Un mecanism al deducţiei
● Phronesis, Walking Dark, Edition Records, 2012.
Walking Dark începe ca un album de jazz smucit, cam sacadat şi sincopat, în care un contrabass ciupit domină contrastul cu un pian clasic. Din mers i se alătură o baterie mai rock, ce contribuie la impresia de uşoară agitaţie. Albumul se răsuceşte pe parcurs ca o panglică a lui Moebius, cu pianul devenind dominant şi contrabasul preluînd roluri mai umile, apoi rolurile se schimbă din nou. Oricum, ideea principală propusă de Phronesis e mix-ul de bass şi pian, eliminînd din joc chitara, electronicele, sinteticele şi orice elemente care ne-ar putea distrage de la acest duel. Este, aşadar, o demonstraţie de contraste în diferite combinaţii, cu partea ritmică, respectiv cea melodică preluate, pe rînd, cînd de un instrument, cînd de celălalt. Personal, prefer albumele în care se amestecă mai multe ingrediente – tinzînd spre simfonii experimentale, sau mai puţine – tinzînd spre minimalism. Adică ori chestii pe care să nu le pot duce, ori chestii discrete, non-invazive, care scapă printre degete.
Deşi cu o reputaţie solidă în ce priveşte prestaţiile live, stilistic vorbind Phronesis mi s-au nimerit cam la mijloc şi se adresează mai degrabă jazzerului standard dependent de certitudini, decît ascultătorului care practică tehnica riscantă, dar mai stimulantă senzorial, a barului de salate. Ceva asemănări s-ar găsi cu Esbjörn Svensson Trio (prin ponderea în muzică a duetului de pian şi bass), dar aici preferinţa pentru precizie primează în faţa celei pentru experiment ori a dimensiunii emoţionale. Mă rog, au făcut şi Phronesis un experiment al lor, dar mai degrabă unul tehnic decît muzical: e vorba de o serie de concerte cîntate integral în beznă totală, în semn de tribut adus surorii nevăzătoare a liderului grupului (de aici, probabil, şi titlul albumului de faţă). Mai e pomenit în fraze comune şi Avishai Cohen, atît în comparaţii directe, cît şi drept suporter, însă ca fan al lui Cohen nu mă regăsesc în muzica Phronesis. Ca şi în cazul comparaţiei cu EST, similarităţile sînt pur logistice – bass, pian, jazz. Spiritul, adresabilitatea sînt cu totul altele. Grupul, iniţial danez, este alcătuit din tinerii Jasper Hoiby (bass), Anton Eger (baterie) şi, mai nou, englezul Ivo Neame (pian) care le-a deschis porţile spre scena LoopCollective, un fel de reţea socială sau sectă de jazzeri britanici care se tot combină între ei pentru diverse proiecte. Încet-încet, Phronesis au fost adoptaţi cu totul drept trupă britanică, iar acum îşi fac reclamă cu multitudinea de premii primite de la scena londoneză, însă impresia mea e că majoritatea laurilor vin din partea unor publicaţii şi foruri preocupate să conserve standardele şi regulamentele jazz, răsplătindu-i pe cei care contribuie la propăşirea respectivelor regulamente. Britanicii sînt cunoscuţi pentru genul acesta de conservatorism în politicile culturale, dar şi pentru reacţiile uneori extremiste ale subteranei lor la acest conservatorism. Phronesis fac parte din prima tabără, produs direct al Royal Academy of Music din Londra. Sună de parcă ar mai avea de terminat teze de masterat ori doctorat. Mai degrabă masterat, căci la doctorat eşti obligat cît de cît să mai încerci marea cu degetul.
Curios, am verificat ce înseamnă în greacă „phronesis“. E ceva similar prudenţei, o formă de înţelepciune pragmatică bazată pe deducţie şi urmărind beneficii pe termen scurt, minimizînd extrapolarea, euristica şi inducţia. Or, deducţia e un mecanism care nu produce cunoaştere, ci o descoperă, dezvăluind şabloane din temporara lor obscuritate, consecinţe formale ale cunoaşterii deţinute deja. A nu se înţelege că grupul cîntă muzică derivativă ori cover-uri (standarde), ci doar că joacă pe un teren sigur cu reguli de validare stabilite în şcoală, cu public cert, pentru care jazzul e un stil de viaţă şi nu o experienţă, public ce găseşte plăcere în a dialoga prin liste de nume şi referinţe. Cum acest segment este dominant, din experienţa proprie, în rîndul ascultătorilor de jazz de la noi, nu pot decît să recomand albumul Walking Dark cititorilor acestei rubrici.
Phronesis vor concerta în seara de 3 iunie în cadrul Green Jazz Fest din Bucureşti. Mai multe la greenjazzfest.ro.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
