La urma urmei, cred că acesta este rolul unui juriu, să aşeze, în dreptul premiilor puse în joc, filmele care le merită. În cazul nostru, al celor chemaţi să judecăm lungmetrajele de ficţiune, munca nu a fost nici prea grea, nici prea uşoară. Titlurile dintre care aveam de ales cele trei premii (plus două menţiuni) erau în număr doar de şapte, ceea ce este o înlesnire. Pe de altă parte, valorile relativ apropiate ale cîtorva dintre ele puteau da puţin de furcă. Acesta a fost punctul meu de vedere, eu considerînd selecţia omogenă, spre deosebire de altă opinie care a calificat-o de "inegală". Drept să spun, nu văd cum ar arăta un grup de filme ale căror dimensiuni se suprapun perfect. Nici la marile competiţii, cele care vehiculează peste douăzeci de creaţii, nu găseşti un bloc de şapte "egale". Oricît ar fi el de festival de categorie A, nu pleci acasă cu mai mult de trei-patru filme candidate sigure la un loc în cinemateca personală. Dacă de la "Anonimul" ne-am ales cu trei - să zicem - înseamnă mult. Primul s-a impus, pentru toţi membrii juriului, Heaven’s Doors al tinerilor fraţi marocani Swel şi Imad Noury. Mai importante, poate, decît argumentele profesioniste ale colegilor mei, mi se par intuiţiile unor tineri spectatori care mi-au mărturisit că aceasta ar fi fost şi alegerea lor, cuceriţi fiind de traseul narativ al destinelor încrucişate din povestea de pe ecran. Fără să neg calităţile camerei aceluiaşi film, căruia i-a revenit, în cele din urmă, şi Premiul pentru imagine, aş fi dorit să fie luat în discuţie, din acest unghi, şi Batalla en el ciello, al lui Carlos Reygadas. Chiar dacă cineastul mexican mi s-a părut prea îndîrjit în voinţa lui de a-şi afirma un stil regizoral (la debutul cu Japon era mai potolit, de aceea, poate, şi mai convingător), contribuţia operatorului Diego Martinez Vignatti rămîne remarcabilă. Oarecum stînjenit, la început, de iminenţa aducerii în prim-plan a colegului său Panahi, preşedintele juriului, Bahman Ghobadi, a consimţit că Offside merită premiul pentru regie. Cît despre Iceberg, aflat pe mica listă a preferinţelor tuturor, aplauzele amfiteatrului, în momentul anunţării Premiului publicului, ne-au spus că nu ne-am înşelat asupra acestei comedii belgiene despre seducţia periculoasă a logicii duse pînă la ultimele ei consecinţe.