„O conservă a unor epoci şi a unor proiecte medicale utopice“ – interviu cu regizorul Alexandru SOLOMON

Publicat în Dilema Veche nr. 712 din 12-18 octombrie 2017
„O conservă a unor epoci şi a unor proiecte medicale utopice“ – interviu cu regizorul Alexandru SOLOMON jpeg

Documentarul Ouăle lui Tarzan al lui Alexandru Solomon e despre Institutul de Primatologie din Suhumi, dar și despre o lume suspendată istoric. Despre un post-comunism încremenit, în care se amestecă nostalgia, gloria științifică, folclorul legat de experimentele făcute pe maimuțe. Exotic și atașant, filmul lui Solomon propune o călătorie sentimentală și umană în Abhazia.

Cum ați aflat despre această lume/poveste?

Căutam povești despre mitul tinereții fără bătrînețe și despre experimente medicale legate de prelungirea vieții. Așa am găsit, într-o carte a lui Lucian Boia, o referință la un anume doctor Voronoff care făcea transplanturi de testicule de maimuță la bătrîni bogați, în anii 1920 1930. Pornind de la el, am ajuns să citesc despre Ivanov, medicul care a inspirat ideea stabilirii unei colonii de maimuțe pentru cercetări medicale în Caucazul sovietic în aceeași perioadă. Apoi am aflat că acest institut mai există și am fost acolo pentru prima dată în august 2011, cu ocazia unui congres de primatologie.

Odată convins că vreți să filmați un documentar în Abhazia, la Institutul de Primatologie din Suhumi, unde s-au făcut și se fac experimente medicale pe maimuţe, prin ce etape ați trecut?

Începînd din 2011 am călătorit în fiecare an în Abhazia. Scriam și rescriam proiectul în paralel, încercînd să găsesc finanțare. Am căutat să citesc cît mai mult despre primatologie, despre experimentele medicale, dar și despre ecourile lor în artă și litere, despre Caucaz etc. Am învățat cît de cît rusește. După vreun an, am primit sprijin pentru dezvoltare, iar finanțarea pentru producție a venit abia prin 2014-15. Am fost la Moscova de mai multe ori, atît pentru arhivele de documente legate de institut și de doctorul Ivanov, cît și pentru materialele filmate la institut sau în Abhazia. Din toamna lui 2015 am mers la filmare cu echipă completă (Radu Gorgos – imagine, Marin Cazacu – sunet, Anton Breiner – asistent regie și interpret, Titi Gavrilă – asistent tehnic). Ultima oară am filmat în august 2016, la cel de-al treilea congres de primatologie. (Ele se țin la cinci ani și cu ocazia lor e sărbătorit și profesorul Lapin, fostul director al institutului. În 2016, împlinise 95 de ani.)

O limbă și un spațiu necunoscute nu v-au speriat? Interacțiunea mediată, suprapusă peste cea a camerei, nu-i schimbă și mai mult pe protagoniști?

Am vrut să mă înstrăinez cît mai mult cu filmul ăsta. Limba a fost un obstacol, mai ales la început. Apoi, cum ziceam, am încercat să învăț rusa. N-am ajuns la un nivel prea grozav, dar puteam urmări conversația, puteam să reacționez cu întrebări fără să mai aștept traducerea, citeam cît de cît. Am construit o relație cu protagoniștii în toți anii aceștia; poți comunica cu oamenii și altfel, nu numai verbal. N-am simțit o piedică. În plus, traducerea te obligă să fii mai precis în întrebări și reacții; dacă în limba ta anumite ambiguități trec și sensul se comunică, de bine, de rău, pentru traducere trebuie să fii mai clar, mai țintit. Și faptul că nu poți urmări complet ce se spune te face să te uiți la alte lucruri, non-verbale.

Scenele cu femeia care lucrează la institut și crește puiul de maimuță acasă și stă cu el pe bancă în parc și cere bani, pentru cei care vor să-l mîngîie și să-l fotografieze, are și o candoare, și o tristețe infinite. Pare imaginea perfectă a acestui spațiu. Cînd ați decis că optați pentru această formulă de documentar în care să surprindeți și mecanismele unui spațiu exotic, și povestea punctuală a experimentelor?

Sentimentul că lucrurile stau pe loc e foarte puternic acolo. Timpul se scurge altfel. Sigur că sînt mult mai aproape de Orient, clima e subtropicală, vara e mai lungă… Politic vorbind, zona e suspendată, ca în orice conflict înghețat. Dar, în același timp, oamenii trăiesc, își construiesc speranțe, cariere, familii. Și într-adevăr, poate că ceva se întîmplă, pentru că – dincolo de acest post-comunism încremenit – există tot timpul un soi de mișcare. Abhazia a trecut printr-o perioadă mult mai proastă: după războiul din 1992-1993 au urmat opt ani de blocadă – inclusiv granița rusească a fost închisă. Criminalitatea era în toi, lipseau lucruri de bază. Eu am călătorit acolo într-o perioadă de acalmie și oarece îmbunătățiri. Turismul a reînceput să funcționeze (cred că în ultimul an au fost acolo cca 1,6 milioane de turiști ruși), erau mai puține pene de curent etc. Lucrurile se mișcă tot timpul și mental. Nu neapărat într-o direcție pe care am considera-o „progresistă“, după standardele noastre. Dar care mai sînt standardele „noastre“, occidentale sau europene, cînd în toată lumea există pulsiuni puternice de întoarcere la rădăcini – etnice, religioase, rasiale? Așa încît Abhazia mi s-a părut un microcosm care reflectă în nuanțe exacerbate ce se petrece cu omenirea azi. Spaimele ei, replierea în sine, dorința de întoarcere într-un trecut aurit și conservat într-un borcan bine sigilat. Mi s-a părut că – dacă institutul este o conservă a unei epoci și a unor proiecte medicale utopice – țara în mijlocul căreia se află institutul este peisajul perfect pentru această poveste. Și trebuia să lărgesc cadrul: pornind de la cuștile de maimuțe și oamenii care se învîrt în jurul lor, pînă ce se vede orașul și felul în care trăiesc acești oameni și apoi ieșind din Abhazia, dincolo de granița rusească. De la un punct încolo, mi s-a părut evident că filmul trebuie să aibă forma unui soi de zoom out.

