Un experiment vanitos
● Viktoria Tolstoy, Letters to Herbie, ACT, 2011.
O prefer de departe pe Viktoria Tolstoy stră-stră-străbunicului său, Lev Nicolaevici. Spre deosebire de acesta, e mai pop, e suedeză (de vreo două generaţii) şi nu e atît de ursuză. Nu se bazează pe moştenirea culturală a familiei pentru a-şi face un nume, în schimb se bazează pe amicii săi din lumea jazzului. În 2004, a interpretat muzica răposatului (între timp) Esbjörn Svensson (albumul Shining on You), acum îi face o declaraţie de dragoste lui Herbie Hancock. Într-un fel, îmi aminteşte de cîntăreţe groupie precum Anjani Thomas, care i-a mîngîiat orgoliul şi bătrîneţile lui Leonard Cohen. Complicele Viktoriei în acest proiect este trombonistul Nils Landgren, meşter al funk-ului scandinav, la un moment dat chiar colaborator al lui Hancock şi probabil cel care a propus conceptul albumului de faţă. A nu se înţelege că Viktoria e invitată pe propriul ei album. Nu muzica lui Hancock, ci vocea ei este pînă la urmă raţiunea de a exista a acestui material. De cover-uri după Hancock (şi de cover-uri făcute de el însuşi) e plină lumea, dar nu sînt multe cele care fac muzica lui să sune atît de delicat şi de feminin. Cîntăreaţa exploatează terenul comun al sensibilităţilor pop identificabile atît în propria sa carieră, cît şi în cea a lui Hancock. Rezultatul este un set de balade sofisticate cu instrumentaţie doar uşor funky, ţintite totuşi spre ascultătorii nu foarte pretenţioşi, dar predispuşi la a cădea victime mrejelor şi sirenelor romantismului jazz.
Nu e vorba de un album superficial – instrumentiştii Jacob Karlzon (ce preia rolul dificil al pianistului Hancock), Krister Jonsson (chitara funk cu ocazionale momente hendrixiene), Mattias Svensson (un bass discret), Rasmus Kihlberg (tobe neinvazive) şi sus-numitul Nils Landgren (trombon, un pic de voce şi producţie) îşi iau în serios munca de reinterpetare şi acordă mai multă atenţie pieselor originale decît o face Hancock cu piesele altora. Colegii de trupă nu se străduiesc să o pună în umbră pe Viktoria, deşi în jazz, şi ţinînd cont de notorietatea materialului original, e foarte uşor să cazi în capcana asta ca instrumentist. Materialul este cules cu precădere din anii ’80. Nu neapărat dintre hiturile blockbuster ale lui Hancock, ci dintre cele care se pretează mai bine la abordarea Viktoriei – jumătate de album (cu titluri ca „Chan’s Song“, „Chemical Residue“, „Come Running to Me“) sînt balade-balade, cealaltă jumătate – funkist sprinţare, ambele categorii ideal de ascultat în ambianţă de cafenea. S-au selectat şi două dintre cele mai pop piese ale lui Hancock, care n-ar face notă discordantă pe un album R&B al vreunei vedete de MTV – „Paradise“ şi „Give It All Your Heart“. Surpriza cea mai mare e singura piesă originală – „Letter to Herbie“ –, compusă şi cîntată alături de Landgren, bazată pe fapte reale (o întîlnire mai veche dintre Viktoria şi Herbie, şi frustrarea fanului de a nu primi răspunsuri la scrisorile adresate idolului). Celelalte piese care nu-i aparţin idolului sînt „Naima“ (a lui John Coltrane) şi „Come on, Come Over“ (a lui Jaco Pastorius), asociate cu numele lui Hancock în urma unor celebre interpretări înregistrate de/cu acesta. Într-un fel, albumul e un experiment vanitos, complementînd oarecum „scrisorile muzicale“ recente ale lui Hancock către amica sa Joni Mitchell. În acest triunghi de amor muzical, Hancock joacă rolul Annei Karenina, iar Viktoria – pe al hărţuitorului sexy Vronski.
Cum mă număr printre cei cărora începe să nu le mai placă un artist după ce acesta cunoaşte succesul de masă şi de presă (o reacţie pe care nu mi-o explic, dar îmi e împărtăşită de majoritatea jazzerilor), de la o vreme mă simt mai confortabil cu interpretări precum cele ale Viktoriei Tolstoy, decît cu piesele originale. Din păcate, am rămas cu impresia că şi ea se simte mai confortabil cîntînd piesele altora – cele mai de succes albume ale sale sînt de cover-uri. Şi eu, şi Lev Nicolaevici, de-acolo de unde o veghează, sperăm la ceva mai mult în viitor. Iar Herbie ar face bine să-i răspundă.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
