Cine-l enervează pe contribuabilul din mine
Aşa, de început, mă calcă uşurel pe nervi tupeul unor Mitici de la Liga (Ne)Profesionistă de Fotbal şi al preşedinţilor de cluburi de fotbal din România. Oamenii ăia au privatizat - şi, cică, profesionalizat - fotbalul românesc, adică au preluat cluburile, făcînd, de sanchi, pe investitorii, apoi le-au umplut de datorii şi şi-au umflat conturile prin vînzarea de carne vie de fotbalist. Iar acum, cînd cluburile se văd obligate să plătească, Miticii şi Săndicii cer ca statul să investească în renaşterea fotbalului românesc. Să achite nota de plată a şmecheraşilor şi, eventual, să le mai pregătească o serie de carne vie şi performantă, pentru ca "profesioniştii" s-o vîndă în străinătate. Adică statul să ia bani de la mine şi să le dea specialiştilor în dezastre din fotbal. Păi, dacă fotbalul românesc e profesionist, nu trebuie să se descurce singur? Reclame, drepturi de difuzare, un Abramovici sau măcar un Becali care să investească în fotbal s-or mai găsi. Să-şi crească Liga tineri fotbalişti - dacă o vrea vreun tînăr să se apuce de o meserie în care e plătit doar cu salariul minim pe economie! (Cum? Aia e numai pe hîrtie, ca să nu plătească impozite la stat, cum plătesc eu? Mă rog, asta e treaba Gărzii Financiare.) Iar dacă fotbalul românesc a ajuns prioritate naţională (calculatoriştii să ţină ciocul mic!), atunci să-l naţionalizăm. În orice caz, nu vreau ca banii mei să fie aruncaţi în groapa aia puturoasă. Ce, handbalul nu e bun? Sau oina? Iar dacă vreau să finanţez fotbalul, mă duc pe stadion şi plătesc bilet de intrare. Ştiu pe ce dau banii. Gata, m-am înfuriat! Mai ales că semidocţii ce vorbesc de strategii în fotbal sînt răul cel mai mic pentru contribuabil. Ce te faci însă cu învăţămîntul... să zicem universitar? Acolo sigur se duc o parte din banii mei. Şi nu vreau! Nu vreau să dau bani pe un pretins obiect de interes naţional, care devine încet-încet o adunătură de clanuri de familie! Să plătesc cheltuielile lunare ale numeroaselor familii universitare care s-au oploşit prin centrele mari? Adică înainte de 1989 - exemplu real - un fiu de "universitar" o dă în bară la examenul de admitere la facultatea unde-i tata, dar tata îi găseşte lucrarea şi, cu ajutorul amicilor de-aceeaşi teapă academică, îi măreşte nota odraslei. Domnul Goe intră, iar cineva pică în locul lui. Apoi în facultate Goe ia numai 10, căci e fiul lui tata, încheie cu brio şi devine şi el cadru universitar în facultatea unde în mod normal n-ar fi fost bun nici de student. După 1989 fenomenul a luat o altă formă, întîlnită mai ales în domeniul în care poţi omorî oameni: la Medicină. Loaza nu intră la stat, dar se înscrie la o facultate particulară cu plată (unde adesea predă şi are acţiuni chiar tăticu' sau mămica). În anul următor, graţie rezultatelor excepţionale şi moştenirii genetice, fiul/fiica/nepotul.../pila este transferat semilegal la facultatea de stat. Termină cum laude , desigur, şi adesea rămîne preparator acolo - dacă se poate, la tata sau mama în catedră. O variantă la înscrierea la o facultate particulară e înscrierea la o facultate de peste Prut, de unde se face iarăşi transferul penibil la facultatea de stat din România. Ei bine, spuneţi şi voi: pe asemenea învăţămînt să-mi arunce statul banii din impozite? Pe clanuri şi famiglii? Dacă ar face cineva o listă cu toţi fiii, fiicele, nepoţii, nepoatele, nurorile şi ginerii din universităţile de la noi, aţi vedea că profesorii universitari tind să devină un fel de castă, ce se înlocuieşte doar ereditar, ca o monarhie. Desigur, printre ei se ascund şi destui inşi capabili, dar pe ei nu-i plîng: şi-ar găsi oricînd locuri mai bine plătite. Şi nu vreau să plătesc mediocri