„Fiecare obiect e în fiecare clipă altfel“ – interviu cu Ştefan CÂLŢIA

Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
„Fiecare obiect e în fiecare clipă altfel“ – interviu cu Ştefan CÂLŢIA jpeg

„Alerg prin această lume silindu-mă să ajung la momentul în care mă voi
întinde pe canapea ca Oblomov și voi deveni un privitor.“ 

În expoziția „Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare“, deschisă la Muzeul Colecțiilor de Artă pînă pe 20 septembrie 2017, plutești ca într un fel de reverie, fermecat de picturi pe pînză și desene în tuș, dar și de obiecte „cu poveste“ din atelierul artistului, strînse de-a lungul timpului împreună cu soția sa, Livia. E o lume a răbdării și a onestității, deopotrivă contemplativă și ziditoare, în care și au găsit loc, printre altele, țigle de lut ars, buchețele de flori uscate, fotografii cu pîini rumenite și un fragment de troiță salvat de pictor de la marginea unei grămezi de lemne pentru foc.

Ce trebuie să vă transmită un obiect ca să îl luați în mînă?

Fiind un om al vizualului, sînt atras de formă și culoare, iar cele două nu se așază oricum. Cineva confecționează obiectul, el e mîngîiat, rotit, încărcat cu viață și transmis mai departe. De exemplu, una dintre oalele de sarmale prezentate în expoziție a aparținut bunicii mele, care a moștenit-o, la rîndul ei, de la străbunica. Fiindcă am crescut lîngă ea, oala de sarmale e impregnată de bucuria Crăciunului, de serile cînd ne adunam toți ai casei la gura sobei. Dar, pe lîngă amintirile copilăriei, ea mă trimite cu gîndul fie la o femeie din Scheiul Brașovului, fiindcă e pictată în verde și negru, culorile costumului tradițional, fie la doamnele în rochii largi din picturile lui Diego Velázquez. În profesiunea mea, toate se transformă în imagini încărcate de povești, de sensuri noi pe care le nuanțez de fiecare dată.

Iar legat de „lucrul vechi“, expresia are două nuanțe. Fie ceva de aruncat la care nu vrei să te mai uiți, fie ceva de preț pe care îl îngrijești și îl duci cu tine generații după generații. În casa noastră există o farfurie de colivă din cositor, care e datată 1785. Deci au căzut familii, au trecut imperii, dar vasul de colivă a trecut din mînă în mînă, de la bunică la nepoată, de la nepoată la strănepoată și acum îl țin undeva ca pe un lucru de preț. De lucrul vechi te apropii nu doar cu nostalgie, dar și cu sentimentul că a aparținut cuiva înaintea ta și că trăiești într-o comuniune.

Ce relație ați dezvoltat de-a lungul timpului cu aceste obiecte?

Fiecare obiect e în fiecare clipă altfel. Eu nu sînt un pictor care să își pună în față obiectele și să înceapă să le picteze. Pentru mine, Creația – și nu mă refer doar la partea văzută – e vie și în permanentă schimbare. Două lucruri se schimbă mereu cînd te uiți la un obiect: tu și el. Lumina e diferită, se mișcă și, în fiecare secundă, îți transmite altceva. Tocmai de aceea putem sta ceasuri întregi pe coama dealului să privim asfințitul și să ne pierdem în lumea care ni se deschide în fața ochilor. Parcurgem o călătorie. Eu îmi iau o fărîmă din povestea lor și le folosesc ca pretext pentru imagine și culoare. Dacă rătăcesc, mă întorc din nou spre obiect, îl văd cît e de frumos, mă sperii și revin la lucrul meu.

Simțiți nevoia să recuperați un timp pierdut?

Nu. Fac parte dintre acei oameni care s-au bucurat tot timpul de vîrsta pe care au avut-o și au încercat să umple acel timp cu faptele lor. S-ar zice că sînt un harnic, dar nu sînt. Sînt un mare leneș și mă gîndesc ce frumos ar fi să stai să privești… Unul dintre băieții mei, cînd era copil, a fost întrebat la un moment dat ce vrea să se facă cînd va fi mare și el a răspuns: privitor. Copiii din jurul lui au zîmbit, dar mie mi s-a părut ceva extraordinar. Ce mare bucurie să poți fi un privitor… Dar pînă atunci, am de împlinit tot felul de lucruri și am senzația că, dacă le fac pe toate – să mut casa bunicilor de pe deal, să îl ajut pe unul dintre băieții mei să își facă la țară centrul lui cultural ș.a. –, voi avea răgaz. Și alerg prin această lume silindu-mă să ajung la momentul în care mă voi întinde pe canapea ca Oblomov și voi deveni un privitor. Voi putea privi lumea și mă voi putea bucura de ea.

Personajele dvs. plutesc, levitează în lumi „pe dos“, dar li se citește pe chip și un fel de însingurare. De ce?

