Post-mortem

Publicat în Dilema Veche nr. 433 din 31 mai - 6 iunie 2012
Post mortem jpeg

● Esbjörn Svensson Trio, 301, ACT, 2012.

Un amic mi-a mărturisit că nu prea urmăreşte recenziile mele, pentru că jazzul nu e genul lui. Nici al meu, i-am zis, dar, chiar dacă mai bifez trimestrial cîte o mostră de jazz canonic cu titlu de eveniment, albume ca 301 conţin un mănunchi de genuri muzicale, uneori în aceeaşi piesă. Cu ideea asta mi-am început, de altfel, rubrica: la scandinavi nu mai există de mult genuri. Că festivalurile de jazz sînt cele care, pînă la urmă, găzduiesc concertele unora dintre aceste trupe incatalogabile e doar o chestiune de product placement, uneori excesiv de prudent sau zgîrcit cu lumea din afara nişei. Dacă nu ar fi mort, Esbjörn Svensson ar fi sughiţat în numeroase ocazii, de cînd scriu la această rubrică. Am prezentat albume ale colegilor săi Dan Berglund şi Magnus Öström şi l-am pomenit în numeroase prezentări ale unor albume de, hai să-i zicem, jazz transcendental scandinav.

Din cauza dispariţiei premature a artistului, am avut mereu regretul de a nu fi apucat să recenzez oficial un album de-al său, dar iată că, de dincolo de neguri, Esbjörn Svensson revine cu un nou album, al doilea de la trecerea sa în nefiinţă (după Leucocyte din 2008). Speram să aflu cu această ocazie cum se face muzica în lumea celor care nu mai cuvîntă, însă trebuie să mă mulţumesc cu faptul că înregistrările sînt rămăşiţe din 2007, trase într-o pauză a ultimului turneu al trioului prin Australia şi ţinute la dospit pentru un moment propice. Răposaţi ca Freddie Mercury sau Michael Jackson au scos şi ei astfel de albume, pe care însă nu cred că le-ar fi aprobat întru totul dacă erau în viaţă. Din fericire, aici nu avem de-a face cu o cîrpitură – 301 e un album înregistrat în ultimele luni ale lui Esbjörn Svensson şi amînat strategic de colegii săi de trupă. Ca la orice album post-mortem, inginerul de sunet Åke Linton devine practic membru plin al grupului, asigurîndu-se că lucrurile sună aşa cum ar fi dorit compozitorul lor să sune şi adăugînd de la el cimentul necesar să lege unele bucăţi care nu aveau formă definitivă. Pe de altă parte, nu a reuşit să evite senzaţia că materialul e un fel de B-side al lui Leucocyte. Ceea ce nu e neapărat rău, dar e o sugestie a entropiei produse de dispariţia protagonistului. Nimic nu este surprinzător în acest material, dar însăşi existenţa sa este un lucru îmbucurător. Şi totodată întristător, căci mă tem că, de această dată, chiar e ultimul album. Mă rog, tristeţea nu e absolută, sînt de părere că atît Berglund, cît şi Öström fac o treabă excelentă în a duce sound-ul EST spre noi direcţii. Noile direcţii sînt sugerate chiar aici, pe 301, şi probabil cei doi şi-au propus chiar amînarea release-ului, pentru a-l folosi pe post de punte explicativă între ce a fost să fie şi ce va fi să fie.

Albumul începe şi se termină cu piese aproape solo, „Behind the Stars“ şi „The Childhood Dream“, elegii pianistice al căror model a fost preluat în unele piese tribut pe albumele recente ale lui Berglund şi Öström. „Inner City, Inner Lights“ are ton de trip hop englezesc şi răceală de Bobotează, căci pînă la urmă vorbim, totuşi, de un album de veşnică pomenire a autorului său, iar producătorii materialului vor să se înţeleagă asta cît se poate de clar. Miezul albumului e dubla „Three Falling Free“, mixul perfect de jazz melancolic şi vîlvătăi rock. „The Left Lane“ e singura bucată de jazz cît de cît purist. Sound-ul general este cel obişnuit al trupei, împletitură de acustic şi electronic, aplecat puţin în partea acustică, cu excepţia intermezzo-ului electro „Houston the 5th“ şi a pomenitei piese trip hop.

