Encicloped
• Ulf Wakenius, Momento Magico, ACT, 2014.
Chitaristul suedez Ulf Wakenius e unul din clasicii jazzului scandinav, cu mai bine de 30 de ani de activitate în CV şi colaborări cu nume precum Metheny ori Oscar Peterson, însă în ultimii ani s-a retras în postúri mai pasive, bunăoară cea de acompaniator al artistei căreia i-am dedicat articolul precedent, Youn Sun Nah. Noul album al chitaristului este de altfel construit în jurul piesei cu acelaşi titlu, compuse pentru albumul recent al divei sud-coreene. Alte cîteva contribuţii second-hand, amestecate în proporţii echitabile cu ceva material proaspăt (dar şi acela puternic referenţial), fac din Momento Magico un album-antologie, oarecum similar ca structură şi adresabilitate cu cel al lui Sun Nah – melodic, foarte aerisit şi care prinde din prima; chiar mai aerisit în cazul de faţă, cu Wakenius acompaniindu-se singur sau reducînd densitatea pînă în zona minimalismului.
Discul e deschis de o altă piesă pe care am mai pomenit-o în rîndurile acestei rubrici – „Ballad for E“, omagiu adus lui Esbjörn Svensson de către fostul său toboşar, Magnus Öström. Insistenţa cu care grupul E.S.T. este invocat în ultimii ani riscă să devină iritantă, însă vorbim aici de o nişă care e nevoită să se întreţină prin forţe proprii, cu relativ slabe oportunităţi de alianţă. Albume precum cel de faţă încearcă să întindă unele punţi şi să topească obstacolele create de ghetoizarea jazzului. În acest scop prezenţa unui cover de celebritate recentă precum „Sugar Man“ confirmă strategia de deschidere a casei de discuri ACT, pe seama căreia comentam şi în articolul anterior. În aceeaşi direcţie împinge şi prelucrarea uneia din cele mai celebre meme muzicale ale secolului trecut – „La Mer“, după hipsterul interbelic Charles Trenet. O preluare ceva mai obscură şi avangardistă e „Gnossienne“ a „fonometricianului“ cu simpatii dadaiste Eric Satie, un fel de Stockhausen al secolului al XIX-lea şi o ancoră de care chitaristul se foloseşte pentru a-şi ţine aproape publicul care preferă experimentul în detrimentul alianţelor comerciale. O altă bucată de împrumut e „Liberetto“, de pe albumul bassistului Lars Danielsson – coleg al lui Wakenius în catalogul ACT, pe cîteva albume recente şi în trupa de susţinere a lui Sun Nah. „Notes for OP and Wes“ mixează idei de la clasicul Wes Montgomery şi de la răposatul colaborator al suedezului, pianistul Oscar Peterson. Dacă această jumătate a albumului pare să fie un colaj de influenţe omagiate de artist prin reciclare de conţinut, cealaltă e alcătuită din compoziţii proprii, construite însă tot pe referinţe. „Requiem for a Lost Son“ trimite la recenta tragedie suferită de colegul de breaslă John Scofield, un gest puternic personalizat ce sugerează că la casa de discuri ACT s-a închegat un soi de familie spirituală ce ţinteşte să rămînă în istoria muzicii cu un capitol conturat, şi în termeni personali, nu doar muzicali. Celelalte compoziţii au o natură exotică care, filtrată prin spiritul scandinav şi chitara rece-solitară a artistului, oferă părţile cele mai interesante ale albumului – „The Dragon“ are rădăcinile în folclorul chinez, „Mali on My Mind“, în bluesul saharian, „Hindustani Blues“, în cel indian, iar „Esperanto“, în muzica Orientului Mijlociu. Wakenius se foloseşte de diferite tipuri de chitară pentru a crea texturi ce rezonează (sau, în unele cazuri, contrastează) cu spiritul surselor de inspiraţie.
Albumele de chitară solo sînt adesea un vehicul pentru a epata virtuozitatea artistului, eliberată de constrîngerile sincronizării cu colegi de trupă. În ciuda spaţiului pe care i-l lasă un album solo, Ulf Wakenius urmăreşte cu totul alte obiective pe acest material ce se constituie într-o colecţie de idei chitaristice din cele mai diverse colţuri ale lumii şi ale istoriei. Coperta sugerează la rîndul său caracterul pestriţ-exotic al materialului. Artistul nu se promovează aici neapărat ca un profesionist experimentat, ci mai degrabă ca un encicloped, iar pe alocuri ca un magician al instrumentului.
Youn Sun Nah & Ulf Wakenius vor concerta în deschidere pentru Paolo Fresu Devil Quartet, pe 14 octombrie, la Sala Radio din Bucureşti.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
