Bine ați revenit la Ateneu! Închideți stagiunea, zilele acestea (28-29 iunie) cu un concert Bernstein la care țineți foarte mult.

Mulțumesc! Leonard Bernstein a fost unul dintre mentorii mei, pe care l am admirat atît ca dirijor, cît și ca pedagog sau compozitor. Am ținut să celebrez centenarul său și să prezint cîteva compoziții, pe care le consider reprezentative. Într-un fel, acest centenar Bernstein este un preambul la un proiect la care lucrez legat de Centenarul României. Cu alte cuvinte, vom trece, în stagiunea următoare, de la o celebrare de care mă simt legat personal la onorarea Centenarului României, de care sîntem legați cu toții.

Ce interesant! Nu prea știu pe nimeni din lumea muzicală romînească să fi prezentat pînă acum un proiect centenar. Despre ce e vorba?

Deși în România se fac multe gale, totuși Centenarul este un subiect mai delicat. Semnificațiile sînt numeroase, iar importanța evenimentului este unică. Următorul centenar va fi, inevitabil, peste 100 de ani. Cu alte cuvinte, grandoarea lui este apăsătoare și am ajuns la această idee că nu este suficient să i se dedice un concert de gală care să celebreze punctual Marea Unire. Tot în 2018, Ateneul împlinește 130 de ani, iar Filarmonica aniversează 150 de ani de la înființare. Pentru o instituție reprezentativă pentru cultura românească, nu doar muzicală, acest moment merită un proiect mai ambițios. Propunerea pe care am făcut-o este cea a unei stagiuni centenare, sau cel puțin a unui ciclu de concerte dedicate acestei triple sărbătoriri.

Adică un adevărat concept. Puteți să îmi dați cîteva detalii?

Sigur că da. E o chestiune de perspectivă. Putem privi Centenarul ca pe o aniversare a celor 100 de ani de la Marea Unire sau putem privi spre cei 100 de ani ce au trecut de atunci, ceea ce face mult mai interesantă provocarea acestei sărbători. Acești 100 de ani înseamnă un drum pe care România modernă l-a început în mod fericit în 1918, dar l-a continuat și prin episoade istorice dramatice şi care continuă şi în ziua de azi. În perioada interbelică, am recuperat cultural față de Europa, dar a urmat războiul și mai mult de jumătate din acești 100 de ani au fost trăiți sub diverse dictaturi, pentru ca astăzi să revenim și să recuperăm din nou decalajele față de Europa. Eu nu sînt sociolog şi nu sînt istoric, dar sînt muzician. De aceea am încercat să împletesc evenimentele cronologice ale Centenarului cu o dramaturgie muzicală, care le urmărește, pornind de la istoria Ateneului și a Filarmonicii. În plus, proiectul propune și ateliere, conferinţe sau expoziţii.

Acest proiect este prezentat şi ca prilej de a invita solişti şi dirijori foarte importanţi pe care Filarmonica, de obicei, nu-i are. Ca să dau cîteva exemple, între concertele tematice avem cîteva care au scopul a ne aminti de epoca de aur a Filarmonicii, cînd stagiunile interbelice aveau ca invitați la București artiști de o valoare incredibilă, an de an: Claudio Arrau, George Enescu, Pablo Casals și Dinu Lipatti erau prezențe frecvente, iar compozitori celebri precum Stravinski, Ravel, Richard Strauss sau Mascagni își dirijau propriile compoziții. Apoi a venit războiul, Europa trecînd prin momente dramatice, chiar tragice. Unul dintre concertele la a cărui realizare țin foarte mult este un concert memorial pentru victimele Holocaustului, în care vom prezenta lucrări de Schoenberg, Bloch şi Şostakovici.

Adică un sezon de o valoare apropiată bienalei Enescu. Cînd va fi anunțat programul?

