Nimic despre metrosexuali...

TaylorMCD, men.style.com De cînd soru-mea s-a convertit la marxism-creştinism, am hotărît că epoca "-ismelor" a virat în neconcludent şi desuet. Stilurile de viaţă ne definesc astăzi mai mulţumitor decît ideologiile, aşa că, în locul vechiului dosar dilematic dedicat "-ismelor", vă propun o trecere în revistă a stilurilor de viaţă masculine alfa-sexuale. Folosirea acestor denumiri în contextul monden românesc şi pe hîrtia lucioasă tipărită se face încă timid şi împiedicat, iar situaţia seamănă pe undeva cu bancul în care octogenara soţie a unui filatelist le dezvăluie prietenelor ei senile că soţul ei este "sifilitic". Aşadar, dacă vă întrebaţi de ce sînt compuse denumirile stilurilor de viaţă contemporane cu adjectivul "sexual" şi regretaţi iarna "-ismelor" voastre, probabil că faceţi parte din tagma retrosexualilor, care reprezintă majoritatea covîrşitoare şi plictisitoare din România. Retrosexualul refuză cu obstinaţie să se preocupe de propria imagine şi respinge categoric deviaţionismul metrosexual. În versiunea hardcore, retrosexualul bea coniac Unirea şi crede că bărbaţii care se pensează sînt poponari. Übersexualii încearcă să capitalizeze cuceririle epocii metrosexuale şi să meargă mai departe: "über-ii" arată bine şi se îmbracă bine, dar nu sînt obsedaţi numai de propria imagine. Implicarea îi defineşte cel mai bine, spune Marian Salzman, tipa care a inventat termenul: dacă metrosexualii citesc Vogue şi Cosmo, übersexualii citesc The Economist şi The New Yorker. Icon-ul mişcării este Bono, solistul U2 şi artizanul campaniei Stop poverty now. †bersexualul refuză sexualitatea ambiguă şi teoreticieni ca Salzman susţin că avem de-a face cu revenirea masculului alfa heterosexual. Dacă lucrurile stau aşa, atunci ele stau trist. Dacă ele nu descriu decît aşteptările inventatoarei cuvîntului, atunci mai există o speranţă. Întrebarea care pare să-i macine cel mai des pe neofiţi este cum distingem un retrosexual de un übersexual? Răspunsul ni l-a dat de mult poetul: după vorbă, după port. Faţă de metrosexualitate, übersexualitatea e reactivă. Faţă de orice altceva, retrosexualitatea e nativă. Dacă inventatorul metrosexualităţii, Mark Simpson, avea dreptate cînd spunea că metrosexualitatea este masculinitatea mediată, adică masculinitatea raportată la media, retrosexualitatea poate fi descrisă ca masculinitate imediată, primară, în vreme ce übersexualitatea încearcă să fie masculinitatea remediată, terţiară. Ca să ieşim din acest răsfăţ preţios, vă propun să aruncăm o privire asupra unui specimen şi mai simpatic: tehnosexualul. În esenţă tot un metrosexual, individul are compulsii de shopping şi obsesii în legătură cu tot ce clipeşte, nu naşte pui vii şi se poate numi gadget. Unul dintre prietenii mei tehnosexuali deţine trei mobile, un Palm, un desktop PC, un iBook, un iMac şi un iPod şi le foloseşte simultan pe cel puţin două dintre ele în orice moment al zilei. Cel mai simplu mod de a-i atrage atenţia cînd ne aflăm faţă în faţă este să-i dau un BUZZ!! pe Messenger şi apoi să-i trimit un mesaj pe mobil, rugîndu-l să-şi deschidă YM-ul pe Palm dacă şi-a lăsat Mac-ul să descarce un film în altă cameră. Metrosexualul a fost cîndva definit simplist ca un bărbat hetero care arată ca un bărbat gay. Reacţia în faţa acestui schematism idiot a fost revoluţia (sau confuzia, după retrosexuali) apariţiei pansexualilor, a celor care refuză să califice experienţa sexuală după criteriul hetero/homo/bi, după numărul partenerilor sau după practicile sexuale. Pansexualul nu are un comportament obsesiv-compulsiv legat de sex, este doar o persoană cu o sexualitate extrem de relaxată. În lumea metro-, efigia pansexualului este pornosexualul: cel căruia nu-i pasă ce orientare sexuală are. Dacă în toamna anului trecut, revista Details (mica Biblie pentru metrosexuali) titra pornosexual pe copertă "Nu ne pasă dacă credeţi că sîntem gay", în primăvară, coperta anunţa cu litere şi mai mari noua orientare pansexuală: "E OK să fii gay!". Cred sincer că din această dilemă nu mai puteţi ieşi