Platitudini reciclate
Un subiect care se dovedeşte de succes trebuie stors precum lămîia, pînă cînd nu rămîne decît coaja. Principiul nu funcţionează numai la Hollywood (Lethal Weapon 1, 2, 3, 4 etc.); îl regăsim în presa scrisă, la televiziune şi în practica editorială. Printre subiectele care au provocat în ultima vreme adevărate reacţii în lanţ se detaşează, de departe, acela al intelectualului angajat. Dicţionare, cercetări istorice docte, monografii, anchete, numere speciale de revistă: o recoltă absolut excepţională, mai ales dacă ţinem seama că intelectualii, după cum ni se spune, sînt o specie care există abia de un secol şi ceva şi care e pe cale de dispariţie. Printre nenumăratele cărţi pe această temă, unele sînt serioase şi solide, putînd fi consultate cu toată încrederea. Altele, în schimb, sînt simple compilaţii. În această ultimă categorie (larg majoritară) se înscrie şi foarte recenta carte a americanului Herbert Lottman, Scriitorul angajat şi ambivalenţele sale, cu subtitlul De la Chateaubriand la Mallarmé. Îl ştiam pe Lottman drept un poligraf conştiincios, autor de biografii şi reconstituiri istorice (Epurarea, Malul stîng) care, dacă nu străluceau prin originalitate, păreau cel puţin rodul unei documentări oneste şi temeinice. De data aceasta, improvizaţia sare în ochi: trebuia, e limpede, bătut subiectul cît e cald. Cartea e construită din trei secţiuni: prima se ocupă, previzibil, de afacerea Dreyfus, a doua, "Marii bărbaţi", îi are ca protagonişti pe Chateaubriand, Lamartine, Hugo, George Sand (prezenţa acesteia din urmă printre "marii bărbaţi" ar trebui, în mod normal, să stîrnească protestele mediilor feministe), a treia - "Modernii" - se limitează la Gide şi la Malraux. E vorba, în fapt, de o serie de schiţe biografice care nu aduc nimic nou. Biografii au împrumutat de la romancieri, se ştie, arta detaliului inutil. Aflăm, astfel, că după procesul în care a fost condamnat, Zola - hotărîndu-se să părăsească Franţa şi să se exileze în Anglia - "a luat un taxi" care l-a dus pînă la Gara de Nord. Familia lui a rămas în casa de la Médan, aflată practic în "stare de asediu": un necunoscut ar fi aruncat chiar - oroare! - un coş de gunoi în grădină. Pentru a înţelege atitudinea politică reacţionară a lui Barr