Cel mai probabil la începutul stagiunii viitoare, cînd îl vom definitiva. Am propus acest proiect în primăvară, la Ministerul Culturii, dar nu am primit încă un răspuns definitiv. Au existat discuții și promisiuni la nivel guvernamental și al altor instituții finanțatoare (cum ar fi ICR) și rămîn optimist că vom obține fondurile necesare la rectificarea bugetară. Însă, în acest moment, singura finanțare certă vine din partea sponsorilor privați. În funcție de bugetul pe care îl vom obține, vom dimensiona proiectul. Concret, cu cît vom primi mai mulți bani, cu atît mai multe concerte de calitate vom putea prezenta. Cu resursele obișnuite și cu sponsorizările din mediul de afaceri privat sperăm să putem realiza 8-10 concerte.

Sună foarte promițător, dar și puțin neliniștitor în ceea ce privește finanțarea. Acum doi ani, ați prezentat publicului de la Ateneu un concert senzațional, cu actul I din Parsifal. Îmi aduc aminte că acel proiect era realizat de Fundația Română pentru Excelență în Muzică, în parteneriat cu ICR și cu Filarmonica. Nu ar fi o soluție și pentru acest sezon centenar?

Inițial, așa am intenționat, iar ideea par-teneriatului rămîne valabilă. În a-ce-lași timp, directorul general al Filar-mo-nicii, dl Andrei Dimitriu, mi-a cerut ajutorul și am acceptat să fiu consilier onorific din dorința de a ajuta pe cît posibil la progresul artistic al instituției. Am ajuns împreună la concluzia că acest proiect este suficient de complex încît să implice și Filarmonica în obținerea bugetului necesar. Așa că, la un moment dat, răspunzînd solicitării Ministerului Culturii adresate instituțiilor muzicale publice pentru a prezenta un proiect legat de Centenar, am decis să facem cererea de finanțare în numele Filarmonicii. Tocmai pentru că e o instituție reprezentativă, care aniversează la rîndul ei niște evenimente foarte importante. Desigur, intenția este de a prezenta publicului același nivel de excelență artistică pe care l-am obținut în cele două concerte cu Parsifal.

Toate aceste detalii despre proiect îmi sună ca un fel de test de stres pentru establishment-ul cultural din România. Nu am mai întîlnit un proiect de o asemenea anvergură la Filarmonică. Și nici la alte instituții culturale din București, deși în Marea Britanie sau în SUA cicluri de concerte sau spectacole pe o anumită temă sînt frecvente. Credeți că infrastructura administrativă din România e suficient de flexibilă încît să îl susțină?

Sînt încrezător. În fond, ministerul, Guvernul sau alte instituții finanțatoare nu au de făcut față unei provocări insur-montabile, pentru că aceste instituții fi-nanțează. Ele nu au nevoie să dezvolte și să organizeze astfel de programe, ci doar să le finanțeze. De altfel, nici Filarmonica nu va fi constrînsă să iasă din obișnuința concertelor-abonament de joi și vineri, iar orchestra va fi stimulată. Sigur, putem relua aici vechile argumente legate de o legislație generală, care nu are suplețea de a se plia pe cerințele foarte specifice din mediul artistic și care de mult nu mai răspunde necesităților societății secolului XXI: finanțările acordate pe termen prea scurt pentru a se putea alinia cu calendarul artiștilor internaționali, legislația muncii și chiar structura instituțională învechită etc. Problemele de mai sus, pe care le știe toată lumea, nu încurajează proiectele care au nevoie de o planificare la nivelul celei pe care o practică marile orchestre din Occident. Dar construim o echipă cu care să putem duce la bun sfîrșit această inițiativă.

Dorința și speranța mea sînt să ne concentrăm eforturile în aceeași direcție, aceea de a face ca Filarmonica să devină o forță muzicală internațională. România merită să aibă cel puțin două instituții de valoare comparabilă cu cele din Europa Occidentală, Filarmonica și Opera, pe măsura talentului marilor muzicieni români precum George Enescu, Dinu Lipatti, Clara Haskil, Constantin Silvestri, Sergiu Celibidache etc. 

a consemnat Alexandru PĂTRAȘCU