Cum se publică o carte în România

Publicat în Dilema Veche nr. 769 din 15-21 noiembrie 2018
Cum se publică o carte în România jpeg

Cel puțin la nivel teoretic, în țara asta este foarte ușor să publici o carte (orice carte, dar pentru discuția de față să luăm exemplul unei cărți de beletristică – un roman, să spunem) dacă respecți Algoritmul. Prin „algoritm“ înțelegem o serie de pași care trebuie parcurși, iar pentru că acest algoritm are și el nevoie de un nume (ca orice pe lumea asta), propun să-l denumim, modest, „algoritmul Buzea“. Pașii sînt în număr de zece, iacătă-i: deschizi calculatorul (1), deschizi un motor de căutare (2), intri pe pagina de Internet a editurii pe care ți-ai ales-o (3), citești cu atenție condițiile cerute de editură pentru redactarea manuscrisului (4), scrii romanul (5), îl trimiți în format Word persoanei indicate de editură (6), aștepți răspunsul (7), te bucuri după ce primești un răspuns pozitiv (8), te apuci de lucru împreună cu redactorii editurii pentru partea de „bucătărie internă“ a romanului tău (9), inviți lumea la lansare și tremuri de teama criticilor literari (10), cărora, dacă ești foarte potent financiar, poți încerca să le oferi șpagă (acest ultim punct este facultativ, ba uneori chiar contraproductiv, dar – din motive de tristă impotență financiară – competența mea se oprește aici).

Desigur, pașii 8, 9 și 10 pot arăta și altfel: te întristezi după ce primești un răspuns negativ (8), trimiți manuscrisul altei edituri (9), aștepți răspunsul (10), îl trimiți unei a treia edituri în caz de încă o respingere (11), apoi unei a patra, a cincea, a șasea și a șaptea (12), iar după al șaptelea refuz fie rescrii romanul cap-coadă (13), fie te apuci de poezii, proză scurtă, dramaturgie sau critică literară (14), pentru că e păcat să renunți (15) dacă tot ai citit articolul ăsta pînă aici.

În ceea ce mă privește personal, i-am ratat pe toți. La „pași“ mă refer – pe absolut toți. M-am apucat de scris în 2004 (Berile de Aur. Un basm cu programatori și avocate) și-am fost gata în 2006, dar n am deschis calculatorul meu (pentru că n-aveam calculator pe vremea aia), nici vreun motor de căutare (nu știam că există), nici pagina vreunei edituri (nu mi-a trecut prin cap că editurile aveau pagină dedicată celor ca mine!). Cînd, în sfîrșit, am citit ce scriseseră acei oameni acolo, am citit după moda românească, adică „în diagonală“ (ce naiba înseamnă asta?!), iar manuscrisul meu nu respecta nici măcar una dintre condițiile editurii (da, le încălca pe toate!). De trimis l-am trimis așa cum numai un psihopat grandoman l-ar fi putut trimite („Domnului director, personal“ etc.), iar de așteptat n am așteptat deloc, iar asta e cea mai mare greșeală pe care o poate face cineva și care o să-l coste cel mai scump: nu mi-a dat prin cap adevărul elementar că omul care-mi citește manuscrisul este plătit să facă asta, iar timpul pe care îl dedică manuscrisului meu este timp mort pentru editură, în cazul în care eu mă răzgîndesc și aleg să lucrez cu altă editură. Sună prea complicat? Nu este: dacă Andrei de la editura X și Victor de la editura Y citesc amîndoi, în același timp, manuscrisul trimis de mine, atunci obligatoriu unul dintre ei îl va fi citit degeaba! Să nu mai zic că dacă semnez în cele din urmă cu editura Z, nici Andrei, nici Victor și nici șefii lor nu mă vor uita niciodată. Bunul Dumnezeu m-a scutit de-a mă face de rîs pînă la capăt, pentru că s-a întîmplat ca – în cazul meu – Andrei și Victor să fie una și aceeași persoană, pentru că multe edituri preferă să externalizeze această muncă (prima lectură a manuscrisului), așa că Andrei & Victor al meu mai întîi s-a înfuriat cînd a primit același manuscris de la două edituri, apoi a rîs în hohote, iar în final m-a sunat și mi-a explicat cum că mi-am făcut-o cu mîna mea. Avea dreptate. Mi-o făcusem, mi-o cam făcusem! Din momentul ăla, toate editurile respectabile mi-au închis ușa-n nas, și pe bună dreptate: cine vrea să lucreze cu necinstiții?! Mai ales pe o piață atît de mică cum e România (cea mai săracă piață de carte din UE, mai săracă decît însăși Bulgaria, zice-se).

Așa că pentru mine n-a existat vreun punct 8. Adică nu: un director de editură m-a mirosit imediat (disperarea are un miros special, ca și încremenirea în proiect, de altfel) și m-a ținut în lesă vreo trei-patru luni, mai lăsîndu-mă să sper, mai lăsîndu-mă să disper, iar în cele din urmă mi-a oferit șansa unei discuții „ca între bărbați“: dacă-i dau trei mii de euro, el îmi publică romanul. Am rămas cu gura căscată. Eu nu aveam bani de pîine (la propriu: mă hrăneam cu cartofii pe care mi-i aduceam singur de la mine de la țară) și el îmi cerea trei mii de euro! Mi-a explicat că doar așa își putea „asuma riscul“ de a publica un debutant, că dacă eram un consacrat, nu-i așa, „nu se punea problema“, dar în condițiile date, riscul trebuia împărțit între editură și autor („Mă urmărești, Mihăiță?“). Oricît l aș fi urmărit, tot nu înțelegeam ce anume risca dom’ director, din moment ce banii din vînzarea cărții îi lua tot el (minus drepturile mele de autor, adică 4%), iar de vînzarea propriu-zisă se ocupau librăriile: el le propunea și acest titlu. Care librărie îl voia, bine, care nu, iar bine. Părea că toată lumea are de cîștigat din afacerea asta, în afară de mine, săculețul în care ar fi trebuit să se afle trei mii de euro, dar nu se afla nimic. Am zis frumos „La revedere“ și-am închis ușa.

