Michael Jackson
"Nu-ţi pierde vremea discutînd sex cu copiii, rareori au ceva de adăugat." Începută - ca orice basm - printr-un "a fost odată" promiţînd paradisul pe video & în (compact-) discuri, povestea copilului-minune al secolului Pop pare a se-ncheia în ţăcănitul metalic al unui proces (-verbal)... Ştirile presupusei pedofilii a megastarului au transformat basmul în "fapt divers atroce". Această răsturnare spectaculoasă seamănă cu trezirea dintr-o vrajă - dar e(ra), oricum, o vrajă premeditată & artificială: imaginea Mozart-ului asexuat, produs aseptic al unui Hollywood-Disneyland Megastore, a corespuns - pînă la un punct - mitului Creatorului inspirat (dacă nu genial), mult-iubit ("Michael! Michael!!"), generos ("Heal the World"). Simulacrul nu prevedea şi sexualitate, căci opinia generală e că un copil ("Jacko" era văzut ca "un copil mare") nu are cunoştinţă de aşa ceva. Această necunoaştere face ca ipoteza cea mai plauzibilă (Jackson are o sexualitate infantilă, de tip "perversitate polimorfă") să nu fie luată în calcul; Freud nu e citit, probabil pentru că e aplicat zi de zi. Care imagine cîştigă? Evident, aceea a lui Peter Pan-devenit-Gilles de Rais. În şocul descoperirii (presupusului) "oribil secret", societatea reproduce - de fapt - plăcerea, deloc inocentă, pe care-o încearcă cei mici citind(-u-li-se) atrocităţile Căpcăunului din poveşti: se ştie că basmele, ca depozitare ale refulărilor colective, ascund lucruri cumplite. Ce e interesant, în această poveste, este felul în care realitatea pastişează ficţiunea; modul cum, pornind de la scenariul starului angelic izolat în lumea sa infantilă, e construită automat replica sa în negativ: monstrul! Care nu este altceva decît tot o proiecţie a ininteligibilităţii - & intangibilităţii - personajului. "Oricare înger este îngrozitor", spunea Rilke. Nefiind "ca toată lumea", e limpede că - şi în abjecţie - Michael Jackson trebuie să fie nemăsurat, "depăşind orice închipuire"... Ipoteza canibalismului (apărută la un moment dat) nu e, nici ea, decît proiecţia extremă a ancestralei fobii a albilor în privinţa negrilor. Altă explicaţie: pedofilia este "echivalentul contemporan" al canibalismului - negrul care mănîncă (= consumă sexual) copii albi... "Cazul Michael Jackson" este unul exemplar; doar că, spre deosebire de opinia comună (sprijinită în basme), "monstrul" însuşi este rupt în bucăţi şi mestecat în doze zilnice de aviditatea - nu mai puţin monstruoasă - a presei... (în Dilema, decembrie 1993)
