Mitul lui Internetheuth

Publicat în Dilema Veche nr. 669 din 15-21 decembrie 2016
Mitul lui Internetheuth jpeg

Îmi place să copiez. De cînd a apărut Internetul în viața mea îl folosesc ca să copiez tot ce prind. Copiez adrese, copiez referințe, copiez documente, copiez fragmente. Aceasta e natura mea de strîngător digital și mi-o trăiesc cu pasiune estetică și, aș zice, morală. Nu mai copiez de mînă, ca omologii mei din alt ev, nici cu ajutorul chimiei, la indigo, pur și simplu copiez corect, identic, orice formațiune de biți care îmi stîrnește interes. Copiez din datoria de a păstra ce mi se pare relevant, de a participa la multiplicarea surselor gîndirii. Nici măcar nu întreprind eu acțiunea copierii, ci mașina care îmi urmează comenzile în mod automat, disciplinat. S-au strîns bibliografii o mie și sute de sertare digitale pline pînă la refuz cu copii identice ale unor documente de aiurea (ce scandal metafizic!) stau prinse în arborele structurat al cunoașterii pe care, ca un nostalgic amator iluminist, l-am dat bibliotecii și laboratorului meu de lucru.

Internetul și aplicația sa cu față umană, World Wide Web, sînt cel mai mare dar pe care zeii l-au făcut unei omeniri care nu știe bine nici să citească. Cititul și scrisul sînt încă ceva nou pentru mințile din specia noastră și, chiar dacă la scara istoriei umane au stîrnit evenimente, la scara istoriei naturale sînt nimic. Chiar și astăzi vedem cît de greu se dobîndește arta scrisului și cititului de către copiii speciei. Aici ne aflăm cînd vorbim și despre Internet. O bună utilizare a aplicațiilor sale și navigarea prin conținutul său (neindexabil și nemăsurabil cu adevărat) cer, mai întîi, o bună conduită, dacă nu chiar măiestrie, în arta lecturii și scrierii. Omenirea schimbă astăzi tipul de tehnologie dominantă a limbajului, dar care nu poate înlocui vechile tehnici de lectură și scriere, ci le cere practicate la o intensitate și mai mare. Oamenii s-au bucurat mult cînd zeii le-au trimis Internet în casă și pe telefonul mobil, dar, ca-ntotdeauna, au uitat să întrebe ce li se cere în schimb.

Noua lume a informației digitale nu este vinovată pentru că elevii, studenții profesorii, părinții, politicienii și toată lumea copiază de zor semnîndu-se la final pe ce au copiat – și prin aceasta făcînd pasul de nefăcut al plagiatului. Internetul, și al său www, sînt doar condiții foarte generoase de posibilitate ale copiatului. El oferă posibilități noi de acțiune asupra informației (cu efecte, desigur, în cunoaștere), informație care pare nelimitată și a nimănui (nici măcar în proprietate colectivă). Cultura copy-paste nu s-a inventat odată cu primul site web și nici tastele Ctrl+C, Ctrl+V n-au fost apăsate din ziua venirii pe lume a Wikipedia. Copiatul este mai ușor și mai abundent astăzi. El este și necesar într-o lume fragilă totuși, în care informația din rețea, online, dispare mai repede decît cea dintr-o bibliotecă, chiar și una dezorganizată. Fiecare an care trece duce la dispariția multor adrese și conținuturi de pe web, astfel că devine o datorie a copia pentru a conserva. În plus, cu navigatoare bine controlate și alte aplicații – de căutare, de indexare, de fișare – poți să cartografiezi mult mai ușor domenii, polemici, dispute.

Darul zeilor e plin de contradicții. Dinamica paginilor web și a informației în rețea face ca dibuirea originii să devină treabă de arheologie și paleografie în mediul digital. Abundența informației sporește costurile selecției sale. Ce e ușor de găsit nu mai necesită grijă. Cu toate acestea, motivația pentru a produce lucrări plagiate din copierea de fragmente și documente găsite online nu stă în dubla natură a lumii digitale, ci în natura umană. În faptul că a scrie și a citi cu măiestrie presupune un efort de adaptare imens, dar care poate fi simulat într-o anumită măsură. În egală măsură este nenaturală existența autorului și relațiilor de citare dintre autori (acest lucru pare a fi probat și de o serie de experiențe realizate pe și cu copiii pînă-n șapte ani care par a nu concepe autoratul), întreaga lume a trimiterilor cu exactitate și acordării de credit intelectual ne apare drept o găselniță modernă. Este încercarea modernilor de a da o cronologie ideilor prin fixarea unor nume proprii.

