citit auzit

Din Brăila la Hollywood Două prezenţe româneşti în numărul 534 (septembrie a.c.) al prestigioasei reviste franceze Positif... Nu, nu este vorba (iar!) despre Moartea domnului Lăzărescu - la cîte premii a primit şi continuă să primească, e şi greu să ţii pasul cu el - ci de doi... critici! Ei, da, critici: am păstrat special această ştire pentru numărul despre Critică al D.v., ca să fie "la temă" (asta a fost o glumă). * Prima - în ordinea importanţei şi a întinderii, dar şi pe motiv de "ladies first" - este Dominique Nasta (alias Domnica Nasta-Cunescu, fiica marelui latinist Mihai Nasta), maître de conferences la Université libre de Bruxelles şi autoare a entry-urilor despre Cinema-ul românesc în prestigiosul dicţionar de film editat la Einaudi, în Italia. D.N. scrie - în Positif - un foarte interesant articol despre Peter Lorre, actorul hollywoodian (cunoscut din filme precum Casablanca şi Şoimul maltez) care - puţină lume non-cinefilă ştie - s-a născut la poalele Carpaţilor de nord (în 1904) ca "Ladislaw (Laszlo) Löwenstein", nepot al unui rabin; şi mai puţină lume ştie că "Löwenstein"-încă-nedevenit-Lorre a petrecut cîţiva ani la Brăila, unde a urmat şcoala germană, că a fost bun prieten cu Brecht (pe care l-a cunoscut în 1928) sau că - în fine - numele de "Lorre" este găselniţa (simplă inversare a silabelor din cuvîntul "rolle", care are acelaşi sens în germană ca şi în română) a lui Jacob Moreno, creator al Teatrului de Improvizaţie din Viena şi mai tîrziu, în SUA, al "sociometriei" (un fel de terapie prin teatru, "undeva între sociodramă şi prihodramă", explică D.N.), care va avea o influenţă considerabilă şi asupra fondatorilor lui Actors Studio şi al Method Acting. Lorre a fost, pînă la plecarea în Statele Unite, unul din actorii cei mai fascinanţi - şi mai căutaţi, din această cauză - ai teatrului de avangardă german (a frecventat trupa lui Max Reinhardt, a jucat într-o piesă experimentală a lui Marie Louise Fleisser etc.) şi - fireşte - personajul emblematic al Răului-în-stare-pură, asasinul de copii din M (1931), primul film sonor al lui Fritz Lang (D.N. aminteşte "ironia sorţii" că, inspiraţi de M, naziştii vor folosi această imagine a "evreului malefic" în filmele lor de propagandă, deşi, iniţial, înşişi Hitler şi Goebbels făcuseră elogiul actorului!); odată cu plecarea la Hollywood însă, acest "rolle" - care l-a marcat - avea să-şi pună amprenta pe filmografia sa ulterioară, Lorre fiind distribuit cu precădere în roluri de psihopat sau criminal sau amîndouă la un loc: cum spune D.N., "Personificarea convingătoare din M îl consacră definitiv pe marele ecran pe Lorre, atunci în vîrstă de numai 28 de ani, făcîndu-l însă, potrivit biografilor săi americani, prizonierul type-casting-ului de veşnic rău, de care-i va fi imposibil să scape". D.N. (care-şi intitulează articolul "L'étrange cas de Peter Lorre", aluzie la romanul lui Stevenson despre Dr. Jekyll şi Mr. Hyde) găseşte că această etichetă este întrucîtva exagerată şi continuă să prezinte o parte din cele (nu mai puţin de) 80 de titluri, demonstrînd că filmografia lui Lorre este mai nuanţată decît pare la o primă impresie. De fapt, "actorul nu cedează decît în aparenţă exigenţelor type-casting -ului, chiar dacă, în presă, se complace practicilor promoţionale legate de imaginea impusă: ŤCa să fiu imitat, nimic mai simplu nişte ochi de ouă moi şi un glas de alcov.»" Hitchcock