Vîrstele Pieţei Palatului
Primele articole din această serie au atras cîteva scrisori ale cititorilor care însăilează un dialog pentru care le sînt recunoscător. De pildă, cineva care a călătorit în Sicilia face observaţia că acolo, cu toată arşiţa verii, monumentele istorice n-au la ferestre aparate de aer condiţionat. În schimb, aceste dizgraţioase cutii au apărut pe faţadele unor clădiri bucureştene unde n-ar fi avut ce căuta: Hanul lui Manuc, Cercul militar, Primăria Capitalei, Arhivele naţionale, ba chiar biserica Kretzulescu. Biserică cu aer condiţionat, dracuâ a mai văzut! (confort maxim, nu?) Altui cititor, pe care mi-ar plăcea să-l cunosc fiindcă avem aceeaşi repulsie faţă de "ororile cu turnuleţe, termopane şi marmuri", îi pare rău că în Bucureşti şi în întreaga ţară lipsesc hărţile-inventar care să identifice şi, eventual, să comenteze monumentele de arhitectură. Pot să-i semnalez că asociaţia Pro Patrimonio a pus pînă acum în circulaţie trei asemenea hărţi: una pentru zona Lipscani, alta referitoare la "artizani şi meşteşugari în vechiul Bucureşti", precum şi traseul unui itinerariu cultural între Bucureşti şi Cîmpulung, intitulat "De la Manuc armeanul la comitele Laurenţiu". Aceste materiale pot fi achiziţionate la librăria Cărtureşti şi la sediul Pro Patrimonio din strada Plantelor. Subiectele care îi preocupă cel mai mult pe bucureşteni în momentul de faţă, dacă se gîndesc la soarta oraşului lor - între paragină vetustă şi improvizaţie pretenţioasă -, sînt desigur blocul din coasta catedralei Sf. Iosif şi proiectul de sistematizare a Pieţei Palatului. Despre cel dintîi va fi vorba cu altă ocazie, cînd voi avea timp să văd procesul-verbal al şedinţei Comisiei Monumentelor Istorice (CNMASI) în care s-a avizat favorabil ideea, care avea pe atunci tot sprijinul monseniorului Robu. Cît priveşte planurile de a modifica radical fizionomia pieţei, scenă pe care s-au jucat cîteva scene decisive din istoria României, sîntem încă, sper, în faza consultărilor şi negocierilor. Propunerea care - se zice - are acordul autorităţilor înseamnă fragmentarea acelui spaţiu, oricum neregulat şi chiar incoerent, în trei piaţete strîmte. Un ţarc al Ateneului şi altul cuprinzînd Palatul şi Fundaţia ar fi continuate de două construcţii noi P+6, înalte de 30 de metri, care s-ar ridica peste fostul Teatru de Păpuşi (fost "Excelsior", fost "Cărăbuş") şi peste petecul de verdeaţă în care acum se înghesuie o troiţă, statuia lui Maniu şi "Ţepuşa". ...Fie zis în treacăt, o asemenea aglomeraţie memorială este o polifonie stridentă, pe care o agravează bustul lui Coposu şi monumentul revoluţionarilor, la cele două capete ale pantei care coboară pe lîngă biserica Kretzulescu. Acest teren supraîncărcat ar avea dedesubt patru nivele, dintre care două destinate unui parking subteran. Rezultatul previzibil, în afară de şantierul deschis pentru cel puţin trei ani, ar fi frîngerea acestui spaţiu în compartimente sufocante, fără perspectivă. Agresiunea plănuită, de o brutalitate fără precedent, zădărniceşte orice încercare de a prezerva simbolurile identităţii oraşului. Fiindcă, aşa cum este, Piaţa Palatului, pe care ne-am grăbit a o numi "a Revoluţiei", nu e frumoasă, e chiar mai trivială decît pînă în 1989, dar, ca un chip îmbătrînit, poartă urmele vîrstelor succesive care ne-au făcut ceea ce sîntem. În prezent, coexistă acolo, oricît de dizarmonic, biserica pe care a clădit-o ginerele lui Brâncoveanu în 1722, palatul, din ale cărui etape vechi (1815, 1870) n-a mai rămas nimic, fiind refăcut de arhitectul N. Nenciulescu în 1930-1937, Fundaţia Regală (Biblioteca Universitară) care păstrează planurile lui Gottereau din 1891, deşi cu modificările la parterul faţadei adoptate după incendiul din 1989, fostul Minister de Interne al lui Carol al II-lea (1938) şi căsuţa din colţul străzii Dem. Dobrescu (cîndva Wilson, Kirov şi apoi Oneşti), coafată de o construcţie de sticlă după canonada din decembrie. Despre evenimentele şi oamenii care au plămădit acest spaţiu aflat în primejdie vom vorbi săptămîna viitoare.
