Kate, draga mea
Am vrut să-ţi scriu de mult, dar niciodată nu mi s-a părut momentul potrivit. Cu tine însă se pare că niciodată nu e prea tîrziu.
Cum să încep... Ca orice băiat sensibil, am trecut şi eu prin acel moment de maximă depresie amoroasă. Sufeream ca un cîine după A. şi simţeam că zidurile lumii se mistuiau încet şi etern. Tot ce citeam şi tot ce ascultam mi se părea că fusese creat pentru a mă simţi eu cît mai mizerabil. Rafturi lungi de bibliotecă, înalte suporturi de CD-uri, kilometri de peliculă şi de pînză îmi anticipaseră şi îmi aprofundau chinurile. Benjamin Constant, Holban, Cărtărescu, Dassin, Björk, Jay-Jay Johanson, Zeppelin, Wong Kar-Wai, Michel Gondry, Edward Hopper... toţi erau agenţii suferinţei mele.
Şi tu.
Era noaptea tîrziu, golisem a doua sticlă de pinot noir, cînd m-ai găsit tolănit pe covor, zăcînd în lumina difuză de pe VH-1. Purtai o rochie roşie roşie cu mîneci largi şi franjurată în partea de jos, ciorapi roşii şi ei, un brîu negru precum părul tuns neregulat... Erai o fantomă adolescentă cu buze aprinse, ochi mari şi cercei lungi, care rătăcea într-o pădure cu copaci rari, goi şi înalţi. Şi dansai! Dansai? Dansai într-un fel nemaivăzut vreodată la TV, un dans spastic, de neînţeles, inefabil ca un ritual magic... Mă chemai din corpul tău posedat de singurătate, îmi spuneai - bizar - Heathcliff, mă chemai cu vocea octavică să mă întorc, dansînd în transă dansul acela dezaxat, pînă la epuizare, ţintuindu-mă cu privirea speriată şi goală pe care trebuia să o umplu cu lacrimile mele... Îmi cîntai ascuţit-modulat: "How could you leave me / When I needed to possess you? / I hated you. I loved you, too // Bad dream in the night / They told me I was going to lose the fight / Leave behind my wuthering, wuthering / Wuthering heights... Heathcliff, it's me - Cathy! / Come home, I'm so cold! / Let me in-a-your window... / Let me have it / Let me grab your soul away...", iar eu rămîneam uluit, cu corpul îngreunat de pierderea dragostei ca o ancoră în covor. Ah, Kate! Atunci am simţit că trec dincolo. Mi-ai făcut atît de mult rău cu videoclipul la "Wuthering Heights" (debutul tău absolut - ca să vezi - chiar în anul în care eu mă năşteam, şi nici nu citiseşi cartea lui Emily Bronte...), încît tot ce-mi mai rămăsese pe lume era să adun ce mai poate fi adunat.
Acum sînt relativ bine. Îţi scriu această scrisoare într-un mic apartament dintr-un mic cartier care se cheamă Giuleşti, revista care mi-o va publica îşi are sediul în spatele unei poşte, dar ştiu că tu nu vei citi această scrisoare niciodată. Mi-a făcut bine să mă regăseşti cu noul tău album, Aerial. Vocea ta blîndă, tandră, senzuală, ca o iubită ce şopteşte poeme bizare între faldurile cearşafului, mi-a amintit.
Pentru miile de cititori care te substituie chiar în acest moment şi pentru a celebra anonimele noastre rătăciri, voi susura în urechile hîrtiei de ziar un fragment din cîntecul "Somewhere in between": "Somewhere in between / The waxing and the waning wave / Somewhere in between / What the song and silence say / Somewhere in between / The ticking and the tocking clock / Somewhere in a dream between / Sleep and waking up / Somewhere in between / Breathing out and breathing in / Like twilight is neither night nor morning..."
Te îmbrăţişez.
Al tău, Marius-Victor
