Fotografii cu scriitori (...pe perete)

Sabin DĂNIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 131 din 27 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Înainte de a fi canonizat de Platon (şi intens abstractizat), termenul grecesc eidos definea extrem de simplu înfăţişarea, forma sau chipul unui corp anume. Homer este cel dintîi auctor care-l investeşte cu acest prim înţeles: ceea ce se arată. Ulterior, presocraticii (mai cu seamă atomiştii) aveau să atîrne eidos-ului o semnificaţie în plus: noţiunea de proprietate caracteristică sau "tip". În sfîrşit, Platon va complica şi mai mult lucrurile, alipindu-i dimensiunea inteligibilităţii lăuntrice. Eidos, adică înfăţişare, formă, chip, tip caracteristic sau inteligibilitate lăuntrică, deopotrivă. Prima mea întîlnire cu fotografia unui scriitor a fost una "homerică". Iar eidos-ul nemijlocit, chipul bărbos al lui Creangă. De fapt, mi-e cu neputinţă să mi-l închipui altfel pe Creangă decît aşa cum l-am zărit atunci, copil fiind, pe coperta a II-a a volumului Amintiri din copilărie: un nene bărbos şi sobru, colorat intens în sepia. A urmat (cred) Eminescu cu poza lui oficioasă din perioada studiilor la Viena: frac, cămaşă albă şi papion, frunte imensă, părul pieptănat pe spate, ochi pătrunzători de teuton. După ce ajungi (dacă ajungi) să ai, mai întîi, varii intimităţi cu inteligibilitatea lăuntrică a unui autor, întîlnirea ulterioară cu chipul său poate deveni, uneori, un şoc. Există chipuri de scriitori care parcă prelungesc cumva, în arhitectura propriei figuri, edificiul tautologic al propriilor texte. Alţii, dimpotrivă, par aşezaţi ilicit lîngă caligrafia numelor şi a operei care i-a consacrat. Cînd am zărit întîia oară chipul lui Bacovia (o poză din amurgul vieţii, făcută foarte probabil după ce autorul se stabilise în Bucureşti) am fost ferm convins că nici o altă imagine nu poate încarna mai plenar lirica poemelor din Plumb: doi ochi trişti, pleoape căzute, obraji supţi şi bolnăvicioşi ca de ftizic. Mi se părea că poza lui Bacovia nu e altceva decît reprezentarea vizuală, "eidosul homeric", a poemelor sale. În schimb, Alexandre Dumas m-a dezamăgit. Citisem Cei trei muşchetari, Contele de Monte Cristo, Laleaua neagră şi mi-l reprezentam pe auctor, habar n-am de ce, subţirel, angelic şi blond. Aproape că mi s-a făcut rău cînd l-am descoperit într-o bună zi, în paginile unui almanah literar, privindu-mă jovial cu aerul lui boem şi neserios. Care va să zică, tipul ăsta obez cu ten tuciuriu şi obraji cărnoşi era marele Dumas? Da. El era! Cu toate astea, adevăratul climax al dezamăgirii, trecînd succesiv prin figura nebănuit de rotundă a lui Sadoveanu, prin cheliile surprinzătoare ale Şcolii Ardelene, prin alte zeci de eidos-uri distorsionate, aveam să-l ating cu scriitorul Pearl Buck. În fond, cine Dumnezeu s-ar fi gândit că e o femeie!? Mă rog... Imediat după Revoluţie am trăit cea mai isterică perioadă în ceea ce priveşte obsesia mea cu fotografiile scriitorilor. Decupam tot ce prindeam şi lipeam pe perete. Găsisem un soi de antologie a scriitorilor români unde fiecare autor avea alături de fişa bibliografică şi cîte-o poză din care, după caz, rînjea, zîmbea reţinut sau privea, constipat, obiectivul. I-am decupat pe toţi şi i-am lipit pe perete. Ediţiile vechi din BPT (cele bleu) aveau toate, pe a doua