Gala Tînărului Actor
„Spuneţi-le tot ce aveţi de spus, ca să ştie unde au greşit şi unde au făcut bine!“ – cam aşa suna îndemnul adresat de Cornel Todea, directorul, unul dintre preselecţionerii şi prezentatorul Galei Tînărului Actor „Hop“ de la Mangalia (de anul acesta şi încă mulţi ani în urmă), participanţilor la colocviul din ultima dimineaţă a festivalului; mai exact, participanţilor pasivi – critici şi directori de teatru, în principal –, căci participanţii ceilalţi, activi (tinerii actori), urmau să fie beneficiarii respectivului îndemn. Frumos, cinstit şi deschis este, fireşte, să adresezi observaţii cuiva privindu-l în ochi peste masa încărcată de cafele şi fursecuri – numai că festivalul (concursul, adică) nu se încheiase încă... Iar cafelele şi fursecurile erau doar pentru pasivi...
Am atins, cu mai sus pomenitul citat, două sau chiar trei dintre punctele fragile, după părerea mea, ale Galei mangaliote. Unul este chiar programarea colocviului: atîta vreme cît vorbitorii potenţiali nu i-au văzut evoluînd pe toţi concurenţii, a debita observaţii doar la adresa unora (mai ghinionişti, cum ar veni) mi se pare incorect. Al doilea e mai puţin evident, dar nu mai puţin grav; din contra, aş zice: competiţia este deschisă tinerilor actori, aşadar nu tinerilor artişti amatori şi, cu atît mai puţin, studenţilor. Este oare normal ca aceştia să fie „dăscăliţi“ (chiar cu ghilimele) precum nişte boboci care acum se întîlnesc pentru prima oară cu scena şi cu publicul? Ceea ce aşteaptă de la ei privitorii este o demonstraţie (fie şi „tinerească“, fie şi imperfectă) a priceperii lor în meserie; asta judecă şi juriul. Nu e vorba de a identifica potenţialităţi, ci de a certifica personalităţi. Trebuie adăugat de îndată că juriul prezentei ediţii – actorii Virginia Mirea şi Marius Manole, regizorul Felix Alexa, coregraful Florin Fieroiu şi criticul Sorin Crişan – au izbutit să facă exact acest lucru, încununîndu-i cu laurii oficiali pe Raluca Mara (premiul „Maria Filotti“, instituit de prinţul Şerban Cantacuzino, dar acordat tot de „juraţi“), Tudor Aaron Istodor (premiul special „Sică Alexandrescu“), Laura Bilic (premiul pentru Cea mai bună actriţă), Ioan-Mihai Cortea (premiul „Ştefan Iordache“ pentru Cel mai bun actor) şi spectacolul Dincolo de umbre (secţiunea Grup). A confunda Gala Tînărului Actor cu un festival al şcolilor de teatru este, cred eu, şi neînţelept, şi neproductiv.
E adevărat, despre şcoli, profesori şi rezultate s-a discutat îndelung (ca de obicei, în ultimele patru-cinci stagiuni) nu numai la colocviu, ci şi la masa de prînz ori de seară, la o bere, pe plajă şi pe unde se mai întîlneau „spectatorii avizaţi“ ai Galei. Asta şi pentru că – la actuala ediţie mai mult, parcă, decît la altele – în evoluţia tinerilor actori erau în mod frapant vizibile caracteristicile (adică meritele şi slăbiciunile, deopotrivă), preferinţele, ticurile, clişeele, „fixurile“ şcolii din care ieşiseră şi, uneori, chiar ale profesorilor pe care îi avuseseră. Lucru normal, pînă la un punct, supărător, însă, dacă nu de-a dreptul periculos de la acel punct încolo. De exemplu, cînd apărea pe scenă un actor sau o actriţă care se tăvălea pe jos, striga, îşi smulgea veşmintele de pe trup (la propriu!) şi părul din cap, puteai fi sigur că el/ea a absolvit şcoala la Cluj. Dacă, dimpotrivă, concurentul se mişca încet şi ezitant, vorbea inaudibil şi avea gesturi un pic stîngace... „Spiru Haret“ scria (ca să zic astfel) pe fruntea lui. În context, facultăţile de specialitate de la UNATC Bucureşti şi de la Iaşi s-au prezentat cel mai bine; urmele lor erau aproape imperceptibile. Gala Tînărului Actor este unul dintre cele mai importante festivaluri; miza sa este uriaşă, iar ecourile sale în viitor pot fi, scurt spus, definitorii. Din acest motiv, cronicarul trebuie să fie, aici, mai pretenţios decît în alte ocazii.
Alice Georgescu este critic de teatru.