2011 a fost un an îndoliat. Doi dintre seniorii literaturii române – prozatorul Mircea Horia Simionescu şi poetul Mircea Ivănescu, poate cei mai originali scriitori din perioada postbelică (aş putea spune chiar că au fost vîrfurile poeziei şi prozei române contemporane) – au plecat dintre noi într-o discreţie mediatică invers proporţională cu valoarea şi importanţa lor. Netraduşi şi subpreciaţi de cititori, retraşi, bătrîni şi bolnavi, cei doi extraordinari scriitori, cu care orice literatură din lume s-ar fi mîndrit, s-au bucurat, în schimb, de dragostea şi aprecierea unui număr restrîns de ucenici şi „iniţiaţi“. Să sperăm că felul discret în care MHS şi M. Ivănescu, cum li se spunea, şi-au trăit bătrîneţea şi în care au fost citiţi va fi „răscumpărat“ în viitor de o revitalizare a interesului pentru operele lor – altfel literatura nu va mai avea nici un sens! Tot anul acesta au mai murit, printre alţii, şi Fănuş Neagu, creatorul realismului magic brăilean, şi Constantin Stan, un prozator desantist mai interesant decît o arată receptarea operei sale din ultimele decenii în care generaţia optzecistă şi-a rărit rîndurile într-un ritm înfiorător.

Trecînd la bilanţul literar propriu-zis, dacă aş fi exilat pe utopica insulă pustie, dintre cărţile publicate în 2011, şi pe care am apucat să le şi citesc, aş lua cu mine cinci romane: Viaţa lui Kostas Venetis de Octavian Soviany (Editura Cartea Românească), Litera din scrisoarea misterioasă de Alex. Leo Şerban (traducere de Antoaneta Ralian, Editura Polirom), Oase migratoare de Iulian Tănase (Editura Nemira), Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici (Editura Polirom) şi O zi. Ultima de Călin Torsan (Casa de pariuri literare); cinci volume de poezie: instituţia moartă a poştei de Ionuţ Chiva (Casa de pariuri literare), Orice (uverturi & reziduuri) de Sorin Gherguţ (Editura Pandora M), pe datorie de t.s. khasis (Casa de pariuri literare), La două zile distanţă de Marin Mălaicu-Hondrari (Editura Charmides) şi Alte camere, alte glasuri de ieri de Alex. Leo Şerban (Editura Pandora M); şi cinci eseuri: Capcanele istoriei. Elita românească între 1930 şi 1950 de Lucian Boia (Editura Humanitas), Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii de Gabriela Gherghişor (Editura Muzeul Literaturii Române), Lumea ca ziar. A patra putere: CARAGIALE de Ioana Pârvulescu (Editura Humanitas), De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească de Marta Petreu (Editura Polirom) şi Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, vol. I de Mihai Zamfir (Editura Cartea Românească); plus două jurnale: Zen. Jurnal 2004-2010 de Mircea Cărtărescu (Editura Humanitas) şi Amintiri de Zoe Cămărăşescu (Editura Ponte).

Proza scurtă o discut separat. Într-un an în care s-au tradus, ca niciodată, volumele de proză scurtă ale maeştrilor (Julian Barnes, Saul Bellow, Roberto Bolaño, Charles Bukowski, John Cheever, Ian McEwan, F. Scott Fitzgerald, Amos Oz, Bernhard Schlink, Muriel Spark, Wells Tower sau Kurt Vonnegut), iar Festivalul Internaţional de Literatură din Bucureşti (FILB) a dedicat una dintre seri genului scurt, producţia românească s-a remarcat doar printr-un debut, Viaţă de aruncat de Bogdan O. Popescu (Editura Polirom), un comeback, Contorsionista de T.O. Bobe (Editura Humanitas), un best of, Rubato de Răzvan Petrescu (Editura Curtea Veche) şi două antologii, Steampunk. A doua revoluţie (Editura Millennium Books) şi Alertă de grad zero (Editura Herg Benet). Şi pentru că tot veni vorba, faptul că FILB a ajuns la a patra ediţie, deşi e un festival independent şi invită scriitori străini încă netraduşi la noi, este în sine o performanţă şi un miracol, pentru că la noi lucrurile bune, mai ales cele culturale, sînt începute, dar nu durează aproape niciodată. La fel, ţin să remarc şi continuitatea concursului de debut sponsorizat de UniCredit Ţiriac Bank, ajuns tot la a patra ediţie.

Ca o părere personală, mi se pare că editurile mari au pierdut anul acesta monopolul pe debut şi pe literatura tinerilor. Cele mai bune volume de eseuri literare şi cărţi de poezie nu le-a mai scos Cartea Românească, iar proza tînără n-a mai apărut la Polirom. Editurile mici şi chiar foarte mici (Casa de pariuri literare, Herg Benet, Charmides, Institutul Blecher, Tracus Arte) au scos titluri mult mai interesante, dar, din păcate, şi foarte prost redactate, ca să nu mai vorbesc despre promovare sau distribuţie. Oricum, fenomenul există şi probabil va continua laolaltă cu migrarea scriitorilor dinspre editurile mari.