pagină, poze cu autorul. Într-una din ele aveam să-l descopăr pe bătrînul Tolstoi cu plete ninse, prelungi şi barbă albă, ca a soliştilor de la ZZ Top. L-am rupt fără milă şi l-am lipit pe perete. Curînd, pereţii mansardei mele arătau ca un muzeu cu sute de ochi de celuloid. Erau acolo, îngrămădiţi de-a valma, paşoptişti sobri, junimişti galanţi, semănătorişti marţiali, şaizecişti derutaţi sau proletcultişti fără pic de spiritualitate în ochi. Mărturisesc că îi iubeam pe toţi deopotrivă. Azi, cînd m-am familiarizat cît de cît cu idiosincrasiile care domnesc în lumea literaţilor, vreau să le cer iertare unora dintre ei pentru că i-am alăturat, cu nimicnicie, altora. La cît am realizat ulterior că se urau, nu e exclus ca, după ce stingeam lumina, la adăpostul întunericului, o parte din ilustrele feţe să înceapă subit a se strînge de gît. Tot după ’90 am început să mă abonez la revistele literare. Cumpăram cu fervoare şi fără selectivitate (cum avea să mă deplîngă sora mai versată a unei amice) Literatorul lui Marin Sorescu, Luceafărul lui Ulici, Adevărul literar, România literară, Convorbiri literare, Contrafort, Contrapunct, Cuvântul, Apostrof, Dilema etc. Revista Luceafărul publica număr de număr o rubrică cu fotografiile scriitorilor, intitulată "O istorie ilustrată a Literaturii Române văzută de Ion Cucu". Acolo aveam să-i văd în zeci, sute de ipostaze cam pe toţi scriitorii postbelici şi nu numai, pe membrii Cercului de la Sibiu, pe Ştefan Augustin Doinaş, pe Nicolae Balotă, cel veşnic radios şi liniştitor, mustind a bonomie şi galanterism, pe Ion Negoiţescu, subţire şi rafinat, pe I.D. Sîrbu explicînd mai mereu, monumental, cîte ceva, pe dyonisiacul Fănuş Neagu, pe Nicolae Breban, incredibil de tînăr, ori pe criticul Perpessicius scrutînd lumea prin ochelarii săi neverosimili. Dacă se întîmpla să nu am vreunul din autori, îl decupam pe loc cu parcimonie şi-l lipeam, invariabil, pe perete. Dacă se întîmpla să-l am şi să-l iubesc nespus, îl mai decupam o dată. Nichita a fost, cred, cel mai decupat poet. Îi rezervasem un spaţiu privilegiat, lîngă celebrul portret al lui Dostoievski pictat de Vasili Petrov. Multe dintre poze îl înfăţişau declamîndu-şi poemele, în decoruri bucolice, aşezat pe vreo bancă, avînd toamna drept fundal (frunze şi plopi în neştire), sau în spaţii închise privind încercănat, cu ochii lui aproape hipnotici, obiectivul. Restul imaginilor imortalizau secvenţe colective de pe la Uniune, ori agape literare în care mai totdeauna cineva era surprins perorînd, citind, ţinînd un "speech" sau zîmbind curtenitor către aparat. Apăreau acolo, discret, şi poete pe care le îndrăgeam, precum Nina Cassian (cu profilul ei savuros de Cleopatră) ori Ana Blandiana, frumoasă ca o zeiţă, flancată mai mereu de bărbaţi perciunoşi şi curtenitori. Ani de zile am trăit ca un criminal care-şi cultivă imaginea victimelor, tapetînd pereţii în neştire şi trăind nostalgii de iconodul. După Nichita a urmat Mircea Eliade. Apoi Mihail Sebastian. Apoi Cărtărescu. Apoi... într-o bună zi a trecut pe la mine un prieten şi mi-a spus că, decât să cultiv imaginile scriitorilor, mai bine le-aş cultiva ideile. Vorbele lui mi s-au părut atât de profunde, încît i-am făcut o poză. După care l-am lipit pe perete.

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cînd o să se oprească?
