Amor ghebos
De la I ♥ NY pînă la I'm lovin' it, dragostea e peste tot. Te împiedici de ea, nu mai poţi respira de-atîta amor. Toţi iubesc cîte ceva. E dificil să-i spui femeii tale c-o iubeşti, fiindcă, dacă e suficient de inteligentă, rişti să-ţi ardă o palmă. Şi invers, desigur (sper doar că fără palmă). Love is all around în aşa măsură, încît nu prea mai contează dacă obiectul ei e un hamburger sau un om. În fiecare mare oraş din lume, tricourile chinezeşti îşi declară dragostea prin imprimeuri de proastă calitate. Şi totuşi, sub stratul gros de fard, neoane şi plastic, pe unde e chestia aia căreia îi zicem cu un cuvînt slav/slab dragoste? Sînt în Timişoara, în Van Graph. AnonimTM pune cele trei ore săptămînale de muzică electronică. Totul se transmite pe net şi fiecare sesiune poate fi downloadată mai apoi. Peste doar cîteva zile începe TMBase, Urban Electronic Sound Culture Festival. Lucrurile se mişcă frumos aici. Eu stau la o bere cu Basti (street artist, 19 ani) şi nu prea am chef să-mi notez, n-am reportofon, muzica e oricum prea mişto. A ieşit un interviu aproximativ, pe care încerc să-l redau din memorie. Cu toate că nu pun mare bază pe fidelitatea memoriei mele. Începe Basti. Na, zi-mi tu ce-ai văzut în stickeru ăsta cînd ai dat de el prin Bucureşti. O declaraţie de dragoste în cheie ironică. Te foloseşti deştept de epuizarea cvasitotală a conceptului de iubire ca să spui, de fapt, altceva. Aşa cred. Aşa mi-am reprezentat locul ăsta comun întîlnit în tot felul de alte locuri comune. Stickerele tale sînt lipite pe coşuri de gunoi, pe stîlpi, pe uşile unor bombe sinistre, prin toalete, pe semne de circulaţie, pe clădiri instituţionale. Bine, chestia asta cu "iubeşti dacă înţelegi" (la care m-am gîndit iniţial) sună la fel de greţos. Voiam să zic, de fapt, că poţi iubi dacă poţi privi critic. N-a vrutsă fie ironic. Sau nu ştiu dacă a vrut sau nu, doar că nu asta am avut în minte. Lucrez din impuls, nu cred în anterioritatea teoretică a actului artistic. Nu mă forţez să adaptez ceva la nişte parametri pe care mi i-am stabilit dinainte. Interpretarea vine după, cu toate că eu simt înainte, dar pot să pun în cuvinte de-abia cînd mă dau puţin în spate şi văd ce-am făcut. Inocenţă mai degrabă decît cinism? Da, cam aşa ceva. Între momentul în care începi să lucrezi şi cel în care simţi că ai terminat apare ceva, se structurează un sens. Vag. Mă interesează mai mult privirea de după, a mea şi a celorlalţi. Ceilalţi înţeleg mai bine decît mine ce-am vrut să spun. Love RO era iniţial un îndemn mai degrabă decît o ironie. Să iubeşti RO, să accepţi RO, să nu-ţi bagi picioarele. E mai constructiv să iubeşti decît să te opui din start. Mă cam plictisisem de unii dintre prietenii mei care o tot dădeau înainte cu "ţara asta-i de rahat, să plecăm de-aici, hai în altă parte, welcome to germany, bella italia" etc. Deci nu un îndemn naţionalist, ci un răspuns. Dai şi tu un picior scurt în gura eternei şi fascinantei frustrări a "culturii minore". Dacă toată lumea dispreţuieşte, io am chef să iubesc, cam aşa ceva? Totuşi, în noiembrie pleci să studiezi la Viena. Şi ce-are a face? Corect. Îmi place că lipseşte subiectul în stickerul tău. Nu I ♥ RO, nici ♥ RO!, ci doar ♥ RO. De ce pe stradă? E ieftin. Poţi să faci ce vrei atîta timp cît nu eşti prins. Pe stradă merg oameni. Tot felul de oameni. Toţi oamenii. În plus, îţi trebuie curaj să expui pe stradă. Există reacţie. Ce fel de reacţie? Mare parte din stickerele ♥ RO pe care le-am pus prin diferite oraşe din România au fost rupte. Nu prea convine statement-ul ăsta. E OK aşa. Înseamnă că nu au trecut neobservate.