Cultura copy-paste, care face ravagii prin universitățile, liceele și chiar grădinițele lumii, nu este decît răspunsul natural, deloc rafinat, la cerințele unei civilizații care ne vrea pe toți intelectuali. Intelectuali care avem, în ambele sensuri, proprietatea termenilor noștri, expresiilor și atitudinilor noastre. Care răspundem pentru expresia noastră. Și care ne ocupăm cu buna continuitate a ideilor din generație în generație. Sistemul referințelor este unul care asigură o mai bună selecție și supraviețuire a ideilor în timp. Intelectualii trebuie să fie, ca-n cazul genelor, simple gazde trecătoare, care participă la transmisiune, circulație. Dacă așa stau lucrurile, cei care plagiază nu fac decît să-și bată joc de lumea ideilor și de ingeniosul ei sistem de a ne pune la treabă.

Un plagiator nu este un pirat. Plagiatorul se amestecă fraudulos în bunul mers al lumii ideilor și nu face decît să încarce sistemul cu zgomot – în tot acest timp înșelîndu-ne pe cei care i-am acordat atenție. Piratul online face altceva: deschide accesul către această lume a celor care nu și-l permit, făcîndu-i părtași la jocul mai mare al transmisiunii culturale. Pirateria e un mod de a aduce recunoaștere publică pentru autor, pe cînd plagiatul este atît un mod imoral de a-l trata pe autor ca pe un nimeni (non-recunoaștere), cît și de a înșela buna credință a publicului. Copiatul qua piraterie este salutar în condiții de inegalitate. Valoarea sa morală vine din intenția sa nobilă. Nu același lucru putem spune despre plagiat.

Intenția de a plagia nu este stîrnită de abundența informației și nici de aparenta ușurătate a actului. Intenția se naște din cauze care țin de viața din mediul în care trăiește acea persoană. Este școala un mediu în care poți acorda timp fiecărui elev sau student? Se insuflă și cultivă încrederea în propriile forțe intelectuale subiecților educației? Se explică de ce canonul legăturilor, referințelor și notelor de subsol, cu tot chinul său, este necesar? Se pun împreună virtuțile etice cu cele dianoetice? Răspunsul îl știm cu toții. Plagiatorii nu o fac din lipsă de respect față de o utopic-filozofică lume a ideilor, ci pentru că niciodată nu au fost convinși să trăiască ca și cum ea ar exista. 

Constantin Vică este lector dr. la Facultatea de Filozofie a Universității din București, unde predă cursurile „Etică în tehnologia informației“, „New Media and Intercultural Communication“, „Teorii și strategii ale dezvoltării internaționale“.

Comunismul se aplică din nou jpeg
Ale lumii două fețe
Oamenii n-au fost, poate, mai răi sau mai buni în istoria lor, dar instrumentele prin care au exercitat răul au variat considerabil, adică s-au dezvoltat.
p 10 jpg
Unidimensionala banalitate
Dacă România l-a ales pe Iliescu președinte în 1990, de ce s-ar mai fi făcut vreodată alegeri?
29903084942 33e7aa40d1 c jpg
Despre conceptul de „rău” din perspectiva diverselor teorii filosofice
Răul metafizic precum și cel empiric sînt explicate prin patru mari tipuri de teorii.
32851415932 5b1b685b66 c jpg
Hater-ul de Internet și hater-ul sub acoperire
„Hater”-ul, o persoană măcinată de anxietate și nemulțumiri, care își găsește o personificare a anxietăților și nemulțumirii ca poetul muza, a existat dintotdeauna.
1024px Don Chepito witnessing a boxing match between a black man and a white man MET DP869355 jpg
„Să te dezlănțui într-un mod controlat” – interviu cu Cătălin MOROȘAN
„E foarte bine să-ți dezvolți furia, dar trebuie s-o folosești în mod controlat, pentru că nu poți să încalci regulile. Și în ring, și în viață sînt reguli de respectat.”
p 1 jpg
O structură limbică arhetipală sau în miezul răului
Un copil nu are niciodată părinții pe care-i visează, doar copiii fără părinți au părinți de vis.
p 14 Parintele Rusu cu familia jpg
A fi cu „etichetă”
Un grăunte de răutate adîncă, izvorîtă din crunta răzbunare și din trufia unui slujbaș plenipotent al statului, a schimbat pentru totdeauna biografia peste veacuri a părintelui Rusu Petre.
p 21 sus WC jpg
Cele două fețe ale sufletului
Oricît de mult ne-ar plăcea să fim doar buni n-o să ne iasă, vom produce suferință și dacă ne-am propus, și dacă nu.
p 21 jos jpg
Fețe-fețe ale răutății
Cred că răutatea are o grămadă de fețe, ceea ce o face, deseori, greu de identificat. Sau ușor de confundat.
Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.