Teatru comunitar, teatru pentru comunitate

Publicat în Dilema Veche nr. 331 din 17-23 iunie 2010
Actori la început de carieră jpeg

Festivalul internaţional de teatru de la Sibiu a împlinit 15 ani de existenţă. Gîndit iniţial ca o bursă de spectacole, ca o platformă de promovare a proiectelor culturale şi ca un forum destinat artiştilor europeni, reuniunea anuală de la Sibiu a cîştigat, an de an, în amploare. Bursa de spectacole s-a transformat într-un festival prestigios cu vizibilitate internaţională. Faptul că în 2007 oraşul Sibiu a fost desemnat drept capitală culturală europeană (alături de Luxembourg) se datorează în mare măsură longevităţii şi reputaţiei acestui festival, devenit al treilea ca importanţă în Europa, după Avignon şi Edinburgh.

În urmă cu două săptămîni, George Banu semna în Dilema veche un articol despre „recursul la artă în vremuri de criză“. E un manifest pe cît de serios, pe atît de insolit, căci propune arta drept soluţie la criza economică, politică, socială. Tot un fel de manifest insolit e şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Într-o perioadă în care nu se vorbeşte decît de reduceri, scăderi şi depresii, directorul acestui festival, Constantin Chiriac, îşi intensifică eforturile (şi investiţia personală) pentru a realiza un program parcă mai încărcat ca niciodată. Dacă ar fi să-l credem pe cuvînt, ediţia din acest an, a XV-a, a fost cea mai bună. Un festival cu 350 de evenimente planificate în zece zile poate părea, în vreme de criză, o extravaganţă, un lux inutil. Ce au de cîştigat sibienii care plătesc, prin bugetul local, nota de plată pentru acest răsfăţ intelectual? Ce au de cîştigat cetăţenii români în general, care finanţează prin Ministerul Culturii o parte din cheltuieli? – o să întrebe cîrcotaşii. Ar fi cîteva răspunsuri.

Decizii pragmatice


(Cel puţin) în cazul de faţă, cheltuielile sînt, de fapt, investiţie. Cultura e un factor de dezvoltare urbană. Nu cred să existe în România un oraş care să profite mai mult de pe urma patrimoniului şi a culturii vii decît Sibiu. Festivalul de teatru atrage anual sute de turişti, iar numeroasele evenimente culturale organizate pe tot parcursul anului sînt o permanenţă atracţie pentru vizitatori. Dezvoltarea economică a oraşului este consecinţa angajamentului autorităţilor locale pentru proiecte culturale. Aproape 400.000 de spectatori pe parcursul festivalului e deja o cifră promiţătoare. Cea mai mare parte a reprezentaţiilor s-a jucat cu casa închisă. Cît despre localnici, aceştia sînt deja atît de obişnuiţi cu spectacole şi concerte în centrul istoric al oraşului încît festivalul nu li se mai pare un dar, ci un lucru care li se cuvine. Finanţarea publică a festivalului nu e însă un gest populist, ci o decizie pragmatică.


Nici selecţia spectacolelor nu e populistă: programul a fost structurat pe nu mai puţin de zece secţiuni dedicate întîlnirilor cu mari regizori, teatrului în spaţii neconvenţionale, spectacolelor de stradă, teatrului experimental, lecturilor publice, atelierelor, teatrului-dans... E un fel de catch-all în care directorul a încercat să adune ce-i mai bun din fiecare gen. N-a reuşit de fiecare dată – este greu să evaluezi, din sute de spectacole, care sînt într-adevăr valoroase – însă selecţia finală a fost convingătoare. Dintre cele pe care le-am văzut am reţinut în primul rînd 20/20, producţia Gianinei Cărbunariu de la Yorick Studio din Tîrgu-Mureş. Este, cred, unul dintre primele spectacole documentare cu adevărat reuşite produse în România. Cărbunariu face teatru pornind de la conflictele interetnice dintre români şi maghiari de acum 20 de ani. E un demers interesant (ca abordare teatrală) şi necesar (din perspectivă sociologică). Ceea ce pare inexplicabil este descompus în nenumărate poveşti personale, disecat cu argumentele tuturor părţilor implicate, dezbătut pe toate planurile. Acolo unde istoricii au eşuat – pentru că nici o carte de istorie recentă nu a reuşit să trateze în mod rezonabil violenţele înregistrate în ’90 la Tîrgu Mureş – începe un teren formidabil pentru scenarii. (Re)povestind, vei înţelege, aceasta pare să fie deviza autoarei. Fără să-şi propună o versiune adevărată şi definitivă asupra confruntărilor, fără să condamne, spectacolul prezintă doar o versiune posibilă a acestei istorii. E o abordare sensibilă, atentă şi, pînă la urmă, mult mai convingătoare decît cea a lui David Schwartz, autor al unui spectacol-documentar despre mineriade. Artistul italian Pippo Delbono a venit şi el cu un spectacol angajat: monodrama sa autobiografică vorbeşte despre cum e să fii homosexual, seropozitiv, budist în Italia. Boala incurabilă ca experienţă personală; excluderea, marginalizarea, discriminarea; stereotipuri etc. – toate povestite pe un ton emfatic şi consternat. Evoluţia lui e mai degrabă un discurs incriminator (la adresa societăţii) decît un spectacol propriu-zis, dar de la consacrarea sintagmei „teatru post-dramatic“ încoace, acest tip de performance poate fi încadrat fără probleme drept... teatru.