Într-unul din articolele precedente, pomeneam în treacăt de o casă "închisă şi pustie" din Piaţa Romană, chiar lîngă Academia de Studii Economice. Acolo, la nr. 7, a fost casa profesorului Lalu....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Prin biblioteci (II)
Iată, aşadar, cîteva din temele pe care le dezvoltă Alberto Manguel (folosesc versiunea franceză, La Biblioth
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
În pat
O revistă lunară (bogat) ilustrată, care se prezintă - cam ambiguu - drept "cea mai curajoasă revistă de femei", publică în numărul din luna aceasta o mică anchetă pe tema "Ce faci în pat cînd nu dorm...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Atenţie! Pericol de prăbuşire
Ce-şi poate dori cineva mai mult decît să i se ridice o statuie chiar în faţa casei în care a trăit?...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Pasolini şi lupta de clasă
Cinematograful se numea, la început, Studio Cujas, după numele străzii pe care se află (în plin Cartier Latin, între Sorbona şi grădina Luxembourg)....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Parcul Bordei
Cînd scriu aceste rînduri nu ştiu încă soarta Parcului Bordei, pe care era vorba să o decidă ieri Consiliul municipal, la a treia reexaminare a unei situaţii extrem de încîlcite....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Spiritul sărbătorilor de iarnă
Anul acesta am hotărît, ca şi anul trecut, că nu voi "face" brad....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Acum o suta de ani în Bucureşti
Alături de observaţii de fiecare zi privind degradarea oraşului nostru, aici va fi vorba, măcar uneori, de cărţile care au ceva de spus despre înfăţişarea de altădată a Capitalei....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Proprietatea intelectuală în Europa Centrală
La Brno, în mijlocul Europei, a avut loc conferinţa despre legislaţia ciberspaţiului, la care am avut, şi eu, un cuvînt de spus. Am văzut acolo că spaţiul fizic, tangibil, este deja bine legiferat....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Încă un incendiu suspect?
Se răspîndeşte sistemul de a distruge casele vechi pentru a reintroduce terenurile în circuitul imobiliar. Se pare că, de mai mulţi ani, el se practică şi la Moscova....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Regia Autonomă de Tîlhărie Bucureşti
- scrisoare deschisă dlui Gheorghe ARON, director RATB - Bună ziua, mă numesc M. Chivu şi sînt dependent de transportul în comun....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Skyline
Ce ne lipseşte într-un oraş ca al nostru? Un răspuns la care nimeni nu pare să se gîndească ar fi: dangătul clopotelor, măcar duminica dimineaţa, şi cerul de deasupra noastră....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre o umbrelă
Masă în bucătărie. Într-un colţ al ei stă un personaj numit Eu. În colţul opus, alt personaj, cu un nume la fel de spectaculos ca al primului, Tot eu. În alt colţ, stă cuminte o umbrelă....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Casa colonelului
Scopul în care sînt scrise, de la o săptămînă la alta, aceste rînduri, este dublu....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Tărăşenii
"Dacă stai la masă la unul din cei mari, ia seama ce ai dinainte: pune-ţi un cuţit în gît, dacă eşti prea lacom. Nu pofti mîncările lui alese, căci sînt o hrană înşelătoare....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O ticăloşie
Acum două săptămîni, în nr. 145 al Dilemei vechi (3-9 noiembrie), am scris despre Casa părăsită. Adresa ei este nr. 1 de pe strada Theodor Ştefănescu....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
C(in)e mai e britanic?
Discuţia despre clişeele şi stereotipurile din cinematografia Regatului Unit, care a urmat ultimei proiecţii de la cinema Studio din cadrul Festivalului de Film Britanic, a evoluat spre tema identităţ...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
După prima şedinţă
În Bucureşti şi în ţară, soarta vechii arhitecturi româneşti, atît de vulnerabilă, interesează doar pe cei, puţini şi încă răzleţi, care au înţeles că forma cea mai expresivă a identităţii noastre naţ...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
N-am nici o scuză
Mă scuzaţi că vă deranjez, sper să nu vi se pară exagerat dacă o să vă rog să vă faceţi puţin timp să citiţi această rubrică, acest articol, vreau să zic, ştiţi, nu e chiar o rubrică, adică, sigur, ar...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Casa lui Rapino
În această dimineaţă însorită, una din ultimele ale toamnei, un bărbat în salopetă albastră sapă în grădină....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Google reorganizează informaţia erotică
Considerînd, pe bună dreptate, că dragostea este, în esenţa ei, o simplă problemă de căutare, Google a anunţat cu cîteva luni în urmă că va lansa versiunea beta a noului său produs, Google Romance (ww...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Casa părăsită
Numai Dumnezeu ştie cîte case din Bucureşti sînt părăsite şi lăsate să se macine în mizerie....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
To blog or not to blog
Îndemnată să-şi noteze fragmentele de existenţă cotidiană, fără nici o preocupare stilistică, fără efort analitic sau dorinţă de transfigurare, cu automatismul care ar fi, chipurile, garantul autentic...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mărcuţa
Ascunsă în dosul unei cortine de blocuri, în stînga şoselei Pantelimon, cum apucăm drumul spre ieşirea din Bucureşti, bisericuţa pe care o caut iarăşi, după ani şi ani, apare la capătul străzii Biseri...

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.