Există un folclor sau tot felul de speculații legate de experimentele făcute în anii de glorie ai institutului?

Sigur, acest folclor apasă ca un soi de păcat inițial asupra institutului. Vorbesc de experimentele de hibridizare om maimuță proiectate de doctorul Ivanov și pe care n-a reușit niciodată să le pună în aplicare la Suhumi. În presa anilor 1920 se vorbea despre aceste experimente și, pornind de la ele, Bulgakov a scris Inimă de cîine, iar Alexei Tolstoi a compus un libret pentru opera Orango pe care Șostakovici n-a mai terminat-o. Folclorul a fost reactivat mai ales în anii de după prăbușirea URSS, cînd au apărut legendele despre ideea lui Stalin de a folosi acest hibrid ca pe o nouă rasă obedientă, puternică. Sau cînd în presa vestică s-au vehiculat tot felul de alte speculații, centrate pe răspîndirea unor viruși (inclusiv HIV), născuți chipurile din aceste experimente. Apoi, există un folclor mai „luminos“, bazat pe realizările științifice ale institutului din anii 1950-1970, care este adevărata epocă de glorie a institutului. Atunci s-au descoperit acolo mai multe vaccinuri importante, a fost investigată natura virală a unor tipuri de cancer, s-au trimis maimuțe în cosmos și s-a lucrat mult asupra consecințelor medicale ale iradierii.

Ce v-a izbit/cucerit cînd ați ajuns prima dată în Abhazia? Ce știați și ce ați descoperit?

Frumusețea și bogăția naturală a locurilor m-au fermecat de la început. Dar am descoperit la un moment dat că și vegetația din Abhazia este rodul unei intervenții umane: în aceiași ani în care se puneau bazele Institutului primatologic, botaniștii sovietici au populat țara cu tot felul de specii exotice care astăzi fac parte din peisaj. Apoi, am avut de la început senzația că mă aflu într-un loc imaginar, inexistent pe hărțile oficiale ale lumii. Treptat, am început să văd mai ales asemănările cu lumea noastră, nesiguranța ei identitară, recursul la misticism și religie. Țara pare un decor în care este vizibilă, fizic, ruina ideologiilor epocii moderne. Totul trebuie reinventat, dar nimeni nu știe, de fapt, de unde ar trebui reînceput.

tarzan 11 1 jpg jpeg

În această capsulă a timpului, totul pare posibil. Cît de deschiși sînt oamenii în lipsa speranței? Și mă gîndesc acum, în special, la cercetătorii tineri.

N-aș spune că speranța nu există, din contra, ea se manifestă paradoxal acolo. Cercetătorii tineri sînt foarte angajați în construcția (sau descoperirea) unei identități abhaze. De altfel, mi-au reproșat că această speranță se simte prea puțin în film, că am surprins prea puțin din colțurile renovate, din micile schimbări pozitive pe care ei le vînează îndărătnic. Aceleași reproșuri pe care le auzi apropo de filmele românești de la publicul de aici.

Cît de puternică e nostalgia după vremurile de glorie ale institutului și ale URSS-ului?

Generația vîrstnică e, evident, foarte nostalgică. Pentru ei, căderea URSS a însemnat nu numai distrugerea sistemului în care știința avea un statut de prestigiu, dar și deschiderea cutiei Pandorei, din care au ieșit demonii naționalismului. Nu vor să accepte că germenii distrugerii, oprimarea minorităților și politica de antagonizare între georgieni și abhazi au făcut parte din strategia sovietică. Generația tînără resimte mai degrabă izolarea țării, faptul că Abhazia nu e recunoscută ca stat, ca pe o șansă ratată, o nedreptate.

S-a mai făcut vreun film documentar acolo?

Da, s-a mai făcut un documentar olandez la institut, acum aproape zece ani. Asta nu m-a ajutat, pentru că protagoniștii percepuseră rău experiența aceea, se simțeau trădați de filmul respectiv și erau mai mefienți, la început, față de mine.

Cum s-a schimbat lumea documentarului de cînd ați debutat?

Nu ne ajung paginile revistei ca să vorbim despre schimbările din lumea documentarului în ultimii 25 de ani, de cînd am început să lucrez pe cîmpul ăsta. În două-trei propoziții pot să spun așa: pe de o parte, s-au șters tot mai mult granițele dintre genurile cinematografice și practicile documentare au ajuns să năpădească multe alte teritorii (platforme online, teatru, dans etc.). Pe de altă parte, mass-media instituțională a devenit din ce în ce mai puțin dispusă să riște cu forme documentare mai libere, mai puțin formatate, care lasă loc spectatorului să gîndească singur. Ne tratează ca și cum am fi din ce în ce mai proști.

a consemnat Ana Maria SANDU

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.