îl distribuie în două din filmele sale majore din perioada britanică (The Man Who Knew Too Much, 1934, şi Secret Agent, 1936), unde Lorre - căruia "maestrul suspansului" îi dăduse carte blanche după ce-l văzuse în M (autorizîndu-l să-şi spună fonetic dialogul în engleză!) - "dejoacă stereotipia prin recurgerea la frazarea teatrală de tip brechtian", explică D.N.; Von Sternberg apelează la el pentru Raskolnikov din Crimă şi pedeapsă (1935), "care rămîne una din cele mai bune ecranizări" ale romanului dostoievskian; în fine - titlul cel mai spectaculos înainte de plecarea în SUA -, Mîinile lui Orlac al lui Karl Freund (acelaşi an) îi oferă rolul unui chirurg sadic care grefează unui pianist mîinile unui asasin... După Şoimul... lui Huston şi celebrissima Casablanca a compatriotului său Curtiz, care-l fixează în postura unor "ticăloşi torturaţi cu sexualitate ambiguă" (asigurîndu-i totodată - aş adăuga - gloria postumă definitivă prin intrarea în... muzica rock: vezi piesa "The Friends of Mr. Cairo" a lui Jon Anderson, referire directă la personajul său - "Joel Cairo" - din Şoimul maltez!), Lorre mai joacă - aproximativ acelaşi rol - în cele două filme ale lui Jean Negulesco, The Conspirators şi The Mask of Dimitrios (1944), unde cuplul Lorre-Sidney Greenstreet (deja rodat în filmul lui Huston) devine o "dublă figură impusă" a ceea ce s-a numit "thriller-ul cosmopolit". Încă un rol savuros - în care parcă-şi "deconstruieşte" propria imagine - în comedia Arsenic şi dantelă veche a lui Capra (acelaşi an), după care Lorre devine, pur şi simplu, brand-ul "Peter Lorre", apărînd în ecranizări populare după Jules Verne şi sfîrşind în horror-uri marca Roger Corman... În 1954 (zece ani înainte de moarte) juca din nou alături de Humphrey Bogart - partenerul său din Şoimul... şi Casablanca -, tot într-un film de John Huston: Beat the Devil. Scenarist: Truman Capote! Atunci, replica lui adresată lui Bogey - "ca un clin d'oeil autobiografic în direcţia unei Americi care l-a salvat, amintindu-i însă la tot pasul originile sale europene", spune Dominique Nasta - este memorabilă: "Sînt ca un frate mai mare pentru tine, căci vin dintr-o cultură mult mai veche decît a voastră... La noi, un copil de şase ani ştie mai mult decît bătrînii de la voi". * Al doilea nume românesc din revista franceză este cel al directorului Festivalului "Transilvania", Mihai Chirilov; făcînd "Bloc notes"-ul publicaţiei pentru luna iunie a.c. (una din rubricile obligatorii ale revistei), Pierre Eisenreich începe prin a aminti de prima ediţie a festivalului "Alba Regia" - "singurul festival internaţional din Ungaria" -, pentru a o vira foarte repede ("prima ediţie" a fost, din pdv organizatoric, un fiasco de proporţii!) înspre... a patra ediţie a TIFF-ului românesc. Iată paragraful-giruetă, cu răsucire de 180 grade: "Manifestarea se desfăşoară la Szekesfehervar şi beneficiază, împotriva oricărei aşteptări, de colaborarea românească a lui Mihai Chirilov, programator infatigabil care oficiază de asemenea pentru cel mai important festival din România, "Transilvania International Film Festival" de la Cluj, a cărui a patra ediţie avusese loc cu o săptămînă mai devreme. Am asistat la ediţia din 2004, care a fost impresionantă prin profesionalism şi primire călduroasă..." Trăirăm s-o vedem şi p-asta: un străin să vorbească despre Ungaria, ca apoi să laude Transilvania noastră! (a. l. ş.)