Esbjörn Svensson Trio au avut un rol deosebit în propăşirea jazzului moody, o versiune a muzicii de ambianţă care, în loc să sugereze orizonturi deschise, creează un confort (sau disconfort) puternic interiorizat. Albumul de faţă e probabil ultimul cui bătut în sicriul marelui pianist şi ar trebui să rămînă un suvenir drag fanilor grupului. Nu e chiar sinteza absolută şi integrantă a carierei sale, aşa cum o promovează numeroase recenzii excesiv de afective, dar nu e nici departe de acest statut. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Șantier  Autostrada Transilvania, zona Viaductul Nădășelu  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (4) jpg
Turcia vrea să investească într-o autostradă care va ajunge și în România. Proiectul pregătit de Bulgaria
Un nou proiect major de infrastructură ar putea îmbunătăți legăturile rutiere dintre România, Bulgaria și Turcia. Bulgaria pregătește dezvoltarea coridorului rutier de la Marea Neagră, care va lega Varna de Burgas și este prevăzut să fie extins ulterior spre România.
tineri gen z jpg
Locul de muncă pe care tinerii îl evită, deși oferă salarii de 3.200 de euro, primă de Crăciun și transport decontat
Locul de muncă pe care tinerii îl evită, deși sunt salarii de 3.200 de euro. Ce fac angajatorii pentru a-i atrage
mihaela bilic despre paine jpg
Trebuie să renunți la pâine dacă vrei să slăbești? Explicația Mihaelei Bilic
Mihaela Bilic explică dacă pâinea îngrașă și atrage atenția asupra alimentelor consumate împreună cu ea. Câte calorii are o felie.
WhatsApp Image 2026 08 10 at 10 23 31 jpeg
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la înălţime în timpul Revoluţiei: „Nici praștii nu aveam“
În anii ’70, fiecare zi de muncă a unui șef de far era o aventură. Misiunea era cu atât mai grea cu cât de lumina obiectivului depindea soarta tuturor navelor care veneau și plecau din Portul Constanța.
cazare costinesti jpg
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Costineștiul este una dintre cele mai aglomerate destinații de pe litoral în această perioadă, iar apropierea de Nibiru a făcut ca locurile de cazare să fie tot mai greu de găsit.
ai jpg
AI-ul a spart sistemul unei săli de fitness după ce i s-a cerut o simplă rezervare. Ce s-a întâmplat mai departe i-a șocat pe experți
Ce s-a întâmplat după ce un bărbat i-a cerut inteligenței artificiale să facă o simplă rezervare.
Nicusor Dan  Maia Sandu  MOLDOVA VIZITA OFICIALA DAN SANDU 02Foto INQUAM Photos  (11) jpg
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Republica Moldova ar putea lua în calcul unirea cu România ca alternativă în cazul în care parcursul său către Uniunea Europeană ar fi blocat, scrie presa internațională.
afis final cu vernisaj 400x564 jpg
Expoziția „Interferențe culturale româno-bulgare la Dunărea de Jos”, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești în parteneriat cu Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă invită să vizitați/admirați expoziția „Interferențe culturale româno-bulgare la Dunărea de Jos”.
Xavier Gravelaine jpg
Fotbaliștii se transferă, familiile se mută. Ce nu se vede niciodată în mercato
Când începe perioada de transferuri, atenția se îndreaptă aproape exclusiv către milioanele plătite pentru fotbaliști și salariile lor. Numai că, în spatele fiecărei mutări de la un club la altul, există o operațiune mult mai puțin spectaculoasă: mutarea unei vieți întregi dintr-un oraș în altul.