Preocupări sociale


Nu ştiu dacă tematicii sociale i-a fost acordată, anul acesta, o atenţie specială, sau dacă selecţia unor spectacole care rezonează cu timpul în care trăim e doar întîmplătoare. În orice caz, în ultimele patru zile ale festivalului am găsit peste tot această preocupare. Pînă şi în spectacolul companiei japoneze Mode Theatre Company după Metamorfoza lui Kafka am descoperit o deturnare interesantă: central în spectacolul regizat de Osamu Matsumoto nu mai este metamorfozarea lui Gregor într-un gîndac, ci transformările familiei care trebuie să se obişnuiască cu acest incredibil şi absurd accident. E o perspectivă cu totul nouă asupra singurătăţii şi a izolării, o abordare frontală a unor teme actuale, cum ar fi discriminarea şi relaţiile familiale. Dacă am înţeles bine (nu cunosc suficient de bine cultura japoneză pentru a înţelege semnele şi notele dramaturgice) cred că am găsit acolo şi o critică ironică la adresa eticii muncii: transformările prin care trece Gregor par un efect al ritmului dement în care trăieşte, al normelor tot mai mari pe care trebuie să le îndeplinească, al obiectivelor tot mai mari pe care i le impun şefii. El e doar un gîndac într-un sistem ale cărui reguli îi sînt impuse, e o fiinţă mică, neînsemnată, de care te poţi dispensa, o pacoste, un gîndac...

„Mai mic e mai bine“

Foarte interesant mi s-a părut şi spectacolul ales pentru închiderea festivalului: Metamorfoze (o adaptare după versurile lui Ovidiu în regia lui Silviu Purcărete). Cîteva imagini de o brutalitate fascinantă mi s-au lipit de retină: luciul imaculat al apei din debutul spectacolului şi secvenţa finală, cu haosul general şi chipurile arse; fetuşii avortaţi pe bandă rulantă; măcelul proiectat pe ecran şi discursul despre consumul necugetat de carne; focul şi aburii de deasupra apei. Este una dintre cele mai tulburătoare mărturii despre trecerea din Paradis în Infern. Pentru teatrofagi, festivalul de la Sibiu e un adevărat festin: din programul zilnic propus de organizatori au din ce să-şi facă un meniu consistent. Ceea ce lipseşte e o structură mai clară şi o secţiune cu spectacole produse special pentru festival. Ceea ce e de prisos sînt spectacolele jucate şi răsjucate la ediţiile precedente: Un tramvai numit Popescu (regia: Gavril Pinte), Electra (regia: Mihai Măniuţiu), Faust (regia: Silviu Purcărete) etc. Sînt, într-adevăr, spectacole de patrimoniu (aşa se numeşte şi secţiunea în care au fost programate). Tocmai de aceea ar trebui jucate nu la Sibiu, ci în alte oraşe, acolo unde publicul încă nu le-a văzut. Pentru festivalul de la Sibiu ar fi o bună ocazie să se „exporte“, să-şi valorifice cu adevărat patrimoniul... Altminteri, într-adevăr, mult nu înseamnă neapărat bine: festivalul şi-a atins limita superioară, a ajuns într-un punct în care dacă mai creşte, va scădea. Cu cît festivalul se întinde pe mai multe zile, cu cît numărul de reprezentaţii creşte, cu atît se diluează conceptul. Vorba lui Alex. Leo Şerban (în cronica la TIFF), small is beautiful.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.