Let's Bugge
Una dintre marile veşti, artistic vorbind, ale acestei veri vine, oarecum firesc, atunci cînd e vorba de jazz contemporan, dinspre Norvegia: Bugge Wesseltoft soseşte la Bucureşti! El va susţine un concert pe 11 iunie la TNB.
Primul contact cu Bugge Wesseltoft mi-a fost înlesnit de Mezzo, vinovat, de altfel, de multe alte întîlniri miraculoase din viaţa mea. Se întîmpla acum cîţiva ani şi ceea ce auzeam acolo devenise brusc extrem de interesant pentru urechile mele, chiar dacă era vorba despre o mixtură de cool-nu-chill-smooth-jazz, de care nu eram foarte atras. Era un extras din prima lui lucrare de anvergură, New Conception of Jazz. Puţin mai tîrziu, l-am surprins pe Bugge în altă ipostază, aceea de electro-vrăjitor pe o scenă pe care o împărţea cu un DJ (faimos, după cum aveam să aflu curînd, după o scurtă documentare), Laurent Garnier. Încă o dată, deşi nu mai ascult disco de pe vremea petrecerilor din liceu, muzica produsă de cei doi era foarte apetisantă. Cu un plus pentru Bugge, fireşte, care reuşea, dincolo de muzică, şi performanţa să se strecoare atletic printre zecile de cabluri de pe scenă, măruntaie expuse ale unui animal electronic cu origini nordice (Bugge este mare fan al sintetizatoarelor suedeze marca Nord Lead). Cam tot pe atunci mi-am amintit şi unde i-am văzut numele pentru prima dată... Pe coperta albumului I Took Up the Runes (1990), al mult mai celebrului său compatriot, saxofonistul Jan Garbarek. Pe această imprimare, Bugge reuşeşte, ca orice vărsător respectabil, să contrabalanseze strălucit, cu ajutorul sintetizatorului, tonurile grave ale pianistului titular de pe disc, Rainer Brüninghaus.
Bugge a copilărit într-o suburbie a oraşului Skien, aflat la sud-vest de Oslo, şi a prins gustul muzicii bune de la tatăl său, Erik, un virtuoz chitarist de jazz. A început să studieze pianul la 3 ani, iar după cîţiva ani de lecţii a hotărît să devină autodidact. Una dintre întîmplările importante din copilăria sa este întîlnirea, în fanfara şcolii, cu Audun Kleive, viitor mare tobar, cel care avea să-l introducă şi mai adînc în fenomenul jazz. Debutul muzical se produce într-o trupă de punk rock, pe cînd Bugge avea 14 ani, dar descoperă curînd pianul electronic şi nenumăratele posibilităţi de explorare a sunetului pe care i le oferă acest instrument, astfel că se apucă de studiu. În mod aproape ironic, Bugge a refuzat cu îndîrjire educaţia muzicală formală, devenind, astfel, unul dintre cei mai importanţi pianişti contemporani fără să aibă studii de specialitate oficiale. Începutul deceniului 9 îl prinde în diverse proiecte pop/rock de pe scenele locale (U and Z, Oslo Groove Company, The Talisman Group sau Et Cetera), iar din 1989 primeşte roluri importante în Knut Risnaes Quartet şi Oslo Jazzhouse. Imediat după aceste experienţe este remarcat de Arild Andersen, unul dintre cei mai importanţi contrabasişti contemporani, şi învitat pe proiectele discografice Sagn (1990) şi Arv (1994). În aceeaşi perioadă este contactat şi de Jan Garbarek, astfel că Bugge apare pe Molde Canticle (lucrare compusă special pentru Festivalul de la Molde, care avea să devină apoi albumul I Took Up the Runes). Valoarea şi abordarea sa total neconformistă a sonorităţilor electronice au atras atenţia şi altor mari muzicieni norvegieni, astfel că Bugge Wesseltoft ajunge parte integrantă din grupurile conduse de trompetistul Nils Petter Molvær sau chitaristul Terje Rypdal, iar în 1992 este membru în Jazzpunkensemble al lui Jon Eberson.
La Bucureşti, Bugge ajunge ca invitat într-un proiect local relativ recent, dar extrem de consistent, Modern Solo Piano, apărut ca urmare a unei întîmplări simpatice. Nişte oameni căutau un pian pentru Festivalul de Jazz de la Green Hours, au ajuns la TNB, iar cei de acolo le-au spus că au pian, că nu-l pot scoate din teatru, dar că pot invita artiştii să concerteze în sala de teatru. Astfel, cei trei căutători de piane, care au demarat între timp şi proiectul jazz.ro, au hotărît să extindă festivalul de la Green Hours cu un apendice în Sala Atelier a Teatrului Naţional. Întîmplare care ne pune, iată, faţă în faţă cu încă o întîlnire magică, după cele din noiembrie 2010 – Nik Bärtsch, şi martie 2011 – Vassilis Tsabropoulos. La TNB, Bugge va concerta pe grand piano şi instrumente electronice. O seară în care puteţi aplauda două faţete componistic-interpretative ale unui muzician pe cît de visceral, pe atît de spectaculos.
Cătălin Toader este jurnalist.
