Oana STOICA | Rosencrantz & Co.

Discursuri coregrafice

Simuliert. Un spectacol de Sergiu Matiş; muzica: Vlaicu Golcea; dramaturgia: Mila Pavicevici; costumele: Cristina Milea. Cu: Idris Clate, Georgeta Corca, Judith State / Andreea Belu, Richard Hladik, Ioana Iacob, Horia Săvescu. O coproducţie CNDB-TGST.

De ani buni, dansul contemporan din România încearcă să invadeze „noi“ teritorii (teatrul). Demersul ia forma unei lupte în toată regula, în condiţiile în care, deşi aceste teritorii au fost cucerite de mult prin alte părţi (unde dansul se insinuează deja în alte spaţii, cum ar fi muzeele), asaltul local durează de ceva vreme şi încă nu i se prevede un final. Tolerat sporadic sub forma galelor sau a vreunui spectacol străin găzduit, dansul contemporan nu este încă o prezenţă firească pe scenele dramatice, deşi afinităţile sale sînt mai degrabă cu teatrul şi performance-ul decît cu baletul. Situaţia lui în România este marcată de precaritate materială şi de un public restrîns (cultura contemporană nu se studiază la şcoală, prin urmare nu se dezvoltă curiozitatea potenţialilor spectatori pentru noile limbaje artistice, astfel încît aceştia rămîn blocaţi în tipare culturale conservatoare). Astfel se explică permanenta ofensivă a dansului pentru spaţii de performare, fonduri, spectatori sau definirea propriei identităţi.

Teatrul German de Stat din Timişoara se află la a treia producţie de dans contemporan, după derdiendans de Florin Fieroiu şi Hotel PM de Andreea Gavriliu. Este unul dintre puţinele teatre dramatice deschise spre acceptarea pe propria scenă a altor limbaje performative. Simuliert este o coproducţie între Centrul Naţional al Dansului şi Teatrul German, realizată în urma unei licitaţii de proiecte. Este un spectacol de autor, scenariul şi coregrafia aparţinîndu-i lui Sergiu Matiş, tînăr coregraf clujean stabilit la Berlin, unde lucrează propriile performance-uri şi colaborează cu staruri (spectacolul Continu realizat de Sascha Waltz, în care dansează Sergiu Matiş, a fost prezentat în Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2013).

În Simuliert este imaginat un univers postuman în care omul este înlocuit de cyborg. Discursul performativ se raliază literaturii SF, filozofiei materialiste şi ontologiei orientate spre obiect (Graham Harman) şi culturii cibernetice. Matiş se raportează la curente filozofice şi teorii culturale actuale, ceea ce poate face discursul performativ dificil de receptat de către spectatorul autohton căruia îi lipsesc aceste informaţii (lipsa educaţiei privind cultura contemporană, care ar trebui să se facă la nivel general în şcoală, se resimte acut în societatea românească, defazată în raport cu arta timpului său). Simuliert este o distopie care materializează premoniţia sumbră a unui viitor în care fiinţa umană se robotizează: apar omul-marfă, omul-gadget, omul fără identitate. Cyborgii sînt rezultatul unui capitalism în care fiinţa umană nu mai creează maşini, ci devine ea însăşi una. Ceea ce prefigurează Matiş este o extremă a societăţii contemporane în care omul şi arta se golesc de conţinut şi de afect, rămîn forme goale, recipiente pentru vid. Roboţii umanoizi încearcă să recupereze plăcerea prin explorarea corpului ca instrument în sex şi în artă. Iar această lume, în care sexul este doar un impuls mecanic, regretă absenţa sentimentelor şi a corpului viu şi vibrant. În Simuliert, fiecare performer are propria sa evoluţie, propriul traseu coregrafic, singurul punct comun fiind absenţa afectului. Unul din momentele puternice din spectacol este acela al unei orgii pe întuneric în care muzica lui Vlai­cu Golcea susţine dinamica sexuală. O orgie auditivă care se resimte în corpul fizic al spectatorului datorită vibraţiilor muzicii. În spectacolul lui Sergiu Matiş, cyborgii viitorului au nostalgia sufletului dispărut.

Dezorient Express. Un spectacol de Andrea Gavriliu; scenografia: Irina Moscu; muzica originală: Mihai Dobre, Alex Pop; conceptul video: Iustin Andrei Surpănelu; light design: Lucian Moga. Cu: Andrei Elek, Robert Pavicsits, Cecilia Donat, Alina Danciu, Angela Petrean-Varjasi, Marian Parfeni, Radu Vulpe, Ştefan Statnic, Carmen Vlaga-Bogdan. Teatrul Clasic „Ion Slavici“, Arad.

Andreea Gavriliu are o altă abordare a spectacolelor coregrafice, mai aproape de teatralitate. Dezorient Express este o introspecţie în visele comice, romantice, angoasante ale unui potenţial pasager care pleacă din staţia eu pentru a ajunge în staţia noi. Acest parcurs în intimitatea emoţională a unui bărbat tînăr ia forma unei călătorii cu trenul în timpul căreia apar personaje puternic teatrale. Coregrafa operează cu serii de cîte trei personaje – tineri, bătrîni, femei, bărbaţi – care bîntuie prin trenul cu care El traversează propriile sale lumi interioare pentru a-şi întîlni sufletul (şi trupul) pereche. Andreea Gavriliu utilizează instrumente teatrale în conturarea caracterelor, dar jonglează coregrafic cu formele şi volumele într-o vizualitate geometrică.

Simuliert parcurge un drum descendent, al rememorării, de la un viitor mecanic la un trecut afectiv. Dezorient Express are un traseu ascendent, de la singurătate la cuplu (sentiment). Formulele discursive sînt şi ele diferite, primul este un demers eminamente conceptual şi abstract, cel de-al doilea mizează pe narativitate şi teatralitate.

Ambele spectacole, deşi diferite ca limbaj, tematici, instrumente de lucru, folosesc actorul într-un mod „inconfortabil“ pentru acesta. Inconfortul derivă din şcoala clasică de actorie care ignoră complet folosirea corpului în sens coregrafic, preferînd doar exerciţiul textului. Atît în Simuliert, cît şi Dezorient Express, beneficiarii spectacolelor sînt în primul rînd actorii, scoşi din zona de rutină profesională şi provocaţi să găsească alte modalităţi de exprimare – cu sau fără cuvînt, Simuliert este un spectacol cu text, Dezorient Express este nonverbal –, să devină conştienţi de propriul corp şi de forţa expresiei acestuia. Iar combinarea teatrului cu dansul contemporan, pe lîngă fireasca apropiere de o realitate existentă de mult timp la nivel mondial, este un beneficiu pentru producţiile performative autohtone.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: A. Bulboacă, A. Uşurelu


0 comentarii 823 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 624, 4-10 februarie 2016

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Biblioteca Publică din New York

Te poți plimba în voie prin clădirea uriașă pentru a te convinge că Paradisul chiar e o bibliotecă. Mai mult decît atît, e un loc unde poți lucra sau studia, chiar dacă nu ai abonament. Te legitimezi, intri și poți petrece cîteva ore bune în compania cărților sau, pur și simplu, scriind în liniște. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Nu departe de blocul meu, un băiat uşor zdrenţăros mi-a cerut bani în felul următor: „Daţi-mi şi mie ceva, că de două ore caut în gunoaie şi nu găsesc nimic“ (I. P.)

● Am primit un e-mail de la „Teneși Sport“ cu titlul „Elimină mirosurile neplăcute din frigider cu 1 leu“. Cine și-o fi ținînd „teneșii“ în frigider?! (C. Ș.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI