cartea roşie ar fi fost articolul lui Jung din 1916 (publicat abia în 1957), „Funcţia transcendentală“, în care acesta postulează metoda imaginaţiei active pentru a trezi şi a dezvolta fantasmele proprii. Forma acestora – vizuală, dar şi „literară“ – va fi însă în continuare un subiect complicat pentru Jung, deliberat uneori chiar în cadrul fantasmelor cu personaje stranii, iar tonul profetic (cel din Aşa grăit-a Zarathustra) doar o decizie tîrzie. Interesantă, în această zonă formală, e şi luarea în discuţie a romanului vizionar (à la manière de Meyrink) pentru „transcrierea“ fantasmelor. Desigur, nu întîmplător, în romanul lui Meyrink, Dominicanul alb, roşul (care la Jung va fi culoarea bucuriei, dar şi a diavolului) este culoarea imortalităţii, „trezirea respiraţiei spirituale şi secretul de a aduce la viaţă mîna dreaptă“. 

Viziune, profeţie, revelaţie, transmitere directă (cu toate instrumentele celei de-a treia căi: interpretarea imaginaţiei active) a propriului adevăr (nu pentru predicarea imitaţiei servile, ci pentru o cît mai justă aşezare pe calea sinelui), Cartea roşie este o carte a sinelui, dar şi o cale a sa, reluată de fiecare pe cont propriu. O cale a singurătăţii asumate, căci: „Cine priveşte evenimentele din afară vede doar că ele au mai fost şi că sînt întotdeauna la fel. Cine însă le priveşte dinăuntru ştie că totul este nou. Lucrurile care se petrec sînt mereu aceleaşi. Adîncul creator al omului însă nu este mereu acelaşi. Lucrurile nu înseamnă nimic, ele înseamnă doar în noi. Noi creăm semnificaţia lucrurilor... Semnificaţia lucrurilor este suprasensul, care nu se află în lucruri şi nici în suflet, ci este zeul sălăşluind între lucruri şi suflet, mijlocitorul vieţii, calea, puntea şi trecerea dincolo.“  

Dacă nici această carte a cărţilor nu va provoca, în România, o adevărată dezbatere despre clivajul între ştiinţă şi religie, despre starea (extrem-raţionalizată şi jos-mercantilizată) a „ştiinţelor spiritului“ şi despre alte cîteva lucruri (pe care nu le mai pomenesc, pentru ca invitaţia la lectură a unei cărţi ce nu poate fi citită fără pathos, să nu fie şi ea patetică), dacă nici „reactorul nuclear“ nu va mişca nimic, atunci, pe bune, nu mai e mare lucru de aşteptat.

N. red.: Cartea roşie poate fi cumpărată cu o reducere de 20% din Librăriile Adevărul.