academizaţi de tata, care apoi scot pe bandă medici şi profesori şi ingineri mediocri, ca peste ani, din nepricepere, studenţii ăstora să mă trateze aiurea, să facă poduri care-mi cad în cap sau să-mi educe copiii cum dă Dumnezeu. Ar însemna să-mi finanţez propria distrugere. De fapt, cît timp îmi plătesc corect impozitele, exact asta fac. Fiindcă veni vorba de famiglii, acum chiar mi-a sărit ţandăra rău de tot. Mi-am amintit că dau o grămadă de bani şi pentru SRR şi SRTV, adică radioul şi televiziunea de stat. Pentru instituţiile care au răstălmăcit adevărul şi la Revoluţie, şi la mineriada din 13-15 iunie 1990, şi sub Iliescu, şi sub Constantinescu, şi sub Iliescu, şi-s gata s-o facă şi sub Băsescu. Îi plătesc (şi-s plătiţi bine de tot!) ca să mă mintă. Plătesc servitori care le fac servicii altora. De vreo două luni văd la TVR personaje care între 2000-2004 nu apăreau decît din greşeală, în schimb nu mai văd personaje omniprezente acum un an, doi. Văd filme curajoase făcute în 1999 şi ascunse pînă în 2005. E trist şi penibil şi enervant. Iar acum, că s-au schimbat şi şefii SRR şi SRTV, să vedeţi ce-or să răsară cu pîra la noii şefi pupincuriştii de serviciu, care or să declare cît au fost ei de oprimaţi. O să vedem şi-o să auzim dezvăluiri pline de curajul ridicol al celor gata să laude pe oricine ţine lingura lîngă borcanul cu miere. Vorbeam de famiglii. Păi, Radioul şi Televiziunea - la Bucureşti şi în ţară - sînt adevărate oaze de vacanţă pentru diverse clanuri. Părinţi, bunici şi nepoţi se adună la salariul de stat şi freacă media pe banii mei şi-ai altora, ba chiar, făcînd asta - adică nimic -, se simt superiori plebei care-i plăteşte. Risipitorii şi ţîfnoşii parlamentari parcă mă enervează mai puţin. M-am gîndit mai bine şi mi-am dat seama că pentru noi, cetăţenii de rînd, e mult mai bine ca o mare parte din ei să stea şi să doarmă în Casa Poporului, cu nasul pe "Fata de la pagina 5". Altfel, lăsaţi în lume, ar putea provoca mai multe nenorociri. Unii sînt profesori universitari, alţii oameni de fotbal, alţii medici. A, şi mai plătesc şi asigurări de sănătate... de ce, Dumnezeule? Ca să-mi cumpăr singur seringi şi tifon? Ca să plătesc pe medicamentele aduse din străinătate mai mult decît dacă le-aş lua direct de acolo? Că, dacă judecăm comparativ cu ce plătesc europenii, preţurile la medicamentele străine aduse la noi sugerează că românii ar cîştiga, în medie, 2.500-3.000 de euro pe lună. Aici sînt banii dumneavoastră. Şi ai mei. De fapt, nu aici, ci în conturile reprezentanţilor diverselor firme, care sînt tot medici şi tot din banii ăia ai mei se adapă. Ba de multe ori tot ei stabilesc şi listele cu medicamente compensate şi gratuite, tot ei hotărăsc cum să ne tratăm, tot ei ne şi tratează, tot ei educă la facultăţile de Medicină viitorii doctori. Ei sau soţiile, fiii, fiicele, ginerii şi nurorile lor... Şi tot pe banii noştri. Ai mei. Ăia din care, în timp ce oamenii mor pe capete în spitale, se construiesc sedii impozante - şi kitschoase - pentru sediile judeţene ale caselor de asigurări. În ţara asta toată lumea face ce vrea cu banii mei. Ce să mă fac? Singura soluţie la care m-am gîndit e una greu de realizat. Dar mi-ar plăcea. Nu s-ar putea să îmi plătesc impozitele şi asigurările sociale - sau măcar o parte din ele - în altă ţară? Să-mi aleg eu o ţară în care să am încredere că nu o să fiu jumulit pe degeaba ca în România? M-am şi gîndit: aş opta pentru Ungaria. E aproape de Timişoara, e de încredere, e curăţică, e în UE. Măcar asigurările de sănătate. Oricum o mulţime de cetăţeni din zonă se duc deja să se trateze la spitalul din Szeged. Aş sta mai liniştit... Desigur, ar mai fi o soluţie. Aia la care visăm cu toţii. Somn uşor, naţiune!
