Cathedral Plaza

Nedumeririle sau indignările exprimate aici şi controversele pe care ele le-ar putea isca nu sînt de natură estetică. Hai să zicem: nu numai. Ele caută să îndeplinească o funcţie de care un oraş civilizat nu se poate lipsi, aceea de a semnala ce trebuie păstrat din moştenirea de clădiri a trecutului, mai ales cînd aceasta este ameninţată. Pe tema asta am publicat de altfel o antologie de texte, tocmai pentru a furniza reperele pe care se pot sprijini cele două politici care se confruntă, cea conservatoare şi cea revoluţionară. Cartea se cheamă Bucureşti - istorie şi urbanism, Editura Dominor, 2001. După cum spuneam săptămîna trecută, construcţia care se ridică alături de catedrala romano-catolică din Bucureşti a stîrnit proteste vehemente. Ea a provocat chiar o intervenţie diplomatică neobişnuită, o scrisoare a cardinalului secretar de stat al Vaticanului către preşedintele României. Cu toate acestea, ultimul cuvînt n-a fost încă rostit şi el este aşteptat din partea justiţiei. Poate că, de aceea, n-ar fi de prisos să se aducă la cunoştinţa publicului în ce condiţii s-a luat hotărîrea în jurul căreia se desfăşoară disputa. E vorba de o suprafaţă de 186 m2 situată la Est de biserica Sf. Iosif, un teren viran pe care nu s-a construit nimic de două sute de ani. În 1996 a apărut ideea de a plasa acolo un imobil de 50 m înălţime. Deşi respinsă, ea revine după doi ani în forma unui proiect al SRL-ului Millenium Building Development care, de astă dată, propunea o clădire de 75 m înălţime, cu 4 subsoluri, parter şi 19 etaje. Surprinzător, avînd în vedere evoluţia ulterioară, acordul monseniorului arhiepiscop Robu a fost obţinut şi s-a manifestat prin scrisoarea de la 19 noiembrie 1999, adresată ministrului de atunci al Culturii, Ion Caramitru. La acea dată, în afară de funcţia sa principală (birouri şi comerţ), imobilul urma să aibă şi o destinaţie culturală. În aceste condiţii, a avut loc şedinţa Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice care a aprobat să se construiască un turn înalt de 74 m, la intersecţia străzilor Luterană cu General Berthelot. Acea şedinţă de la 24 februarie 2000 am condus-o eu în calitatea pe care încă o mai aveam, de preşedinte al Comisiei. N-am putut uita că majoritatea colegilor prezenţi atunci au votat contra opiniei pe care o susţinusem. Întrucît acel vot a fost secret, n-am decît procesul-verbal pentru a preciza poziţiile adoptate de cei care au luat cuvîntul. Arhitectul Hermann Fabini a reacţionat prompt, arătînd că înălţimea imobilului trebuie redusă la jumătate, cca 30 m, deci maximum 10 nivele. Al. Beldiman a declarat că ar dori alte propuneri referitoare la volumetrie. Monica Mărgineanu, arheolog şi istoric al arhitecturii, "nu crede că trebuie să susţinem nevoia construirii unui punct înalt", deoarece "prezenţa clădirii este foarte dură şi nu se creează un dialog cu vecinătăţile". De aceeaşi părere era şi Anca Brătuleanu: "Construcţia propusă este zdrobitoare, masivă, depăşeşte contrastul care ar da echilibru". La care arhitectul N.Vlădescu a răspuns: "Armonia rezultă din contrast, nu din similitudine". Recunoscînd că limitarea înălţimii noii construcţii la cornişa caselor învecinate ar fi "soluţia cea mai confortabilă", profesorul Aurelian Trişcu a fost totuşi în favoarea proiectului, considerînd că s-ar aduce astfel în peisaj accentul care sugerează un program cultural şi a evocat silueta campanilei de la bisericile italiene. Regretatul Al. Cişmigiu a lipsit de la şedinţă, dar îl însărcinase pe prietenul lui, inginerul C. Pavelescu, să ne transmită punctul său de vedere. Scrisoarea nu ne-a fost însă comunicată, iar despre conţinutul ei, acum, cînd amîndoi aceşti mari specialişti nu mai sînt în viaţă, am aflat de la domnul inginer Dan Ionescu: profesorul Cişmigiu, deşi avusese o importantă colaborare la proiect, fusese cuprins de scrupule şi nu-l mai găsea acceptabil. Rezultatul votului a stabilit o înălţime de 15 m pentru construcţiile din zonă, cu două excepţii: 60 m la o clădire de la intersecţia General Budişteanu - Calea Griviţei şi 74 m pentru imobilul alipit de catedrală, cu un parking subteran pe 4 nivele, parter, mezanin şi 14 etaje. Destinaţia culturală s-a pierdut pe drum. Ca urmare, arhiepiscopul, încă de la 3 iulie 2001, şi-a retras acordul şi a cerut Comisiei să interzică lucrarea. Printre argumente: accidentul grav produs la biserica Armenească de săpăturile la temelia altei clădiri colosale şi legea, mereu încălcată, care impune o zonă de protecţie de 100 m în jurul monumentelor istorice (în acest caz, Sf. Iosif şi palatul mitropolitan romano-catolic). Între timp, fusese numit un alt ministru, Răzvan Theodorescu, iar Comisia avea alt preşedinte şi altă componenţă, aşa că putea dezavua verdictul precedent. Totuşi, avizul a rămas neschimbat, ca şi cum numai pe temei juridic ar fi posibil să se revină asupra lui. Dar o nouă Comisie este pe cale de a-şi lua în primire mandatul şi ea va avea de examinat dosarul Cathedral Plaza. Mari interese financiare sînt în joc şi îmi închipui că se va recurge iarăşi la acel "lanţ al slăbiciunilor" care face să depindă un hatîr de altul. E ultimul moment pentru a opri desfigurarea monumentului şi a cartierului întreg.