Nemaiavînd nimic de pierdut, am sunat mai întîi la o tipografie (Fed Print) și-am aflat cît m-ar fi costat tipărirea pe cont propriu (ceva mai mult de o cincime din ăia trei mii), apoi la marii producători de bere, cu solicitarea de-a mă sponsoriza – solicitare care doar c un ochi foarte exersat poate fi deosebită de „cerșuiala“ în care excelează unele compatrioate de-ale noastre de prin UE. Doamna Alina, de la prima fabrică de bere, a zis că-mi dă bere, dar nu și bani; domnișoara Andra, de la a doua mare fabrică de bere, a zis că-mi dă bani, dar nu și bere; domnișoara Emilia, de la a treia mare fabrică de bere, a zis că-mi dă și bani și bere, dar pe firmă. Apucă-te, Buzea, și fă-ți firmă! Să nu uităm, anno domini 2006; alte vremuri! Azi e de-a dreptul o plăcere să-ți deschizi o firmă față de cum era acum 12 ani (desigur, nici în ziua de azi nu este o plăcere foarte mare, ca să mă exprim politicos). Pe la sfîrșitul lui iulie a fost totul gata, cele trei butoaie de bere ajunseseră în subsolul Casei Universitarilor (acolo m-am decis să fac lansarea, să-ncapă cît mai multă lume, c-aveam așa un presîmț: singurele exemplare pe care le voi vinde vor fi cele de la lansare. Ca orice presîmț care e de rău, și acesta s-a adeverit perfect). De frumos, a fost frumos, că s-au băut două butoaie din trei și s-au vîndut vreo 50 de exemplare din Berile de Aur, ceea ce arată, o dată mai mult, că o lansare nu se face cu prietenii (s-ar presupune că toți scriitorii știu asta, eu zic că mai degrabă fiecare învață pe pielea lui!). Încă vreo cîteva exemplare am mai trimis eu pe la revistele literare, ca să am conștiința datoriei împlinite, iar pe restul le-a depozitat taică-meu în boxa lui din subsolul blocului, numai bine ca să se răzgîndească după cîteva zile și să le urce la loc în apartament, pe motiv că „acolo le rod șoarecii“. După ce-a murit și bietul tata și-a trebuit să vînd tot, lăzile cu Berile de Aur au rămas ultimele în apartamentul gol, neavînd eu nici cea mai vagă idee ce să fac cu ele. În cele din urmă soluția a venit de la domnul Mariani, omul de serviciu al blocului, care s-a oferit să le ridice personal și să le ducă la biserică (domnul Mariani era penticostal, proaspăt convertit, foarte zelos), unde (zicea el) „Este loc destul“ și „Îs oameni cu frica lui Dumnezeu“. Nu prea înțelegeam ce urmează să facă cei cu frica lui Dumnezeu cu „berile“ mele, pînă cînd m-am dumirit că domnul Mariani era analfabet și nutrea un respect aproape religios pentru cărți, neavînd prea limpede în minte distincția între „cărți“ și „cărți sfinte“. Am încercat să discut cu el, aproape că s-a supărat pe mine: „Da’ de ce vorbiți așa, domnu’ Mihăiță? Ce, astea nu e tot cărți?!“ Am renunțat la discuție și l-am îmbunat cu 50 de lei.

Nu-i nimic de rîs în toată afacerea asta cu Berile de Aur. Atunci am învățat cum se scrie o carte, cum nu se scrie o carte, cum se face o firmă, cum se obține o sponsorizare, cum se lucrează cu o editură profesionistă și cum nu se lucrează cu o editură pusă pe ciupeli. „Algoritmul Buzea“ nu are nimic umoristic în el, e de urmat, nu de zîmbit. Ca-n toată lumea, și-n România scriitorii-s tot mai mulți, iar cititorii-s tot mai puțini; dacă chiar vrei să debutezi, de ce să pierzi timpul? 

Mihai Buzea este ziarist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Povestea lui Vasile Pogor (Editura Muzeelor Literare, 2018).

Foto: Leonid Pasternak, The Passion of Creation

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Coșmarul unei femei care și-a luat casă în cel mai scump oraș din țară. „Am empatie doar pentru animale, de ce aș avea pentru oameni”
Mulți români aleg să cheltuie o avere pentru o casă cu curte, tocmai pentru a scăpa de zgomotele unor vecini nesimțiti. Uneori, însă, nici măcar acesr lucru nu le garantează faptul că vor avea în preajmă oameni cu bun simț care să respecte măcar orele de liniște.
image
Întrebarea care îi macină pe bărbați: care e lungimea corectă a pantalonilor. Adina Buzatu: „Nu s-a purtat niciodată gleznuța la vedere”
Alegerea lungimii potrivite a pantalonilor este esențială pentru un aspect elegant și confortabil, dar contează și locul în care mergi. Mai mult, spune Adina Buzatu, „gleznuța la vedere” nu a fost niciodată la modă.
image
Situație stranie la Realitatea Plus: Alexandra Păcuraru vorbește despre „retragerea” din televiziunea condusă de tatăl său VIDEO
„Retragere” neașteptată de la Realitatea Plus, canalul de știri condus de familia omului de afaceri Maricel Păcuraru. Protagonista este chiar fiica omului de afaceri, Alexandra Păcuraru, care, până recent, era prezentatoare la acest post de televiziune.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.