Da, au un fel de însingurare. Cînd am o compoziție cu două-trei personaje care stau într-o anumită relație, niciodată nu mă gîndesc să pictez o conversație. Mă interesează spațiul dintre cele două personaje, locul unde se intersectează tăcerile lor. Personajele mele feminine plutesc în această lume cu gesturi aproape la fel. Modelul e unul simplu: femeia de la țară pe care o întîlneam cînd ieșeam de la biserică și care ținea în mînă floricele. Purta haine de duminică și acestea îi dădeau o anumită prestanță. Ele spun doar atît: hai să ne uităm într-o anumită direcție… restul e problema ta ce vezi! Nu vezi ce am văzut eu, nu gîndești ce am gîndit eu și nu asta e important. Contează faptul că te-am pus să te uiți într-o anumită direcție și că începi să descoperi ceva. Și propriile tale gînduri se răvășesc, se așază altfel, ca-ntr-o lectură. De fapt, arta asta e: deschiderea unei ferestre către o lume în care intri și vezi dacă poți sau nu să mergi prin ea. Îmi doresc ca, de la întîlnirea cu lucrările mele, privitorul să plece meditînd asupra lui și a lumii.

Prin cîte teste trece culoarea pînă o găsiți pe aceea care vă mulțumește?

Aș putea da un răspuns didactic, dar cel mai simplu îmi e să spun că există un instrument despre care doi profesori mi-au vorbit cu sfințenie: paleta. În concepția mea, toată pictura unui artist e paleta. Acolo se întîmplă miracolul și acolo e căutarea continuă. Culorile se tot mișcă, se tot amestecă, la fel ca în creuzetul unui alchimist. Le așezi pe pînză, le întorci, te joci cu ele. E o lucrare între ceea ce știi despre materia cu care lucrezi – care ține strict de profesionalism (cum se amestecă culorile, ce liant să folosești etc.) – și starea ta. Pare banal, însă e ca în rețetele bunicilor: pui un vîrf de sare, o mînă de făină, ouă cît cuprinde. O rețetă între două vecine nu are cantități exacte, dar fiecare știe ce înseamnă.

Dacă ar fi să faceți un film despre Șona, satul copilăriei dvs., cu ce ați începe?

Cu o femeie care frămîntă pîine. În ziua cînd se făcea pîine, simțeam că și bunica, și unchii, și toți cei din jur aveau parcă un alt comportament. Și locul unde se întîmpla acțiunea era foarte special pentru noi, copiii. Era o cameră căreia îi ziceam „dedesubt“. În satul unde am copilărit, casele erau de piatră, iar la demisol se aflau una-două camere unde locuiau de obicei bătrînii familiei, iar într-una dintre ele se afla cuptorul. Așadar, la bunica mea, cuptorul era dedesubt. Coborai cîteva trepte, te aplecai, fiindcă ușa era mică. Pîinea se frămînta într-o covată mare, iar camera era stil vagon, lunguiață, cu un geam mic prin care abia pătrundea lumina. Pe vatră se aprindea lampa cu petrol și se frămînta pîinea. După cîteva ceasuri, cînd era crescută, aveam impresia că aluatul respiră. Două femei făceau apoi pîinea și o băgau în cuptor. Iar din aluatul rămas, bunica făcea niște păsări mici cu boabe de piper drept ochi pe care le băga în cuptor lîngă pîine. Și cînd se coceau, mirosul se ducea în sat. Nu toate familiile făceau pîine în același timp, fiecărei case îi venea rîndul cam la două săptămîni. Seara ieșeam la poartă cu lipia, iar noi, copiii, cu păsărelele acelea mici în mînă, stăteam pe laiță. Era ceva extraordinar. Și, bineînțeles, înainte de a tăia pîinea, dar și cînd se băga în cuptor, i se făcea cruce. Religiozitatea era ceva simplu, clar, adevărat.

De ce invitați mereu la călătorie, o temă care apare frecvent în lucrările dvs.?

Călătoria e dăruire și cunoaștere. Mă întorc la bunica fiindcă am sentimentul că oamenii din vremea ei călătoreau mai mult decît nepoții lor care acum ajung prin Spania. Bunica, pe hotarul pe care îl stăpînea, cunoștea toate ierburile, toate animalele, toate obiceiurile lor și ale satului. Avea o încărcătură extraordinară de cunoștințe pe care le folosea în permanență în conversații sau în lucrurile pe care le făcea zi de zi. Și atunci era o călătorie teribilă. Sînt două feluri de a călători: să o iei pe orizontală, dar după primul deal nu mai vezi locul sau să începi să plutești, să te ridici deasupra locului, conul de cunoaștere lărgindu-se treptat. Eu zic că aceasta e adevărata călătorie.

a consemnat Ana-Maria SÎRGHI

Foto: F. Ghenade

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.