Les inrockuptibles nr. 500
(& următoarele) * Revista pariziană hebdomadară & inconturnabilă (cîtă vreme sînt abonat la ea, c/o Serviciile culturale franceze; merci bien!) este pentru mine precum Le Monde pentru colegul Cosaşu: indispensabilă. Chic & chiante pentru unii, care-o feminizează pentru a o fustiga mai bine, stîngisto-sexuoasă-şi-atît pentru alţii, care-o pluralizează ("Les inrocks"!) pentru a o diaboliza mai cu spor, ea este - de multă vreme - "Inrockul" fără de care săptămînile mele ar fi mult mai puţin informate & updatate... Nr. roz-aniversar (500 numere, orişicît!) conţine 500 de coperte + 500 de "histoires", prilej pentru un "mordu des Inrocks" să recupereze - măcar frunzăreşte - tot ce a scos revista de la începuturi (15 martie 1995) şi pînă acum. Aşadar: pe coperta numărului 1, dl Leonard Cohen în persoană, în rasă de călugăr budist şi-ncălţări Nike, pe un vîrf însorit de munte (Himalaya? California? Photoshop?), privind extatic lumina care vine din stînga într-o poză ezitînd iconic între contemplaţie zen şi escală alpinistă; pe ea scrie, cu litere albe, "Leonard Cohen entre ciel et terre": adică exact cum ni l-am imaginat - dintotdeauna - pe cel care ne-a dăruit "Famous Blue Raincoat" forever! L. C. mărturiseşte: "Îmi amintesc foarte bine de această fotografie. Sîntem în 1995, la 2300 m altitudine. Există o fantomă în robă neagră pe o stîncă din faţa intrării în Centrul zen din Mount Baldy. Fantoma este încă acolo. Graţie dvs., ea este încă acolo. Mulţumesc pentru lunga voastră prietenie". Ca orice publicaţie, şi Les inrocks are preferinţele ei - şi lucrul acesta se vede ("cu ochiul liber", ca să zic aşa) în recurenţa anumitor nume în cuprinsul celor 500 de numere ale revistei; le-am numărat: campioana (la nr. de coperte) este, de departe, Björk, care - de la prima apariţie, în nr. 14, şi pînă la cea mai recentă, nr. 456 - numără nu mai puţin de 9 entries! Este urmată, la o distanţă respectuoasă, de: Godard (JLG), Lars von Trier (LVT), Gus Van Sant (GVS), Wong Kar-wai (WKW), Bowie, Oasis, Tarantino, Lynch, Radiohead, PJ Harvey, Garbage, Placebo, Pulp, Air, Moby, Woody Allen, Almodovar, Nanni Moretti, Morrissey, Houellebecq... (În paranteză fie spus: cred că nu există satisfacţie mai mare - pentru o revistă culturală şi, fireşte, pentru un cronicar de orice: carte, film, muzică etc. - decît să constate că "timpul nu are răbdare" să-i confirme verdictele iniţiale: numele pe care a mizat sînt, într-adevăr, cele care rămîn! Închidem, cumva confirmaţi & auto-încîntaţi, paranteza...) Cele mai şocante coperte: Asia Argento nonşalant impudică, adică goală-goluţă, într-o poză alb-negru, ca o versiune decadento-trash la "L'origine du monde" a lui Courbet - pe 23 ianuarie 2001 (cu ocazia ieşirii pe ecranele pariziene a filmului său Scarlet Diva ); îi face pandant poza (tot alb-negru) semnată Helmut Newton, reprezentînd o femeie poliţist, de asemenea goală (& literalmente "puşcă"!), pusă pe copertă la moartea fotografului - pe 4 februarie 2004. Celebrissima poză "fotoşopată" a lui Nicolas Sarkozy (nr. 376/17.02.2003) în care politicianul - pe-atunci ministrul de Interne - este rujat, pudrat & peruzat/rimelat la ochi, cu cercei "Irina Loghin" etc.; coperta cîştigă, de altfel, premiul celei mai bune coperte pe anul respectiv. Rivalul lui "Sarko", Chirac, este pe coperta numărului 335 (24.04.2002) - numai că acel număr este "cu cîntec": iniţial, se făcuse o copertă cu Chirac în stil "poză oficială", în faţa faţadei de la Elysée, pe care se sprayase cu roşu: "Stop