Dacă anul trecut salutam intrarea pe piaţa de e-book a Humanitas-ului, anul acesta Polirom/Cartea Românească s-au lansat cu un număr impresionant de aproape 200 de titluri. Editura Casa Radio a continuat să editeze, în colecţia „Lecturi pe întuneric“, CD-cărţi cu adevărat de colecţie, căci e un lucru rar să ai pe CD vocea unor scriitori dispăruţi citind din propria operă: Leonid Dimov, Mircea Horia Simionescu, Mircea Nedelciu sau Emil Botta.

Despre premiile literare am scris pe larg în nr. 377 din luna mai al Dilemei vechi. Spuneam acolo, analizînd cinci premii deja acordate la începutul anului, că nu există premiu literar românesc care să nu ridice cel puţin un mare semn de întrebare, care să nu conţină o bizarerie, care să nu sfideze bunul-simţ critic şi să nu alimenteze diverse speculaţii. Între timp, premiile USR şi cele acordate recent de Academia Română n-au făcut decît să confirme concluzia mea. Citez o ştire din presă care spune totul despre opţiunea ridicolă a academicienilor: „Romanul Lizoanca la 11 ani, semnat de Doina Ruşti, inspirat de cazul real al unei prostituate în vîrstă de 11 ani care a umplut un sat întreg de sifilis, a fost recompensat cu Premiul «Ion Creangă» al Academiei Române“.

În 2011, cu ajutorul programelor ICR, dar şi din iniţiative independente, cărţile româneşti au continuat să se traducă în limbile Europei. Succesul a fost mai mult de presă/critică decît de public, dar putem vorbi deja de o normalitate. Am scris pe larg despre acest fenomen în nr. 399 al Dilemei vechi şi în nr. 67 al Dilematecii, unde i s-a dedicat, de altfel, un dosar întreg. Tot la capitolul fenomene, deplîng dispariţia discretă, dar cît se poate de reală a paginilor de cultură ale cotidianelor, dar şi a revistelor de cultură, dintre care cea a suplimentului Adevărul literar & artistic mi se pare cea mai importantă. Practic, au rămas extrem de puţine publicaţii culturale cu distribuţie naţională unde să se mai poată scrie despre cărţi şi despre evenimentele culturale. Dar asta nu e tot. Acum cîţiva ani se discuta prosteşte pe marginea unei presupuse opoziţii critici literari vs bloggeri şi despre cum cei din urmă vor prelua ei mediatizarea şi receptarea cărţilor într-o perfectă democratizare a gusturilor literare eliberate, în sfîrşit, de scorţoşenia şi tirania estetică a profesioniştilor. Ei bine, 2011 a consemnat şi moartea bloggerului literar – şi ca individualitate, şi ca forţă de expunere! Deja nu prea se mai vorbeşte în mainstream despre bloggosfera literară, redusă propriului circuit (ca şi criticii, bloggeri se citesc mai mult între ei), mult prea convenţională (n-au lansat dezbateri, teme, mode care să iasă din propriul mediu), extinsă dar devenită un fapt banal şi lipsită, după abandonul Teroristei, de vedete care să creeze emulaţie şi/sau polemici, iar criticii literari nu se simt nici ei prea bine, rămaşi fără suplimente/reviste unde să scrie. În acest moment, criticii literari care scriem constant despre cărţi în publicaţii vizibile putem fi număraţi pe degetele unei singure mîini. O situaţie fără precedent în presa românească a ultimului secol!

Pe final de an s-a deschis şi Librăria Bastilia care este, de fapt, un fel de 3 în 1: librărie, cafenea şi galerie cu expoziţie permanentă Ion Barbu. Probabil cel mai mare caricaturist român şi un extraordinar PR pe cont propriu al poeziei româneşti, Ion Barbu a tipărit albume de grafică şi de fotografii, a făcut happening-uri şi graffiti, iar acum a decorat cu poezie şi caricatură o casă-librărie. Din ce am văzut pînă acum, Bastilia onorează acest concept şi organizează evenimente neconvenţionale unde cărţile fuzionează cu arta culinară, muzica şi filmul. Un spaţiu cultural de urmărit în 2012!

 

Mircea IVĂNESCU (26 martie 1931- 21 iulie 2011)

s-a cam terminat ce-a fost

sînt gesturi sufleteşti pe care nu le-am făcut niciodată.
şi care nici nu mai sînt cu putinţă acum, - au trecut.
cum ar fi, de exemplu, într-o seară de iarnă,
cînd e zăpadă multă, licăritoare, înţepătoare, în luminile
de la ferestrele mari dinspre curte, - să ieşi la uşa din faţă,
şi cu lumina holului în spate, să stai
privind afară – dar orb. – şi frig, foarte frig. –
doar că sărbătoreşte frig. – o noapte de iarnă.
şi curtea-n zăpadă. dincolo, deodată nimic.
nimic. vremea rămasă aici, în zăpada cu ace
tremurătoare. în lumina din spate, în această
fără sfîrşit clipă, în care stai în prag, să priveşti
nici nu vezi ce -, şi pe urmă vezi că a trecut iarna.
şi acuma, chiar dacă mai mergi să deschizi uşa din faţă,
e prea tîrziu.

din volumul alte versuri, 1972.

Foto: Ion Cucu