citit auzit
Săptămîna trecută m-am întîlnit pe stradă cu un tînăr specialist în literatura franceză, care mergea - unde altundeva? - la Institutul din Bd. Dacia... Am bavardat, nu-i aşa, despre una-alta şi, pornind de la un "3,14" al meu despre grevele din Franţa, am convenit lejer: francezii sînt anti-liberali. (Din punct de vedere economic, of course.) Ne-am despărţit, am ajuns acasă şi am deschis televizorul; pe TV5, invitatul Jurnalului era un domn - Jacques Marseille - care tocmai a publicat o carte cu titlul Du bon usage de la guerre civile en France. Ce spunea dl Marseille? Că francezii sînt... antiliberali! Admiţînd că acesta este deja un truism, mai picant este altceva: faptul că dl J.M. consideră că acest antiliberalism are o lungă istorie, care se întinde de la mareşalul Pétain (ostil industrializării Franţei) la Laurent Fabius şi José Bové... Ce caracterizează - după J.M. - Franţa de acum şi de ieri este accentul ("ascuţit"!) pus pe agricultură şi teama (cu "accent grav") de a aplica reforme liberale numite ca atare: Mitterrand, de pildă, a dat mînă liberă reformelor economice, dar s-a ferit să le prezinte ca atare. Întrebat despre "fuga creierelor" şi stadiul cercetării ştiinţifice în Hexagon, dl Marseille a mai avut o expresie fericită: "Cercetătorii francezi caută, cei americani găsesc". Dacă adaug la acestea cuvintele lui Serge Dassault, un mare industriaş francez invitat tot pe TV5, la emisiunea "Télématin" - "Stînga este conservatoare. Dreapta este revoluţionară" (!) -, avem un tablou pasionant (vezi grevele anti-CPE) şi cît se poate de paradoxal (vezi afirmaţiile lui S.D. şi J.M.) al "spiritului francez în acţiune"... Oarecum în aceeaşi zonă - a faptelor paradoxale - se plasează şi editorialul lui Ionuţ Chiva din Prezent (nr. 9, din 30 martie a.c.), "Stîngisme de discotecă"; pornind de la premisa că generaţia sa "este clar hedonistă" şi că stînga are "avantajul de a fi spălată estetic", Chiva propune o ieşire din cercul vicios (şi vid) al angajării "soft", de tip cool, şi o depăşire a contestaţiei "stilizate", consumist-anticonsumiste (tricouri cu Che Guevara, graffiti & stencils...), printr-o "stîngă pragmatică" - şi "fierbinte" - care să lase în urmă "ravagiile ludice ale postmodernismului". Cum - şi unde, şi de ce - se va petrece conversiunea cu pricina, şi mai ales cum se va "pupa" această stîngă ideologic-fermă (şi, se presupune, ascetică şi inflexibilă) cu hedonismul generaţiei sale - poetul nu ne mai spune... Un lucru e sigur, mi se pare mie: nu va fi un French kiss! (a. l. ş.)
